Trăiesc…


Trăiesc… încă…
Și după atâta timp,
Trecut de generația mea,
Ajuns la o vârstă respectabilă,
Viața rămâne pentru mine,
O enigmă…
Atât, doar, știu
Că viața e mult mai mare
Decât etapa pământ…
Mult mai complexă
Decât ce putem vedea…
Mult mai profundă
Decât timp și spațiu…
Mult mai imensă
Decât acum și aici…

În adevăr, cine poate
Cuprinde, măsura, drumul
Dintre dorință și realizare?
Dintre ideal și realitate?
De la naștere, la maturizare,
Copilărie, adolescență, tinerețe…
Căsătorie, suferință, bătrânețe…
Atâta renunțare, eforturi, sacrificii,
Ca să ajungi… acolo!
Și când ai ajuns acolo…
Trebuie s-o iei iarăși, de la început…

Advertisements

RĂBOJUL VREMII


Când pe răbojul vremii
Mai însemnăm un an,
Ce l-am scăpat din mână
Ca pe un gologan,
Rămâne jos pe glie
A lumii sărăcie,
Iar noi cu nostalgie
Intrăm în noul an!

 Săraci de ieri,
Bogaţi de mîine,
Între trecut şi viitor,
Ne aruncăm iar înainte,
Ne-aventurăm
Pe căi de dor,
Şi sub feeria stelelor
Împărtăşim aceeaşi pâine
Din truda suferinţelor!

Azi în răcoarea serii
Pe brazdă şi la plug,
Ne aruncăm spre mâine,
Ne înjugăm la jug…
Ne înoim cu anul
Privind spre veşnicie,
Culegem snopi cu carul
Şi plini de bucurie,
Te aşteptăm să vii,
Mută-ne-n veşnicie!

%d bloggers like this: