Vrednică să fie numită „mamă”!


Femeia Canaanită (Mat.15:21-28) a fost o mamă bună, credincioasă!
Iată ce a făcut ea ca să-și salveze fiica de dracul, care o chinuia rău:

1) Mama a venit la Domnul Isus cu necazul ei
2) Mama s-a rugat Domnului Isus pentru fiica ei
3) Mama stăruiește, insistă, perseverează –
nu se lasă până Domnul Isus nu-i rezolvă problema
4) Mama nu argumentează ci agreează cu Domnul Isus
5) Mama se închină Domnului Isus
6) Mama crede în Domnul Isus și credința ei e răsplătită

Fă și tu așa și vei scăpa de dracul!

Advertisements

Din memoriile unui călător


La îndemnul Evanghelistului, am plecat din Oraşul Pierzării, fugind de mânia viitoare cu cea mai mare viteză spre Noul Ierusalim, spre Cer.
În drumul meu spre Cer, am întâlnit Fericirea şi i-am spus: Ia şi Iubirea şi Bucuria şi Pacea şi du-te la… şi le-am trimis la tine.
Când am fost bolnav şi m-am rugat pentru sănătate, nu te-am uitat nici pe tine.
Atunci când am căzut şi n-a fost nimeni să mă ajute, după ce am fost ridicat, am cerut Domnului Puterea şi Ajutorul şi le-am trimis la tine.
Mai târziu, când eram pe Muntele Dificultăţilor am cunoscut Răbdarea, pe care ţi-am trimis-o şi ţie, gândindu-mă că şi tu ai nevoie de ea.
Apoi, când am trecut prin Valea Umbrelor Morţii, însuşi Domnul Isus, Păstorul Cel Bun, m-a însoţit, m-a sprijinit, m-a luat de mână şi m-a scos la limanul dorit.
I-am mulţumit, şi vezi, că L-am trimis şi la tine, spre casa ta, te rog primeşte-L cu bucurie.  El te iubeşte şi vrea binele tău etern – să te salveze, să te ducă în Cer.
Părăseşte Oraşul Pierzării, porneşte cu El spre Cer şi… să ne vedem în Noul Ierusalim, patria noastră cerească!

Prietenul tău

SUPERLATIVE CEREŞTI – Ioan 3:16


Biblia este o „Capodoperă a literaturii universale”!
Pe paginile ei, găsim: poezie, proză, profeţie, naraţiune, dramă, parabole, artă, ştiinţă, imagini, tablouri, figuri de stil…
Iată, în Ioan 3:16, am găsit nu mai puţin de 16 superlative:

1) Fiindcă – Cel mai mare răspuns
2)
atât de mult – Cea mai mare extravaganţă
3)
a iubit – Cea mai mare pasiune
4)
Dumnezeu – Cel mai mare Îndrăgostit
5)
Lumea – Cea mai mare iubită
6)
că (încât) – Cea mai mare dovadă
7) a dat – Cea mai mare acţiune
8)
pe singurul Lui Fiu – Cel mai mare Dar
9)
pentruca – Cel mai mare scop
10)
oricine – Cea mai mare oportunitate
11)
crede – Cea mai mare simplitate
12)
în El – Cea mai mare atracţie
13)
să nu piară – Cea mai mare eliberare
14)
ci (dar) – Cel mai mare contrast
15)
să aibă – Cea mai mare posesie (avere)
16)
viaţa veşnică – Cea mai mare salvare

Biblia este singura carte, care deşi datează de milenii, totuşi, Autorul ei trăieşte, este viu în vecii vecilor!
D-zeu a scris Biblia, o bibliotecă de 66 de cărţi, prin 44 de oameni, în decurs de 1,500 de ani!
Biblia este unică:  Cartea cărţilor!
In.3:16 conţine toată Evanghelia concentrată – Biblia în miniatură!
Este numit versetul de aur al Scripturii, şi cuprinde vestea bună care mântuieşte!

Poveste de dragoste


Ea nu ştia nimic.
Doar venea la fântână să scoată apă.
Venea dezamăgită, mânată însă, de dorinţa, că în sfârşit, într-o zi, va găsi ceeace căuta de-o viaţă…

El ştia tot, o aştepta acolo, lângă fântână, obosit, flămând, însetat dar nerăbdător, dornic să-i dăruriască dragostea pe care ea o căuta de mult.
Şi iată-i, s-au întâlnit.
Era un „randevouz ceresc” aranjat providenţial de Tatăl lor ceresc, încă din eternitate, realizat acum în timp.

Se întâlneau două persoane diferite dar şi două lumi diferite: Cerul – pe de-o parte, reprezentat de ce avea mai bun, mai frumos, mai sublim, şi Pământul – pe de altă parte, reprezentat de un suflet  căutător de fericire dar înşelat, întinat, dezamăzit!

El dorea să dăruiască! 
Ea dorea să fie dăruită!
El dorea să iubească!
Ea dorea să fie iubită!

Şi iată-i pe amândoi întâlniţi, în sfârşit împreună: darul şi dorinţa, dragostea şi obiectul ei, iubitul şi iubita, Creatorul şi creatura, Dumnezeu şi omul!

El o cunoştea bine, ştia de ce sufletul ei are atâta nevoie, şi chiar pentru aceasta a venit acum, ca să i se ofere.
Ea nu-l cunoştea încă, dar dorinţa să-L cunoască o înflăcăra din ce în ce mai mult, până când această dorinţă i-a aprins inima.
Inima ei copleşită de nobleţea iubirii Lui, îi spunea cumva că în El, se vor întâlni toate dorinţele şi căutările sufletului ei!

Mai întâi, El a privit-o atent, apoi fin, delicat, manierat i s-a adresat personal, iniţiind o discuţie intimă – un dialog viu, interesant, care avea să deschidă o serie de subiecte foarte importante pentru ea.
Animată de acest dialog, iniţiat de acest „străin minunat”, ea se deschide şi răspunde tot de atâtea ori de câte ori El îi face declaraţii uimitoare.
Adâncindu-se în această discuţie intimă, personală, dăruindu-se pe Sine cu dragoste, El nu numai că i se revelează dar o înalţă şi o poartă de la trup la suflet, de la suflet la duh, din timp în eternitate, de la pământ la cer!
Astfel, ea, cunoscându-L pe El, se cunoaşte pe sine, realizează nevoia ei stridentă după El, după darul Lui, după lumea Lui – Cerul Lui slăvit!
Dezvăluindu-i iubirea, El o poartă în continuare din adevăr în adevăr, pe trepte de glorii până în prezenţa Tatălui ceresc, la Tronul Harului, în aşa fel încât ea în cele din urmă întreabă:
„Cum trebuie să mă închin?”

Împărtăşind cu ea inima plină de dragoste a Tatălui ceresc, El i se face cunoscut în toată splendoarea Lui!
Atunci ea cunoscându-L, îl iubi cum n-a mai iubit pe nimeni, niciodată!
Da, L-a iubit mult pentrucă i s-a iertat mult, dar toată dragostea ei, era doar… răspunsul slab la iubirea Lui infinită!
Apoi ea i s-a închinat şi a intrat în slujba Lui: prima misionară creştină.  A lăsat găleata la fântână şi s-a dus să vestească concetăţenilor pe Mesia: veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut!
Cu dragostea Lui desăvârşită, El a dezbrăcat-o de hainele ei murdare, a spălat-o cu Sângele Lui curs la Calvar, a îmbrăcat-o în haina albă de nuntă a neprihănirii Lui, a  primit-o la Sine şi ea a devenit Mireasa Lui slăvită!

Nu cumva este aceasta şi povestea ta de dragoste?
Nu te identifici şi tu cu acest suflet căutător, de fericire?
Nu însetează sufletul tău după fericirea adevărată?
Primeşte-L pe Domnul Isus Christos, Mirele tău ceresc.

El îţi oferă astăzi iubirea Lui necondiţionată, puterea Lui, cerul Lui, salvarea Lui eternă!
Deschide-ţi inima, invită-L să intre-n ea, să te ierte de păcate, să te elibereze de păcate, să te lumineze, să te fericească!
Spune-I: „Doamne Isuse, de azi înainte eu sunt al Tău şi Tu eşti al meu, vreau să trăiesc cu Tine. Amin”
Bucură-te şi să ne vedem la Ospăţul Nunţii Mielului în cer!

(Adaptare după Ioan 4:1-42)

Romanţa iubirii eterne


Romanţa este floarea gingaşă, care dă farmec iubirii. Ea trebuie cultivată cu grijă pe solul prielnic al respectului. Romanţa nu poate supravieţui acolo unde este ignoranţă şi indiferenţă. Fără dăruire, imaginaţie, creativitate, încet va păli şi va muri…  Romanţa cere sensibilitate, timp şi atenţie pentru persoana iubită!  Astfel, planta firavă a iubirii se dezvoltă, creşte. Romanţa aparţine iubirii aşa cum soarele aparţine zilei!

Bine, dar care iubire?  Îmi place să cred că iubirea adevărată este eternă.  Obârşia ei este din eternitate şi ea durează pentru eternitate!  Iubirea adevărată este mult mai mult decât un cuvânt frumos, un sentiment nobil, un principiu înalt,  o chestiune de etică, o simţire trecătoare…  Iubirea adevărată este o persoană: Dumnezeu este dragoste!  Esenţa Lui este dragostea, din El izvorăşte iubire pură.  Nu numai că Dumnezeu se identifică cu dragostea, El este dragostea întrupată, desăvârşită, şi El ne-a creat şi pe noi să iubim!  El a pus în noi dragoste şi ne inspiră mereu cu dragoste.  Biblia spune că cine iubeşte este născut din Dumnezeu!

De aceea, oridecâteori noi afirmăm că iubim, trebuie să ne controlăm iubirea, după standardele lui Dumnezeu.  Iubirea are nişte calităţi, caracteristici, atribute (vezi poemul iubirii din 1 Cor.13).  Iubirea are un model, are o conduită, o purtare aparte.  Nu poţi să te porţi oricum atunci când iubeşti!  Iubirea are valoare: este cea mai importantă, cea mai de preţ, cea mai mare!  Chiar când toate lucrurile vor trece, iubirea va rămânea aievea! Iubirea înseamnă sacrificiu, jertfă de sine!  Iubirea lucrează, se osteneşte, face bine, ajută, ridică, salvează, mântuieşte…  Întotdeauna, iubirea dăruieşte şi încă se dăruieşte pe sine!  Iubirea nu cere ci iubirea adevărată dă, ba mai mult, se dă pe sine însuşi!  Poţi să dăruieşti fără să iubeşti dar nu poţi să iubeşti fără să dăruieşti!

Dumnezeu şi-a demonstrat dragostea lui faţă de noi, concret,  prin faptul că pe când eram noi păcătoşi, Christos a murit pentru noi.  Biblia spune că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul lui Fiu, Domnul Isus Christos, pentruca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa eternă!

Ai experimentat tu această dragoste?  Te bucuri tu de dragostea lui Dumnezeu?  Ai primit tu darul pe care ţi-l face iubirea Tatălui din cer?  Lasă-te iubit de Tatăl ceresc şi… iubeşte-L şi tu în return.  Acesta este secretul fericirii: să iubeşti şi să fii iubit! Dumnezeu să te favorizeze!

%d bloggers like this: