ROMANȚA IUBIRII ETERNE


apus14

Când amurgul târziu

Își închide petatele

Ca o floare târzie

În fața toamnei reci…

Seara vine încetișor,

Aducând romanță și dor,

Noaptea plină de mister…

Luna se întronează ca o regină

Cu suita ei de stele:

Una mai strălucitoare ca alta,

Înlocuind Soarele, care gentil,

Ca un Mire plin de grație

Se retrage în odaia lui de nuntă…

Lumea e cufundată în întuneric,

Înmormântată în somn și repaus…

Atunci, legănat de vise,

Înălțat de doruri,

Culeg stele, ca merele coapte,

Mere de argint într-un coș de aur…

Trec de mândra Lună,

Zbor printre stele

Spre Țara obârșiei mele –

Paradisul meu pierdut…

Zburd, pe Câmpia Cerului

Și în Țara dincolo de stele,

În prezența lui Dumnezeu,

Mă închin la al Harului Tron,

Iubindu-L pe-al meu Domn!

Advertisements
%d bloggers like this: