Splendidul Apus de Soare

Când amurgul întârziat
Îşi închide pleoapele,
Lăsându-şi încet genele lungi
Peste splendidul apus de soare
Sub cerul roşu catifelat…

Ziua se ascunde obosită
După cortina cerului
Ducându-se la culcare,
Lăsând loc nopţii
Ce se întronează
Ca o regină plină de mister,
Înconjurată de suita regală
De stele strălucitoare,
Ca nişte sfinte fecioare
Care ies din scăldătoare…

Luna: plină, blândă, senină,
Revarsă fluvii de argint,
Peste întreaga lume,
Veghează ca un candelabru sfânt
Cu razele-i divine
Luminând cărarea noastră
Singuratică pe pământ…

Atunci pe cărări tainice de dor,
Animat de feeria stelelor,
Mângâiat de razele lunii,
Inundat de fluviul duios al nopţii,
Mă înalţ până la stele,
Mă plimb pe lună,
O apuc pe Calea Lactee,
Străbat o Spirală de lumină,
Intru pe Poarta Eternităţii,
Pe Aleea Infinitului,
La Tronul Harului,
Să mă întâlnesc cu Tine!