ROMANȚA IUBIRII


522473982_5cdea75030_t

Când dorința
Mă face să zbor
Și visul, ușor,
Mă leagănă-n vânt,
Eu uit că sunt
Pe pământ…
Mă arunc
La pieptul tău
În brațele iubirii
Și sper și râd și cânt!

 Când sufletul
Mi se-nalță
Fericit în soare,
Inima-n sărbătoare
Te iubește,
Te îndrăgește…
Copleșită, curățită,
Ți se dăruiește
În Templul soarelui,
Pe Altarul iubirii,
Din fructul fericirii
Mă-nfrupt…

Eternitatea


Când Eternitatea și-a deschis poarta
El a venit, pășind în timp,
Din Infinit în Spațiu,
Din Cer, la noi, pe Pământ!
A schimbat Raiul cu un Staul
În care s-a născut umil!

Când Eternitatea își va deschide poarta
El va veni iar pe Pâmânt,
Dar nu ca Miel de Jertfă
La prima venire,
Ci Suveran, Domn și Rege,
Să împărățească același Pământ!

Când Eternitatea își va deschide poarta
Eu voi intra în Rai prin Har,
Că I-am primit iubirea, jertfa,
Mi-a dat viața eternă,
În dar!

GOLGOTA


 Un Tată,
Un Fiu,
O cruce,
O jertfă,
O rugăciune…

 Un păcătos,
Pocăință,
Credință,
Și altă
rugăciune…

 Iubire galantă,
Iertarea primită,
Asigurarea dată,
Mântuirea câștigată!

MINUNEA IUBIRII


Când dis-de-dimineață
În răcoarea zilei
Ceru-și lasă roua
Să cadă pe pământ…
Zorile nasc lumina,
Lumina naște ziua,
Ziua naște viața,
Viața naște iubirea,
Iubirea naște bunătatea,
Bunătatea naște armonia…
Pe cer strălucește Soarele
Care mângâie galant
Petalele catifelate ale florilor,
Frunțile încrețite ale bătrânilor,
Fețele inocente ale copiiilor,
Ochii căutători ai îndrăgostiților…
Atunci se petrece minunea:
Iubirea se revarsă din Ceruri
Peste omenire, valuri, valuri…

SUNT CERȘETOR DUPĂ LUMINĂ


Sunt cerşetor după lumină
Din Mâna bună a Celui Sfânt
Şi pâinea vieţii fără tină
Primesc flămând şi muribund!

 Sunt cerşetor după iubire,
După iertare, după har,
Mâna-I străpunsă – mântuire,
Mi-a dat pe cruce, la calvar!

 Bolnav de dragoste, iubire,
Şi eu la rândul meu iubesc!
Sunt însetat de fericire,
De Mirele meu scump, ceresc!

Clipele de cer


Clipele de cer
petrecute
aici pe pământ,
cu sfinţii,
la Biserica Harul,
le păstrez cu nostalgie
ca pe o comoară scumpă!
Ba mai mult,
le trimit înainte,
în cerul sfânt
pentruca
până voi ajunge
şi eu acolo,
să fie păstrate
ca nişte monumente
ale harului divin
care revărsat peste noi
ne-a învăţat să ne iubim,
după modelul dumnezeiesc
al Mirelui nostru ceresc!

Romanţa iubirii eterne


Romanţa este floarea gingaşă, care dă farmec iubirii. Ea trebuie cultivată cu grijă pe solul prielnic al respectului. Romanţa nu poate supravieţui acolo unde este ignoranţă şi indiferenţă. Fără dăruire, imaginaţie, creativitate, încet va păli şi va muri…  Romanţa cere sensibilitate, timp şi atenţie pentru persoana iubită!  Astfel, planta firavă a iubirii se dezvoltă, creşte. Romanţa aparţine iubirii aşa cum soarele aparţine zilei!

Bine, dar care iubire?  Îmi place să cred că iubirea adevărată este eternă.  Obârşia ei este din eternitate şi ea durează pentru eternitate!  Iubirea adevărată este mult mai mult decât un cuvânt frumos, un sentiment nobil, un principiu înalt,  o chestiune de etică, o simţire trecătoare…  Iubirea adevărată este o persoană: Dumnezeu este dragoste!  Esenţa Lui este dragostea, din El izvorăşte iubire pură.  Nu numai că Dumnezeu se identifică cu dragostea, El este dragostea întrupată, desăvârşită, şi El ne-a creat şi pe noi să iubim!  El a pus în noi dragoste şi ne inspiră mereu cu dragoste.  Biblia spune că cine iubeşte este născut din Dumnezeu!

De aceea, oridecâteori noi afirmăm că iubim, trebuie să ne controlăm iubirea, după standardele lui Dumnezeu.  Iubirea are nişte calităţi, caracteristici, atribute (vezi poemul iubirii din 1 Cor.13).  Iubirea are un model, are o conduită, o purtare aparte.  Nu poţi să te porţi oricum atunci când iubeşti!  Iubirea are valoare: este cea mai importantă, cea mai de preţ, cea mai mare!  Chiar când toate lucrurile vor trece, iubirea va rămânea aievea! Iubirea înseamnă sacrificiu, jertfă de sine!  Iubirea lucrează, se osteneşte, face bine, ajută, ridică, salvează, mântuieşte…  Întotdeauna, iubirea dăruieşte şi încă se dăruieşte pe sine!  Iubirea nu cere ci iubirea adevărată dă, ba mai mult, se dă pe sine însuşi!  Poţi să dăruieşti fără să iubeşti dar nu poţi să iubeşti fără să dăruieşti!

Dumnezeu şi-a demonstrat dragostea lui faţă de noi, concret,  prin faptul că pe când eram noi păcătoşi, Christos a murit pentru noi.  Biblia spune că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul lui Fiu, Domnul Isus Christos, pentruca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa eternă!

Ai experimentat tu această dragoste?  Te bucuri tu de dragostea lui Dumnezeu?  Ai primit tu darul pe care ţi-l face iubirea Tatălui din cer?  Lasă-te iubit de Tatăl ceresc şi… iubeşte-L şi tu în return.  Acesta este secretul fericirii: să iubeşti şi să fii iubit! Dumnezeu să te favorizeze!

%d bloggers like this: