MINUNEA iERTĂRII


MINUNEA IERTĂRII

Din Împărăția
Lumilor Eterne
Unde Lumina este,
Se-așterne aievea
Iubirea:
Minunea iertării
E-n Marea Uitării,
Unde păcatele mele
Mari și grele…
Multe ca mulțimea de stele,

Au fost aruncate
La fund și uitate…

Advertisements

La fântâna luminii


Însetat, scoteam apă,
din fântâna luminii,
din izvorul iubirii,
să-mi potolesc deplin
dorul inimii…
să-mi umplu deplin
golul sufletului…
dar ciutura veche,
era spartă şi grea…

Câţi trecători
prin lumea aceasta,
nu s-au oprit,
să scoată şi ei apă
din fântâna luminii,
din izvorul iubirii…

Învârteam la roata timpului,
trăgeam din răsputeri, vârtos,
şi iată, în sfârşit, am reuşit;
cînd ciutura a ajuns sus,
la gura fântânii,
era jumătate goală,
eu mi-am făcut
palmele pâlnie
ducând iute la gură,
apa proaspătă, bună.

Deodată, mi-am văzut
faţa în apă,
şi m-am cunoscut
pentru prima dată:
eram nefericit…
am băut din apa vie,
m-am spălat de păcat
şi născut din nou
am pornit spre Împărăţie,
curăţit şi luminat!

%d bloggers like this: