Romanţă de primăvară


Vine primăvara, totul e verde şi frumos, plin de anticipaţie! 
Pomii înmuguresc, florile înfloresc, fluturii zboară din foare în floare, din pom în pom.  În aer pluteşte o mireasmă aromată, adusă parcă din depărtare de anotimpul nou.
Totul se pregăteşte în aşteptarea… iubirii!
Natura trezită la viaţă, se deşteaptă din somnul morţii, gonind iarna tristă şi rece.
Vreau, să ies afară, în grădina mea, să mă las mângâiat de soare, să simt adierea suavă a vântului, să văd minunăţia florilor, să aud măiestria păsărilor, să simt în nări mirosul reavăn al pământului!
Şi în cadrul acesta pitoresc, să te întâlnesc… pe tine, care mă iubeşti, şi te iubesc.
Te voi privi, venind spre mine, aproape de inima mea.  Te voi strânge la piept, îţi voi cânta.  Apoi te voi lua de mână şi ne vom plimba, printre straturile de zambile, brânduşe, ghiocei…  Sub cireşii în floare, zburdând ca doi copii, ne vom afirma iubirea noastră!  Ne vom bucura unul de altul în acest aer sărbătoresc de primăvară, natura fiind martoră romanţei noastre!

Advertisements
%d bloggers like this: