Acasă în Paradis


După o săptămână de vacanță, pot să spun că tot mai bine-i acasă!
Acasă, este acolo unde te simți bine, locul tău familiar, decorat după gustul tău,
unde îți desfășori activitatea, îți petreci majoritatea timpului, îți trăiești viața.
Acasă este locul intimității, al părtășiei din sânul familiei, locul râsului și-al veseliei,
locul jocului și plăcerii.
Cele mai mari lecții teologice le-am predat acasă, la masa din bucătărie, având copiii
mei adunați în jurul meu și privindu-mi cu drag soția gătind o mâncare bună,
românească așa cum numai ea știe!
Aici la Seattle, acasă, pentru noi, este locul unde îi primim pe sfinți – frații noștri de credință
în Domnul Isus Christos, într-o atmosferă de dragoste, părtășie.
În felul acesta deseori am găzduit pe îngeri!
În adevăr, nicăieri nu este ca acasă!
Dar dacă așa de bine este acasă, cu mult mai bine va fi în casa cerească pe care Domnul Isus, Mântuitorul nostru, ne-o pregătește în cer și în care ne vom muta în curând!
Casa aceea nu este făcută de mână ci arfitectul ei este însuși Dumnezeu.  Ea este eternă și glorioasă.
Acolo aurul, diamantele, pietrele nestemate și tot ce este mai de preț aici pe pământ,
se folosește la pavarea drumurior, la construcția zidurilor și la porți.
Acolo nu este noapte, plâns, moarte ci lumină, har și fericire!

În curând viața ți se va sfârși.  Unde vei merge?  Ai asigurarea că vei merge în Rai, în Paradis?
Biletul de intrare în cer este Domnul Isus Christos.  Primește-l prin credință și să ne-ntâlnim în cer!

Maui – Un Colţ de Paradis


În goană după soare, am lăsat Seattle şi am ajuns în Maui – un colţ de paradis, unde am descoperit Haleakala – Casa soarelui. Aici, mă bucur de creaţia lui Dumnezeu specific acestei regiuni tropicale, care cuplată cu prezenţa Creatorului divin mă face să experimentez raiul pe pământ!
Combinaţia soare, ocean, plaja aurită, vegetaţie luxuriantă: palmieri, finici, bananieri, plumeria, ginger şi o varietate de flori exotice, rară, nu numai că îţi linişteşte mintea şi bucură inima dar îţi deschide poarta imaginaţiei făcându-te să apreciezi şi să doreşti mai mult ”the real thing” – cerul glorios, infinit!
La toate acestea, dacă mai adăugăm şi nuanţa romantică a apusului de soare care colorează cerul cu ”râuri de lumină” sau aerul nocturn al ”lunei pline” care ca o regină îşi aruncă poala lungă  a rochiei, revărsând argintul selenic peste pământ, învăluindu-l în mister…
Imaginile acestea de o estetică artistică sublimă le voi duce cu mine acasă, în Seattle, ca pe un dar preţios şi le voi captura pe canvas pentru a reda frumuseţea creaţiei – maiestatea Creatorului, cel puţin în miniatură.
Până atunci vă salut pe toţi din frumoasa vacanţă din Maui!

DUMNEZEU IUBEȘTE ROMÂNIA


Iubirea Ta, Doamne
Este lungă ca Dunărea,
Pe unde trece, potoleşte setea
Şi aduce belşugul…

Iubirea Ta, Doamne
Este înaltă cât Carpaţii
Care înlănţuiţi ca fraţii
Sunt mândria României!

Iubirea Ta, Doamne
Este adâncă ca Marea Neagră,
Pe ea barca vieţii navighează
Spre portul gloriei cereşti!

Iubirea Ta, Doamne
Este măreaţă ca vârful Omul,
De-acolo îmi înalţ dorul
Şi inima spre Tine!

Iubirea Ta, Doamne
Este întinsă ca Bărăganul,
Pe ea creşte, se face grâul,
Pâinea pentru suflet…

Iubirea Ta, Doamne
Este tainică ca Cheile Bicazului,
Mă ascunde în vremea necazului
Şi pentru cer mă păstrează!

Iubirea Ta, Doamne
Este nemărginită ca cerul!
Iar eu, mărginit ca pământul,
Doar în cer o voi înţelege…

De ziua mea…


Astăzi, când împlinesc atâția ani… pe fondul nostalgic al toamnei târzii, mă uit înapoi și-mi văd filmul vieții…
Parc-a fost ieri: eram copil, lipsit de griji… apoi adolescent plin de vise… mai târziu m-am căsătorit, am devenit familist, au venit copiii… după un timp (scurt) au zburat și ei la cuibul lor… am rămas iarăși, noi doi, ca la-nceput…
Acum, evoc cu melancolie, aceste scene duioase ale dramei vieții mele, și recunoscător, îl glorific pe Dumnezeul care mi-a purtat de grijă.
Îi mulțumesc, și cu același nesaț după cer, dau drumul dorurilor mele, ca unor porumbei, să zboare mai sus de stele.
Odată cu ele, mă înalț și eu spre țara obârșiei mele pe care o aștept cu speranță – Raiul luminos, unde voi fi în glorii cu Domnul meu Christos!
Până atunci… a mai trecut un an de călătorie…

Pe aripile dorului spre cer


Mi-e dor de Isus, mi-e tare dor!

Hawthorne a scris despre un popor care a fost guvernat atât de bine de regele lor, încât supuşii săi, au cerut ca faţa regelui, să fie dăltuită într-o stâncă a muntelui, ce se afla la marginea capitalei lor. Când regele a murit, au numit o comisie care să caute în toată ţara, un bărbat care să se asemene cu regele mort, şi acela să fie făcut rege!  Au căutat mult, dar nu au găsit un aşa om.  Când s-au întors acasă, la o căsuţă sărăcăcioasă de la margine, care era aproape de stânca pe care era chipul fostului rege, au zărit un tânăr, ce avea în totul trăsăturile fostului rege.
Ce se întâmplase?  Timp de ani de zile, el a privit mereu la chipul regelui, şi trăsăturile lui au ajuns să se imprime pe faţa tânărului.  El a fost luat şi făcut rege.
Apostolul Pavel a scris:
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului,
şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului

(2 Corinteni 3.18).

Ai ales şi tu aceasta?

Eu trăiesc pentru a ajunge intr-o zi… să-L văd pe El!
Până atunci privesc la chipul Lui prin credință!
Când îl voi vedea, voi fi ca El!
Atunci voi trăi cerul!

(Culeasă de la alți sfinți)

%d bloggers like this: