Mi-e sete


Mi-e sete
De iubirea
Ce mi-o dai,
De simţirea
Pură, sinceră
Ce pentru mine
Tu o ai.

Mi-e sete
De fericirea
Ce mi-o dai,
De frumuseţea,
De slava eternă
De la tine
Din rai.

Mi-e sete
De sărutarea
Iubirii din rai,
De mângâierea
Pe care numai tu
Eşti în stare
Să mi-o dai.

Sunt însetat
După tine,
De cine eşti tu,
Nu de ce ai!
Să fiu cu tine
E mult mai bine
Decât să am
Tot ce tu-mi dai!

Din memoriile unui călător


La îndemnul Evanghelistului, am plecat din Oraşul Pierzării, fugind de mânia viitoare cu cea mai mare viteză spre Noul Ierusalim, spre Cer.
În drumul meu spre Cer, am întâlnit Fericirea şi i-am spus: Ia şi Iubirea şi Bucuria şi Pacea şi du-te la… şi le-am trimis la tine.
Când am fost bolnav şi m-am rugat pentru sănătate, nu te-am uitat nici pe tine.
Atunci când am căzut şi n-a fost nimeni să mă ajute, după ce am fost ridicat, am cerut Domnului Puterea şi Ajutorul şi le-am trimis la tine.
Mai târziu, când eram pe Muntele Dificultăţilor am cunoscut Răbdarea, pe care ţi-am trimis-o şi ţie, gândindu-mă că şi tu ai nevoie de ea.
Apoi, când am trecut prin Valea Umbrelor Morţii, însuşi Domnul Isus, Păstorul Cel Bun, m-a însoţit, m-a sprijinit, m-a luat de mână şi m-a scos la limanul dorit.
I-am mulţumit, şi vezi, că L-am trimis şi la tine, spre casa ta, te rog primeşte-L cu bucurie.  El te iubeşte şi vrea binele tău etern – să te salveze, să te ducă în Cer.
Părăseşte Oraşul Pierzării, porneşte cu El spre Cer şi… să ne vedem în Noul Ierusalim, patria noastră cerească!

Prietenul tău

A PASTORAL VISIT – WISDOM


A member of a certain church, who previously had been attending services regularly, stopped going. After a few weeks, the preacher decided to visit him. 

It was a chilly evening. The pastor found the man at home alone, sitting before a blazing fire. Guessing the reason for his preacher’s visit, the man welcomed him, led him to a comfortable chair near the fireplace…and waited.

The preacher made himself at home but said nothing. In the grave silence, he contemplated the dance of the flames around the burning logs. After some minutes, the preacher took the fire tongs, carefully picked up a brightly burning ember and placed it to one side of the hearth all alone, then he sat back in his chair, still silent.

The host watched all this in quiet contemplation. As the one lone ember’s flame flickered and diminished, there was a momentary glow and then its fire was no more. Soon it was cold and dead.

Not a word had been spoken since the initial greeting. The preacher glanced at his watch and realized it was time to leave. He slowly stood up, picked up the cold, dead ember and placed it back in the middle of the fire. Immediately it began to glow, once more with the light and warmth of the burning coals around it.

As the preacher reached the door to leave, his host said with a tear running down his cheek, ‘Thank you so much for your visit and especially for the fire sermon. I will be back in church next Sunday.’

We live in a world today, which tries to say too much with too little. Consequently, few listen. Sometimes the best sermons are the ones left unspoken.

CELESTIAL BEAUTY by Tudor Gradinaru

Iată ce-mi doresc


Un cer de culori
Şi o mare de stele,
Un pământ plin de flori,
O casă cu zorele…
Pe Calea Lactee!

O grădină de lumină,
O seară romantică,
Un asfinţit de soare,
O splendoare dramatică!

Iată ce visez,
Iată ce-mi doresc,
Să te strâng la piept
Şi să te iubesc!

Cărări de visări
Presărate cu dor,
Ce duc dincolo de zări
În ţara împlinirilor!

Eternitatea din piept
Ce mă-nalţă uşor,
Mă face să plutesc
Dincolo de nori…

Ca o barcă mângâiată
De magia valurilor,
Legănată de vânturi bune,
Înspre alte zări…
Pe catarge de dor!

Dar mai mult decât toate,
Gândul că sunt iubit,
Mă trece peste moarte
Zburând spre infinit!

Provocare de Anul Nou


Suntem în pragul Anului Nou şi la acest hotar de vremi, în timp ce gustul amar al nerealizării de anul trecut, se stinge, încet… noi visuri, speranţe, dorinţi, strălucesc la orizont, bătând la
poarta împlinirii.
Ce vom face anul acesta?
Vom face ce nu am făcut anul trecut?
Ne vom ridica, noi, deasupra banalului, rutinei vieţii?
Vom avea anul acesta îndrăzneala să gândim mai larg, mai înalt, mai nobil, mai altruist ?
Vom avea înţelepciunea să depăşim carenţele pe care le-am avut anul trecut sau pe care le repetăm de mai mulţi ani la rând?
Ne vom lărgi, noi, orizontul viziunilor-acţiunilor noastre, ori ne vom pierde, în continuare, în comfortul “cercului nostru strâmt şi rece”, în anonimatul egocentrismului: „casa mea”, „biserica mea”, „organizaţia mea”, „împărăţia mea”?
Un lider creştin ar trebui să gândească „global”, sigur, „începând din Ierusalim”.  Să gândească în termenii „Împărăţiei lui Dumnezeu” care va veni, şi în care Biserica este doar o etapă!
Eu cred, că voia lui Dumnezeu pentru noi, anul acesta, este să fim mai buni, mai curaţi, mai sfinţi, mai smeriţi, mai iubitori, mai asemenea lui Isus Christos Domnul nostru dar şi fratele nostru mai mare.
S-a spus în vechime: „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
Domnul Isus ne învaţă: „să iubeşti pe duşmanul tău ca pe tine însuţi”!
Aceasta este norma creştină pentru noi creştinii – valoarea biblică şi legea Împărăţiei lui Dumnezeu pe care trebuie s-o practicăm încă de aici de pe pământ.
Lucrul acesta nu este greu, având în vedere faptul că, atât dragostea pentru vecinul nostru cât şi pentru duşmanul nostru trebuie să fie de origine divină.
Relaţia noastră pe verticală cu Dumnezeu, se oglindeşte pe plan orizontal cu oamenii din jurul nostru.
Altfel, totul este omenesc: „iubim numai pe cei ce ne iubesc” şi deci este făţărnicie!
Viaţa creştină adevărată este viaţa lui Dumnezeu în noi şi aceasta nu se realizează prin imitaţie ci prin locuire.  În Ioan 14:23 Domnul Isus, trimisul Cerului, ne asigură: „Noi (Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt) vom veni la el (credinciosul) şi vom locui împreună cu el”.
Acesta este doar începutul, finalul va fi: „Iată Cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apoc.21:3).
Ce viitor strălucit, glorios!
Vrei  să ai parte şi tu de el?
Primeşte-L pe Isus Christos ca Domn şi Mântuitor!

Timpul Învierii


Era sfârşitul unei toamne târzii
Şi începutul unei ierni nedorite,
Amânată de toţi, în planurile noastre,
Frigul reuşise să alunge căldura
Cu care ne obişnuisem aşa de bine…
Ploaia bogată se rărea, dispărea,
Condensându-se în fulgi albi…
Casele s-au îmbrăcat
Cu căciuli albe de nea,
Speriate de vitregia vremii…
Soarele părea plecat în vacanţă
Iar noi ne refugiasem în case
Ca în nişte cetăţi legendare,
Lăsând străzile goale…
Cartierul era cufundat
În linişte adâncă,
Din când în când
Câte o pasăre răzleaţă
Îşi făcea auzit
Glasul ei răguşit,
Plângând parcă melancolic
Împreună cu noi, după vara
Care a trecut aşa de repede…
Dar deodată, Cerul,
Îşi deschide puţin, fereastra,
Şi de sus un mănunchi de raze aurii
Ca o blândă înduioşare divină,
Străpunge perdeaua de nori,
Mângâie frunţile noastre încreţite,
Aducând toamnei reci, târzii, mute,
Fiorul sfânt al primăverii,
Şi-n pragul morţii prevestite
Ne picură din infinit
Un strop din timpul învierii!

%d bloggers like this: