Scrisoare de la Isus


Dacă nu ai avea nici o durere, cum ai şti că Eu sunt Vindecătorul?
Dacă nu ai avea nici un necaz, cum ai şti că prin Mine ai biruinţa ?
Dacă nu ai trece prin întristare, cum ai şti că Eu sunt Mângâietorul ?
Dacă nu ai avea nici o problemă, cum ai şti că Eu pot să dau rezolvare?
Dacă nu ai avea nici o suferinţă, cum ai putea învăţa răbdarea?
Dacă nu ai avea inima zdrobită, cum ai şti că Eu pot să te fac din cioburi, din nou, întreg?
Dacă nu ai trece prin focul încercărilor, cum ai putea fi purificat?
Dacă nu te-aş corecta, cum ai şti că Eu te iubesc?
Dacă nu ai face nici o greşală, cum ai şti că Eu sunt Iertătorul ?
Dacă tu ai şti toate lucrurile, atunci mai M-ai întreba pe Mine ?
Dacă ai avea toate lucrurile, atunci te-ai mai ruga Mie ?
Dacă ai avea toată puterea, cum ai mai depinde de Mine ?
Dacă viaţa ta ar fi perfectă, atunci ai mai avea tu nevoie de Mine ?
Cu dragoste, Isus

Lacrima dragostei divine


În noaptea întunecată
În care este cufundat
Pământul,
Se naşte tandră, gingaşă,
Lacrima dragostei divine:
Plânge Cerul!
Care udă petalele catifelate
Ale florilor deşteptate,
Sărutate de Soare…
Şi în zorii eternei dimineţi,
Într-un joc fascinant de lumini,
Pe petalele deschise,
Admirăm diamante transparente,
Imaculate, splendide perle,
Scăldându-se, jucându-se
În ochii mândrului Soare
Care priveşte din Cer lăcrimind,
Aruncându-se în mare!

Viaţa: un dar sau un împrumut?


Când eram tânăr, credeam că viaţa este un dar, şi încercam să mă bucur de acest dar minunat!  Când am devenit matur, lucrurile s-au schimbat, am început să gândesc altfel.

Acum, îmi dau seama că viaţa este doar, un împrumut.  Cât de adevărat este că viaţa ţi-a fost împrumutată şi trebuie, odată, să o dai înapoi!

Te-ai gândit vreodată la lucrul acesta?

Gândul că nu o s-o mai am, că nu o pot păstra, mă ajută să apreciez viaţa.  Viaţa este scumpă, preţioasă, ba mai mult, viaţa este scurtă!  Biblia o compară cu “o scânteie care zboară” cu “un abur care se arată puţin apoi dispare” sau cu “un lat de mână”!

De aceea, trebuie să folosim viaţa la maximum, pentru binele nostru şi pentru gloria lui Dumnezeu!  Să dăm tot ce avem mai bun în viaţa aceasta!  Să purtăm roada binecuvântată a Duhului Sfânt!  Şi să lăsăm o urmă frumoasă, un testament scump, o moştenire plăcută celor dragi!

Cum?  Predându-ne viaţa noastră pe altarul lui Dumnezeu!  Punând mâna noastră slabă în Mâna puternică a Tatălui nostru!  Primind însoţirea şi călăuzirea Lui în viaţă!

Florile Dragostei


Ca nişte orhidee de lumină
Florile gingaşe ale dragostei
Culese cu grijă
În buchetul iubirii

Îmi înalţă sufletul
În a cerului grădină!

Ca nişte orhidee de lumină
Florile frumoase ale dragostei
Cu petale de catifea
Şi diamante de rouă
Îmi înalţă dorul
Dincolo de zarea senină!

Ca nişte orhidee de lumină
Florile divine ale dragostei
Coboară la mine,
Îmi împodobesc viaţa
Şi-mi fac inima
Plină de fericire sublimă!

Nothing is better than love


Love is…
Sweeter than wine,
Stronger than death,
Higher than the sky,
Deeper than the ocean,
Greater than the earth!

Love is…
A light from heaven,
A spark of immortal fire,
A taste of eternity,
A measure of immensity,
A drop of infinity!

Love is…
The fiery passion,
The most consuming fire,
The brightest flame,
The very flame of God!

(Song of songs 8:6-7)

Poveste de dragoste


Ea nu ştia nimic.
Doar venea la fântână să scoată apă.
Venea dezamăgită, mânată însă, de dorinţa, că în sfârşit, într-o zi, va găsi ceeace căuta de-o viaţă…

El ştia tot, o aştepta acolo, lângă fântână, obosit, flămând, însetat dar nerăbdător, dornic să-i dăruriască dragostea pe care ea o căuta de mult.
Şi iată-i, s-au întâlnit.
Era un „randevouz ceresc” aranjat providenţial de Tatăl lor ceresc, încă din eternitate, realizat acum în timp.

Se întâlneau două persoane diferite dar şi două lumi diferite: Cerul – pe de-o parte, reprezentat de ce avea mai bun, mai frumos, mai sublim, şi Pământul – pe de altă parte, reprezentat de un suflet  căutător de fericire dar înşelat, întinat, dezamăzit!

El dorea să dăruiască! 
Ea dorea să fie dăruită!
El dorea să iubească!
Ea dorea să fie iubită!

Şi iată-i pe amândoi întâlniţi, în sfârşit împreună: darul şi dorinţa, dragostea şi obiectul ei, iubitul şi iubita, Creatorul şi creatura, Dumnezeu şi omul!

El o cunoştea bine, ştia de ce sufletul ei are atâta nevoie, şi chiar pentru aceasta a venit acum, ca să i se ofere.
Ea nu-l cunoştea încă, dar dorinţa să-L cunoască o înflăcăra din ce în ce mai mult, până când această dorinţă i-a aprins inima.
Inima ei copleşită de nobleţea iubirii Lui, îi spunea cumva că în El, se vor întâlni toate dorinţele şi căutările sufletului ei!

Mai întâi, El a privit-o atent, apoi fin, delicat, manierat i s-a adresat personal, iniţiind o discuţie intimă – un dialog viu, interesant, care avea să deschidă o serie de subiecte foarte importante pentru ea.
Animată de acest dialog, iniţiat de acest „străin minunat”, ea se deschide şi răspunde tot de atâtea ori de câte ori El îi face declaraţii uimitoare.
Adâncindu-se în această discuţie intimă, personală, dăruindu-se pe Sine cu dragoste, El nu numai că i se revelează dar o înalţă şi o poartă de la trup la suflet, de la suflet la duh, din timp în eternitate, de la pământ la cer!
Astfel, ea, cunoscându-L pe El, se cunoaşte pe sine, realizează nevoia ei stridentă după El, după darul Lui, după lumea Lui – Cerul Lui slăvit!
Dezvăluindu-i iubirea, El o poartă în continuare din adevăr în adevăr, pe trepte de glorii până în prezenţa Tatălui ceresc, la Tronul Harului, în aşa fel încât ea în cele din urmă întreabă:
„Cum trebuie să mă închin?”

Împărtăşind cu ea inima plină de dragoste a Tatălui ceresc, El i se face cunoscut în toată splendoarea Lui!
Atunci ea cunoscându-L, îl iubi cum n-a mai iubit pe nimeni, niciodată!
Da, L-a iubit mult pentrucă i s-a iertat mult, dar toată dragostea ei, era doar… răspunsul slab la iubirea Lui infinită!
Apoi ea i s-a închinat şi a intrat în slujba Lui: prima misionară creştină.  A lăsat găleata la fântână şi s-a dus să vestească concetăţenilor pe Mesia: veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut!
Cu dragostea Lui desăvârşită, El a dezbrăcat-o de hainele ei murdare, a spălat-o cu Sângele Lui curs la Calvar, a îmbrăcat-o în haina albă de nuntă a neprihănirii Lui, a  primit-o la Sine şi ea a devenit Mireasa Lui slăvită!

Nu cumva este aceasta şi povestea ta de dragoste?
Nu te identifici şi tu cu acest suflet căutător, de fericire?
Nu însetează sufletul tău după fericirea adevărată?
Primeşte-L pe Domnul Isus Christos, Mirele tău ceresc.

El îţi oferă astăzi iubirea Lui necondiţionată, puterea Lui, cerul Lui, salvarea Lui eternă!
Deschide-ţi inima, invită-L să intre-n ea, să te ierte de păcate, să te elibereze de păcate, să te lumineze, să te fericească!
Spune-I: „Doamne Isuse, de azi înainte eu sunt al Tău şi Tu eşti al meu, vreau să trăiesc cu Tine. Amin”
Bucură-te şi să ne vedem la Ospăţul Nunţii Mielului în cer!

(Adaptare după Ioan 4:1-42)

Crinul mulţumirii


Din florile iubirii
Crescute tandru
În grădina inimii,
Îţi aduc trandafirii,
Mari, roşii, purpurii,
Frumoşi ca nişte copii
Ai recunoştinţei…
În mijlocul lor
Cu dragoste şi dor,
Din toţi crinii
Albi, deschişi, inocenţi,
Ca o mireasmă vărsată,
Ca sufletul curat de fată,
Îţi ofer un crin
Frumos, perfect, sublim:
Floarea mulţumirii,
Pe fondul fericirii,
În buchetul iubirii!

%d bloggers like this: