Închidem ochii,
ne rugăm…
Tu deschizi inimi,
Te contemplăm…
Cât ești de bun !
Ce mare ești !
Și cât de mult
Tu ne iubești…
Doamne, lucrează,
trezește la viață,
poporul Tău…
dorim a Ta față!
Odată cu anii
pe ogorul Tău,
a căzut bruma,
neghina celui rău…
Energizează
sfântă lucrarea Ta,
și dă-ne viața –
adu trezirea !
Începe ploaia
în toamna târzie,
noi lucrăm cu spor,
trezirea vine!
Trăiesc… încă…
Și după atâta timp,
Trecut de generația mea,
Ajuns la o vârstă respectabilă,
Viața rămâne pentru mine,
O enigmă…
Atât, doar, știu
Că viața e mult mai mare
Decât etapa pământ…
Mult mai complexă
Decât ce putem vedea…
Mult mai profundă
Decât timp și spațiu…
Mult mai imensă
Decât acum și aici…
În adevăr, cine poate
Cuprinde, măsura, drumul
Dintre dorință și realizare?
Dintre ideal și realitate?
De la naștere, la maturizare,
Copilărie, adolescență, tinerețe…
Căsătorie, suferință, bătrânețe…
Atâta renunțare, eforturi, sacrificii,
Ca să ajungi… acolo!
Și când ai ajuns acolo…
Trebuie s-o iei iarăși, de la început…
The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2011 annual report for this blog.
Here’s an excerpt:
A San Francisco cable car holds 60 people. This blog was viewed about 3,300 times in 2011. If it were a cable car, it would take about 55 trips to carry that many people.
Când pe răbojul vremii
Mai însemnăm un an,
Ce l-am scăpat din mână
Ca pe un gologan,
Rămâne jos pe glie
A lumii sărăcie,
Iar noi cu nostalgie
Intrăm în noul an!
Săraci de ieri,
Bogaţi de mîine,
Între trecut şi viitor,
Ne aruncăm iar înainte,
Ne-aventurăm
Pe căi de dor,
Şi sub feeria stelelor
Împărtăşim aceeaşi pâine
Din truda suferinţelor!
Azi în răcoarea serii
Pe brazdă şi la plug,
Ne aruncăm spre mâine,
Ne înjugăm la jug…
Ne înoim cu anul
Privind spre veşnicie,
Culegem snopi cu carul
Şi plini de bucurie,
Te aşteptăm să vii,
Mută-ne-n veşnicie!
