Trăiesc…

Trăiesc… încă…
Și după atâta timp,
Trecut de generația mea,
Ajuns la o vârstă respectabilă,
Viața rămâne pentru mine,
O enigmă…
Atât, doar, știu
Că viața e mult mai mare
Decât etapa pământ…
Mult mai complexă
Decât ce putem vedea…
Mult mai profundă
Decât timp și spațiu…
Mult mai imensă
Decât acum și aici…

În adevăr, cine poate
Cuprinde, măsura, drumul
Dintre dorință și realizare?
Dintre ideal și realitate?
De la naștere, la maturizare,
Copilărie, adolescență, tinerețe…
Căsătorie, suferință, bătrânețe…
Atâta renunțare, eforturi, sacrificii,
Ca să ajungi… acolo!
Și când ai ajuns acolo…
Trebuie s-o iei iarăși, de la început…

RĂBOJUL VREMII

Când pe răbojul vremii
Mai însemnăm un an,
Ce l-am scăpat din mână
Ca pe un gologan,
Rămâne jos pe glie
A lumii sărăcie,
Iar noi cu nostalgie
Intrăm în noul an!

 Săraci de ieri,
Bogaţi de mîine,
Între trecut şi viitor,
Ne aruncăm iar înainte,
Ne-aventurăm
Pe căi de dor,
Şi sub feeria stelelor
Împărtăşim aceeaşi pâine
Din truda suferinţelor!

Azi în răcoarea serii
Pe brazdă şi la plug,
Ne aruncăm spre mâine,
Ne înjugăm la jug…
Ne înoim cu anul
Privind spre veşnicie,
Culegem snopi cu carul
Şi plini de bucurie,
Te aşteptăm să vii,
Mută-ne-n veşnicie!

Thoughts on Christmas

The WISDOM of Christmas — To (search) FIND JESUS
The SCIENCE of Christmas — Be a STAR to point out to JESUS
The THEOLOGY o Christmas — GOD’S GIFT COMES IN SMALL PACKAGE
The DOCTRINE of Christmas — HUMILITY precede GLORY
The RELIGION of Christmas — ARGUING the prophecy of JESUS
The POLITIC of Christmas — the ATTEMPT TO KILL THE NEW BORN KING (GENOCIDE)
The PERSECUTION of Christmas — 2,000 babies KILLED + JOSEPH & MARY FLEEING
The TRAGEDY of Christmas — NO ROOM FOR JESUS
The CORRECTION of Christmas — DO NOT BE AFRAID but REJOICE
The REQUIREMENT of Christmas — FAITH
The RESULT of Christmas — EMMANUEL  – GOD WITH US
The PURPOSE of Christmas — TO SAVE MANKIND FROM SIN
The FELLOWSHIP of Christmas — MARY & JOSEPH, MARY & ELISABETH, MAGI, SHEPPEHERDS
The ULTIMATE GOAL of Christmas — GLORY TO GOD & PEACE ON EARTH
The EXPECTANCY OF HEAVEN at Christmas — RECEIVE THE GIFT – JESUS

Pentru iubirea Ta

Două cadouri ai primit
Pentru iubirea Ta:
O iesle săracă
Și o cruce grea!

În iesle Te-ai născut,
Pe cruce ai murit,
Și-ai fost pus în mormânt
Pentru vina mea!

Ieslea, nu era a Ta,
Mormântu-a fost împrumutat
Dar cu putere ai înviat
Pentru salvarea mea!

 

REALITATEA DRAGOSTEI

Dacă nu veneai
Să ne vizitezi,
Să ne îmbrățișezi
Cu dragostea Ta,
Dacă n-ai fi cunoscut
Ieslea, Calvarul, Crucea…
Noi nu am fi putut
Niciodată,
Cunoaște dragostea!
Dar Tu, ai venit
Din cerul slăvit,
Ne-ai căutat,
Ne-ai găsit,
Și ne-ai adus salvarea!

Christmas 2011

The GIFT of Christmas is JESUS!

The STAR of Christmas is John the Baptist (and might be you)

The ORDINARY of Christmas: A BABY WAS BORN (everybody knows that)

The MYSTERY of Christmas: A SON WAS GIVEN (Jesus’ deity & preexistence)

The FRUIT of Christmas: OBEDIENCE – Mary & Joseph (open heart)

The SONG of Christmas: THE MAGNIFICAT

The ADORATION of Christmas: THE NEW BORN KING

The SPIRIT of Christmas – JOY

The HOPE of Christmas – PEACE

The HEART of Christmas – LOVE

THOUGHTS ON CHRISTMAS

The 4 M’s of Christmas

1) The Miracle of Christmas — The Virgin Birth: God Incarnated

2) The Message of Christmas — Today in the city of David was born a Savior: Christ the Lord

3) The Mission of Christmas — Tell to the World About Jesus

4) The Messengers of Christmas — Angels, Shepherds, Magi and… you

JESUS IS THE REASON OF THE SEASON

Isus Christos: Cele două veniri

Prima dată când Isus a venit,
A fost învelit… în forma unui copil.
O stea I-a marcat venirea!
Oameni înțelepți I-au adus daruri!
Dar nu s-a găsit loc pentru El,
Numai câțiva L-au primit,
El a venit ca… Miel!

Data viitoare când Isus vine,
El va fi recunoscut de toți.
Cerul va fi luminat de gloria Lui!
El va aduce răsplătiri la ai Săi!
Lumea nu va fi în stare să conțină gloria Lui!
Orice ochi îl va vedea:
El va veni ca Împărat – Suveran,
Domnul tuturor!

Christ-mas 2011

La Betleem – Casa Pâinii,
Acum 2000 de ani
Când s-a născut Domnul Isus,
Eternitatea a invadat timpul,
Împărăția lui Dumnezeu a venit
Pe pământul nostru
În prezența Împăratului divin
Care a vizitat planeta noastră,
Oferindu-ne Împărăția cerurilor!

Cei ce au primit-o
În inimile lor prin credință,
Trăiesc guvernați de legile ei
O viață sfântă și curată:
Așteptând a doua venire a Împăratului:
Consumarea finală a Împărăției lui Dumnezeu!

Această împărăție îți este oferită și ție.
Primește-L pe Domnul Isus – Împăratul.
Și El va aduce cerul în inima ta!

Welcome la pagina lui Doru

Haideţi printre stele

împreună,

printre genuni şi astre

să culegem perle,

spre cerul obârşiei noastre

şi pe clar de lună

să cunoaştem… romanţa iubirii eterne…

Posted in Uncategorized. Leave a Comment »

Exploring beauty

I want to enchant your eyes

with beauty, delight, elegance,

I desire to lift up your soul

up to the stars, in paradise,

I long to enrich your life

with love – eternal romance

but above all,

I would like to share with you

my vision, my treasure, my love:

My Lord Jesus Christ!

Ploaie târzie

Ploua cu stele
În Octombrie,
Din ceruri curgea
Printre norii albi
De catifea,
Mărgele de perle…

Ploua cu valori
În toamna târzie,
Din ceruri curgea
Printre norii albi
Ca adierea,
Peste muritori, flori…

Ploua cu iubiri,
Inunda lumea,
Din ceruri curgea,
În multe inimi
Şi în viaţa mea
Harul divin – râuri!

Ploua cu Soare
Se lăsa lumina,
Din ceruri curgea
Ca o mare,
Domnea aevea
Peste toţi, Iubirea!

Romanţa iubirii eterne

Romanţa este floarea gingaşă, care dă farmec iubirii. Ea trebuie cultivată cu grijă pe solul prielnic al respectului. Romanţa nu poate supravieţui acolo unde este ignoranţă şi indiferenţă. Fără dăruire, imaginaţie, creativitate, încet va păli şi va muri…  Romanţa cere sensibilitate, timp şi atenţie pentru persoana iubită!  Astfel, planta firavă a iubirii se dezvoltă, creşte. Romanţa aparţine iubirii aşa cum soarele aparţine zilei!

Bine, dar care iubire?  Îmi place să cred că iubirea adevărată este eternă.  Obârşia ei este din eternitate şi ea durează pentru eternitate!  Iubirea adevărată este mult mai mult decât un cuvânt frumos, un sentiment nobil, un principiu înalt,  o chestiune de etică, o simţire trecătoare…  Iubirea adevărată este o persoană: Dumnezeu este dragoste!  Esenţa Lui este dragostea, din El izvorăşte iubire pură.  Nu numai că Dumnezeu se identifică cu dragostea, El este dragostea întrupată, desăvârşită, şi El ne-a creat şi pe noi să iubim!  El a pus în noi dragoste şi ne inspiră mereu cu dragoste.  Biblia spune că cine iubeşte este născut din Dumnezeu!

De aceea, oridecâteori noi afirmăm că iubim, trebuie să ne controlăm iubirea, după standardele lui Dumnezeu.  Iubirea are nişte calităţi, caracteristici, atribute (vezi poemul iubirii din 1 Cor.13).  Iubirea are un model, are o conduită, o purtare aparte.  Nu poţi să te porţi oricum atunci când iubeşti!  Iubirea are valoare: este cea mai importantă, cea mai de preţ, cea mai mare!  Chiar când toate lucrurile vor trece, iubirea va rămânea aievea! Iubirea înseamnă sacrificiu, jertfă de sine!  Iubirea lucrează, se osteneşte, face bine, ajută, ridică, salvează, mântuieşte…  Întotdeauna, iubirea dăruieşte şi încă se dăruieşte pe sine!  Iubirea nu cere ci iubirea adevărată dă, ba mai mult, se dă pe sine însuşi!  Poţi să dăruieşti fără să iubeşti dar nu poţi să iubeşti fără să dăruieşti!

Dumnezeu şi-a demonstrat dragostea lui faţă de noi, concret,  prin faptul că pe când eram noi păcătoşi, Christos a murit pentru noi.  Biblia spune că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul lui Fiu, Domnul Isus Christos, pentruca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa eternă!

Ai experimentat tu această dragoste?  Te bucuri tu de dragostea lui Dumnezeu?  Ai primit tu darul pe care ţi-l face iubirea Tatălui din cer?  Lasă-te iubit de Tatăl ceresc şi… iubeşte-L şi tu în return.  Acesta este secretul fericirii: să iubeşti şi să fii iubit! Dumnezeu să te favorizeze!

Iubirea dulce

Iubirea dulce
de la cruce,
a lui Dumnezeu,
pentru sufletul tău,
s-a manifestat,
când Isus murea
pentru al tău păcat.
Prin suferinţi
şi prin dureri,
fiind pironit
pe lemn,
El s-a jertfit,
ca tu să fii iertat,
împăcat cu Tatăl,
pe deplin mântuit!

Deschide-ţi inima,
primeşte jertfa Sa,
Christosul Înviat

este salvarea ta!
Amin

Revelaţie

Eu, un fir de praf
Din pulberea pământului,
Ascuns într-un colţ
Întunecos al lumii,
Am fost expus la lumină
De razele Soarelui
Care m-a proiectat deodată
Într-un spectru divin,
Într-o sferă cerească,
Într-un curcubeu sublim…
Şi pentru prima dată în viaţa mea
Mi-am dat seama că sunt iubit!
Uimit, m-am uitat la mine,
La lucrurile din jurul meu,
La aureola care mă înconjura
Şi realizând minunea
Transcendenţei mele,
Ca un copil fericit,
Zburdând
Pe câmpia cerului,
Printre iradescentele stele,
Într-un univers perfect, infinit,
În cântări de bucurie
Am izbucnit!

La fântâna luminii

Însetat, scoteam apă,
din fântâna luminii,
din izvorul iubirii,
să-mi potolesc deplin
dorul inimii…
să-mi umplu deplin
golul sufletului…
dar ciutura veche,
era spartă şi grea…

Câţi trecători
prin lumea aceasta,
nu s-au oprit,
să scoată şi ei apă
din fântâna luminii,
din izvorul iubirii…

Învârteam la roata timpului,
trăgeam din răsputeri, vârtos,
şi iată, în sfârşit, am reuşit;
cînd ciutura a ajuns sus,
la gura fântânii,
era jumătate goală,
eu mi-am făcut
palmele pâlnie
ducând iute la gură,
apa proaspătă, bună.

Deodată, mi-am văzut
faţa în apă,
şi m-am cunoscut
pentru prima dată:
eram nefericit…
am băut din apa vie,
m-am spălat de păcat
şi născut din nou
am pornit spre Împărăţie,
curăţit şi luminat!

Te iubesc

Te iubesc,
te doresc,
cum pământul
doreşte cerul,
inima mea
naşte dorul,
mă urc pe scara
ce-atinge cerul
şi de acolo
sufletul meu
îşi ia zborul
spre geana luminii,
poarta veşniciei,
patria iubirii…
Ajung sus,
din ce în ce
mai sus,
în paradis,
în oraşul ceresc,
în faţa Ta, Isus,
şi… Te iubesc!

Romanţă divină

DUMNEZEU ESTE AŞA DE TARE ÎNDRĂGOSTIT DE TINE, ÎNCÂT:

  • El îţi trimite flori în fiecare primăvară
  • El îţi dă răsărit de soare în fiecare zi
  • El îţi pictează pe cer apus de soare în fiecare zi
  • Oricând vrei să vorbeşti cu El – te ascultă
  • El poate să locuiască oriunde în Univers dar alege să locuiască în inima ta

DĂ-I INIMA TA

  • Ca s-o curăţească
  • Să o locuiască
  • Şi s-o fericească

NU VEI REGRETA

Crinul mulţumirii

Din florile iubirii
Crescute tandru
În grădina inimii,
Îţi aduc trandafirii,
Mari, roşii, purpurii,
Frumoşi ca nişte copii
Ai recunoştinţei…
În mijlocul lor
Cu dragoste şi dor,
Din toţi crinii
Albi, deschişi, inocenţi,
Ca o mireasmă vărsată,
Ca sufletul curat de fată,
Îţi ofer un crin
Frumos, perfect, sublim:
Floarea mulţumirii,
Pe fondul fericirii,
În buchetul iubirii!

Poveste de dragoste

Ea nu ştia nimic.
Doar venea la fântână să scoată apă.
Venea dezamăgită, mânată însă, de dorinţa, că în sfârşit, într-o zi, va găsi ceeace căuta de-o viaţă…

El ştia tot, o aştepta acolo, lângă fântână, obosit, flămând, însetat dar nerăbdător, dornic să-i dăruriască dragostea pe care ea o căuta de mult.
Şi iată-i, s-au întâlnit.
Era un „randevouz ceresc” aranjat providenţial de Tatăl lor ceresc, încă din eternitate, realizat acum în timp.

Se întâlneau două persoane diferite dar şi două lumi diferite: Cerul – pe de-o parte, reprezentat de ce avea mai bun, mai frumos, mai sublim, şi Pământul – pe de altă parte, reprezentat de un suflet  căutător de fericire dar înşelat, întinat, dezamăzit!

El dorea să dăruiască! 
Ea dorea să fie dăruită!
El dorea să iubească!
Ea dorea să fie iubită!

Şi iată-i pe amândoi întâlniţi, în sfârşit împreună: darul şi dorinţa, dragostea şi obiectul ei, iubitul şi iubita, Creatorul şi creatura, Dumnezeu şi omul!

El o cunoştea bine, ştia de ce sufletul ei are atâta nevoie, şi chiar pentru aceasta a venit acum, ca să i se ofere.
Ea nu-l cunoştea încă, dar dorinţa să-L cunoască o înflăcăra din ce în ce mai mult, până când această dorinţă i-a aprins inima.
Inima ei copleşită de nobleţea iubirii Lui, îi spunea cumva că în El, se vor întâlni toate dorinţele şi căutările sufletului ei!

Mai întâi, El a privit-o atent, apoi fin, delicat, manierat i s-a adresat personal, iniţiind o discuţie intimă – un dialog viu, interesant, care avea să deschidă o serie de subiecte foarte importante pentru ea.
Animată de acest dialog, iniţiat de acest „străin minunat”, ea se deschide şi răspunde tot de atâtea ori de câte ori El îi face declaraţii uimitoare.
Adâncindu-se în această discuţie intimă, personală, dăruindu-se pe Sine cu dragoste, El nu numai că i se revelează dar o înalţă şi o poartă de la trup la suflet, de la suflet la duh, din timp în eternitate, de la pământ la cer!
Astfel, ea, cunoscându-L pe El, se cunoaşte pe sine, realizează nevoia ei stridentă după El, după darul Lui, după lumea Lui – Cerul Lui slăvit!
Dezvăluindu-i iubirea, El o poartă în continuare din adevăr în adevăr, pe trepte de glorii până în prezenţa Tatălui ceresc, la Tronul Harului, în aşa fel încât ea în cele din urmă întreabă:
„Cum trebuie să mă închin?”

Împărtăşind cu ea inima plină de dragoste a Tatălui ceresc, El i se face cunoscut în toată splendoarea Lui!
Atunci ea cunoscându-L, îl iubi cum n-a mai iubit pe nimeni, niciodată!
Da, L-a iubit mult pentrucă i s-a iertat mult, dar toată dragostea ei, era doar… răspunsul slab la iubirea Lui infinită!
Apoi ea i s-a închinat şi a intrat în slujba Lui: prima misionară creştină.  A lăsat găleata la fântână şi s-a dus să vestească concetăţenilor pe Mesia: veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut!
Cu dragostea Lui desăvârşită, El a dezbrăcat-o de hainele ei murdare, a spălat-o cu Sângele Lui curs la Calvar, a îmbrăcat-o în haina albă de nuntă a neprihănirii Lui, a  primit-o la Sine şi ea a devenit Mireasa Lui slăvită!

Nu cumva este aceasta şi povestea ta de dragoste?
Nu te identifici şi tu cu acest suflet căutător, de fericire?
Nu însetează sufletul tău după fericirea adevărată?
Primeşte-L pe Domnul Isus Christos, Mirele tău ceresc.

El îţi oferă astăzi iubirea Lui necondiţionată, puterea Lui, cerul Lui, salvarea Lui eternă!
Deschide-ţi inima, invită-L să intre-n ea, să te ierte de păcate, să te elibereze de păcate, să te lumineze, să te fericească!
Spune-I: „Doamne Isuse, de azi înainte eu sunt al Tău şi Tu eşti al meu, vreau să trăiesc cu Tine. Amin”
Bucură-te şi să ne vedem la Ospăţul Nunţii Mielului în cer!

(Adaptare după Ioan 4:1-42)

Nothing is better than love

Love is…
Sweeter than wine,
Stronger than death,
Higher than the sky,
Deeper than the ocean,
Greater than the earth!

Love is…
A light from heaven,
A spark of immortal fire,
A taste of eternity,
A measure of immensity,
A drop of infinity!

Love is…
The fiery passion,
The most consuming fire,
The brightest flame,
The very flame of God!

(Song of songs 8:6-7)

În zori de zi

Când Luna merge să se culce,
Răsare Soarele blând, dulce.

Totul e nou, îmbrăcat în lumină,
Dimineaţa pulsează de viaţă plină.

Ziua se scoală, noaptea s-alunge,
Cerul îşi lasă roua – lacrima dulce.

Pământul râde, lumea-i ca o grădină,
Sub cer senin – geană de lumină.

Ceru-şi deschide ochiul lui dulce
Şi ne arată iubirea de la Cruce!

Pe-un munte de piatră cu fruntea de var,
Coboară misterul de har după har!

Eternitatea zboară cu aripi de dor,
Deasupra noastră pluteşte uşor!

O mare înduioşare – iubirea divină,
M-atrage la Tine din a lumii tină!

Dar omul trudeşte din zori până seară,
Se usucă ca floarea în arşiţa de vară,

O, de şi-ar ridica privirea în sus,
Să vadă frumuseţea iubirii lui Isus!

Florile Dragostei

Ca nişte orhidee de lumină
Florile gingaşe ale dragostei
Culese cu grijă
În buchetul iubirii

Îmi înalţă sufletul
În a cerului grădină!

Ca nişte orhidee de lumină
Florile frumoase ale dragostei
Cu petale de catifea
Şi diamante de rouă
Îmi înalţă dorul
Dincolo de zarea senină!

Ca nişte orhidee de lumină
Florile divine ale dragostei
Coboară la mine,
Îmi împodobesc viaţa
Şi-mi fac inima
Plină de fericire sublimă!

Viaţa: un dar sau un împrumut?

Când eram tânăr, credeam că viaţa este un dar, şi încercam să mă bucur de acest dar minunat!  Când am devenit matur, lucrurile s-au schimbat, am început să gândesc altfel.

Acum, îmi dau seama că viaţa este doar, un împrumut.  Cât de adevărat este că viaţa ţi-a fost împrumutată şi trebuie, odată, să o dai înapoi!

Te-ai gândit vreodată la lucrul acesta?

Gândul că nu o s-o mai am, că nu o pot păstra, mă ajută să apreciez viaţa.  Viaţa este scumpă, preţioasă, ba mai mult, viaţa este scurtă!  Biblia o compară cu “o scânteie care zboară” cu “un abur care se arată puţin apoi dispare” sau cu “un lat de mână”!

De aceea, trebuie să folosim viaţa la maximum, pentru binele nostru şi pentru gloria lui Dumnezeu!  Să dăm tot ce avem mai bun în viaţa aceasta!  Să purtăm roada binecuvântată a Duhului Sfânt!  Şi să lăsăm o urmă frumoasă, un testament scump, o moştenire plăcută celor dragi!

Cum?  Predându-ne viaţa noastră pe altarul lui Dumnezeu!  Punând mâna noastră slabă în Mâna puternică a Tatălui nostru!  Primind însoţirea şi călăuzirea Lui în viaţă!

Lacrima dragostei divine

În noaptea întunecată
În care este cufundat
Pământul,
Se naşte tandră, gingaşă,
Lacrima dragostei divine:
Plânge Cerul!
Care udă petalele catifelate
Ale florilor deşteptate,
Sărutate de Soare…
Şi în zorii eternei dimineţi,
Într-un joc fascinant de lumini,
Pe petalele deschise,
Admirăm diamante transparente,
Imaculate, splendide perle,
Scăldându-se, jucându-se
În ochii mândrului Soare
Care priveşte din Cer lăcrimind,
Aruncându-se în mare!

Scrisoare de la Isus

Dacă nu ai avea nici o durere, cum ai şti că Eu sunt Vindecătorul?
Dacă nu ai avea nici un necaz, cum ai şti că prin Mine ai biruinţa ?
Dacă nu ai trece prin întristare, cum ai şti că Eu sunt Mângâietorul ?
Dacă nu ai avea nici o problemă, cum ai şti că Eu pot să dau rezolvare?
Dacă nu ai avea nici o suferinţă, cum ai putea învăţa răbdarea?
Dacă nu ai avea inima zdrobită, cum ai şti că Eu pot să te fac din cioburi, din nou, întreg?
Dacă nu ai trece prin focul încercărilor, cum ai putea fi purificat?
Dacă nu te-aş corecta, cum ai şti că Eu te iubesc?
Dacă nu ai face nici o greşală, cum ai şti că Eu sunt Iertătorul ?
Dacă tu ai şti toate lucrurile, atunci mai M-ai întreba pe Mine ?
Dacă ai avea toate lucrurile, atunci te-ai mai ruga Mie ?
Dacă ai avea toată puterea, cum ai mai depinde de Mine ?
Dacă viaţa ta ar fi perfectă, atunci ai mai avea tu nevoie de Mine ?
Cu dragoste, Isus

Tu…

Tu eşti parfumul suav
al crinilor albi
ce înfloresc
în sufletul meu,
pătruns,
de frumuseţea Ta…

Eşti picătura de rouă
ce cade din Cer
pe petalele
unui trandafir roşu,
catifelat,
în dimineaţa nouă…

Eşti raza de Soare
ce mă dezmiardă
în braţele-i calde,
mă mângâie,
îmi sărută faţa,
şi mă înalţă,
mă transportă
din Valea Plângerii
în Grădina minunată,
în Rai, în Paradis…
Împlinindu-mi dorul,
al inimii mele vis!

LA FÂNTÂNA DORULUI

La răspântia drumurilor,
Lângă fântâna dorului,
Stăteam ostenit de drum
Şi nu ştiam încotro s-o apuc…

Amurgul îşi desfăşura pe cer
Focul sacru care se stingea
Treptat, văzând cu ochii,
Odată cu soarele care dispărea
După coama dealului din depărtare…

Orizontul era tulbure, neclar
Iar eu aveam atâta nevoie
De lumină, putere, viaţă,
Noaptea era în prag,
Eu căutam, eterna dimineaţă…

Deodată, un trecător,
Se abătu din drum
Şi intră în vorbă cu mine;
Era blând şi liniştit,
Pe faţa Lui am zărit
Un senin din infinit!

M-a întrebat cine sunt,
De unde vin, unde-am pornit?
Pe loc am simţit că sunt iubit!
I-am spus, atunci, viaţa mea amară,
Şi cât de grea e-a mea povară!
Şi i-am mai spus că-s rătăcit,
Murdar, flămând şi ostenit…

Din ochii Lui, lumina licărind,
A lunecat o lacrimă gingaşă,
Simţeam o pace când El m-a privit
Şi mă chema, aşa duios, acasă!

Străinul m-a luat de mână
Şi-am început, la pas,
Să mergem prin lumină!
Aşa am apucat drumul cel bun,
Pe care sunt spre Cer, acum!

The scrap book of a poet

The future belongs to those who believe
in the beauty of their dreams!

I live to dream
a beautiful dream
in HD and 3D…
whereby I dream
that I live
a beautiful life!

When you cease to dream , you die.  You have nothing to live for, anymore.
As far as your dreams don’t hurt anyone, continue dreaming: God will fulfill them, your dreams will come true!

Minunea Revelaţiei

Amurgul, a rămas acolo,
Departe, pe culmea de deal,
Eu priveam din vale
Şi mă minunam,
Parcă visam…

Soarele, plecat de pe cer,
S-a dezbrăcat
Să meargă la culcare,
Lăsând în urma lui
Mănunchi de raze aurii,
Reflecţii, jocuri de culori,
Un foc aşa de mare…

Cerul, ca un ecran imens,
Îşi trecea prin faţa ochilor mei
Ca o oştire în cete
Toată splendoarea şi gloria
Iar eu, prin graţie,
Contemplam…

Deodată, în eterna zare,
S-a deschis o poartă de lumină,
Un nor alb de sidef
Ca un covor fermecat,
S-a coborât spre mine,
Şi-am auzit: „Suie-te aici!”

Uimit, de minunea revelaţiei,
Eu încă visam şi contemplam
Dar înălţat de puterea atracţiei,
Am fost tras pe norul luminos,
Zburând spre cer, cu Christos!

Identity, Values, Priorities

We live in a culture that tries to impress upon us its own values.

And we, as Christians, if we don’t know our identity, don’t have a good value system and right priorities,

we would borrow these values that are in contradiction with the Word of God.

Our culture has mainly 4 values:

  1. Pleassure — I want to feel good
  2. Possessions — I want to make a lot of money
  3. Prestige — I want to be famous
  4. Power — I want to be in control

Once we know, how these values operate, we can be prepared and avoid to fall into the snare of the devil.

The counterpart of these should be LOVE:

  1. I want to make the other people feel good
  2. I want to serve people with my possessions
  3. I want to humble myself
  4. I want to control myself

Be on guard brothers and sisters, and do not get conformed to this world’s image!

Acrostic

G OD’S  
R ICHES 
A
T  
C
HRIST’S 
E XPENSE  

Luceafăr Sfânt

În ochii tăi, privirea mea senină,
Se oglindeşte ca şi luna-n val;
Pe gura mea – gura ta plină,
Striveşte sărutări ca valurile-n mal!

În noaptea grea, tu ai adus lumină
Ca un luceafăr sfânt cu raza lui;
M-ai mângâiat cu mâna ta, cea fină,
Mi-ai împlinit dorinţa sufletului…

Inima mea, se scaldă-n fericire,
E copleşită dulce de iubirea ta;
Tu dai vieţii mele împlinire,
Iubitul meu, îţi dau inima mea!

Pe fruntea ta, din sărutări, cunună,
Am pus, tot dorul, visul meu adânc;
Şi faţa ta născută din lumină,
Mi-aduce cerul, aici, pe pământ!

Luceafăr sfânt, coboară-te din ceruri,
Dă dorurilor mele, cer de împliniri,
Înalţă-mă, sublim, mai sus de stele…
În cerul scump al veşnicei iubiri!

Nufărul Alb

Nufărul alb, imaculat,
Al esenţei Tale divine,
Creşte gingaş, firav,
Pe lacul tulbure
Al fiinţei mele,
În mlaştina murdară
A firii mele…

Frumuseţea,
Slava, tăria Ta,
Se văd aşa de clar
În slăbiciunea mea!
Tu eşti acel Unul singur
Care dai valoare imensă
Zerourilor nimicniciei mele!

Viaţa mea cu Tine
Este plină de sens,
Eu trăiesc intens,
Cu bucurie,
Fără să-mi fie frică
De grija zilei de mâine,
Nici chiar de veşnicie…

Trecutul nu mă mustră,
Prezentul îmi surâde,
Viitoru-i plin de speranţă!
Anticipez clipe de vis,
Aventuri glorioase,
Escalpadele timpului
Pe cărări de mister şi dor,
Împlinire şi fericire,
Înălţare în paradis!

Notes on Heaven

The light of heaven is the face of Jesus Christ
The joy of heaven is the presence of Jesus Christ
The song of heaven is the name of Jesus Christ
The theme of heaven is the sacrifice of Jesus Christ
The worship of heaven is lordship of Jesus Christ
The fullness of heaven is the person of Jesus Christ
The attraction of heaven is the beauty of Jesus Christ

In heaven we will learn:
the person of God
the plan of God
the power of God.

Of course, we can foretaste these, even from here!

See you there

Simbolul Iubirii

Cel mai ilustru simbol al dragostei este imaginea a două lebede albe care plutesc lin pe apă şi stând faţă în faţă, cioc în cioc, formează între ele conturul unei inimi născută din unirea lor!

De aici, câteva învăţături pentru cei ce iubesc:

„Albul lebedelor” reprezintă inocenţa, nevinovăţia care trebuie să fie la baza dragostei.  Cei ce iubesc trebuie să fie curaţi pentru că dragostea este nevinovată.  Când dragostea este vinovată atunci ea îşi pierde din puritatea ei şi este amestecată cu interese străine care nu-i aparţin.

„Faţă în faţă” înseamnă apropiere, cunoaştere, părtăşie, relaţie personală, intimitate…  Toate acestea sunt aspecte ale dragostei.  Nu poţi să iubeşti o persoană pe care nu o cunoşti.  Trebuie să fii aproape, să cunoşti, să te identifici, să împărtăşeşti, să fii intim cu persoana iubită.  Nu există dragoste fără unire.  Numai atunci când inimile bat la unison, atunci cele două inimi formează, devin o singură inimă, un gând, o dorinţă, un scop.

„Gură către gură” reprezintă în primul rând comunicaţia. Aceasta a fost numită „muzica căsătoriei”. Apoi sărutul deşi pervertit de diavol prin Iuda, rămâne dovada, fructul dragostei.

Cei ce iubesc trebuie să iubească sincer, din inimă, amândoi cu aceeaşi intensitate.  Altfel, dacă unul iubeşte mai puţin, va exploata dragostea celuilalt şi aceasta nu este dragostea reală.

Aşa cum lebedele „plutesc pe apă” tot aşa cei ce iubesc pot să învingă lumea cu sistemul ei, şi să nu naufragieze pe marea înfuriată a lumii.

În sfârşit, cele două lebede albe, unite, mă învaţă pe mine, „pacea” care este climatul ideal al dragostei.  Dragostea adevărată „nu se ceartă”, nu vrea să câştige cu orice preţ un argument, aceasta o face „ambiţia”, ci dragostea adevărată cedează, dă prioritate, crează spaţiu şi pentru cealaltă persoană, ca să crească, să se dezvolte, să ajungă la maturitate.

Dragostea adevărată întotdeauna va învinge prin sacrificiu, va supravieţui prin dăruire şi va câştiga printr-o aparentă pierdere.

Fereastra Cerului

Departe-n zare-albastră
Cerul îşi deschidea
Larg tainica fereastră:
Nuferi albi de opal
Cu frunze de smarald
Pe marea de cristal…
Ochii mei se scăldau
În unde de lumină,
Sufletu-mi se odihnea
În linişte deplină!
Acolo, veşnicia
Din toată visteria
Îşi arăta comoara,
Valoarea, bijuteria:
Perle, safire, rubine,
Pietre preţioase, scumpe,
Străzile de aur pline!
Diamante transparente
La porţi şi pe perete,
Splendori de fericire…
Sublim, extaz şi iubire,
Frumuseţe şi splendoare,
Pentru suflet desfătare,
A dorului împlinire…

Să faci Tu Isuse…

SUPERLATIVE CEREŞTI – Ioan 3:16

Biblia este o „Capodoperă a literaturii universale”!
Pe paginile ei, găsim: poezie, proză, profeţie, naraţiune, dramă, parabole, artă, ştiinţă, imagini, tablouri, figuri de stil…
Iată, în Ioan 3:16, am găsit nu mai puţin de 16 superlative:

1) Fiindcă – Cel mai mare răspuns
2)
atât de mult – Cea mai mare extravaganţă
3)
a iubit – Cea mai mare pasiune
4)
Dumnezeu – Cel mai mare Îndrăgostit
5)
Lumea – Cea mai mare iubită
6)
că (încât) – Cea mai mare dovadă
7) a dat – Cea mai mare acţiune
8)
pe singurul Lui Fiu – Cel mai mare Dar
9)
pentruca – Cel mai mare scop
10)
oricine – Cea mai mare oportunitate
11)
crede – Cea mai mare simplitate
12)
în El – Cea mai mare atracţie
13)
să nu piară – Cea mai mare eliberare
14)
ci (dar) – Cel mai mare contrast
15)
să aibă – Cea mai mare posesie (avere)
16)
viaţa veşnică – Cea mai mare salvare

Biblia este singura carte, care deşi datează de milenii, totuşi, Autorul ei trăieşte, este viu în vecii vecilor!
D-zeu a scris Biblia, o bibliotecă de 66 de cărţi, prin 44 de oameni, în decurs de 1,500 de ani!
Biblia este unică:  Cartea cărţilor!
In.3:16 conţine toată Evanghelia concentrată – Biblia în miniatură!
Este numit versetul de aur al Scripturii, şi cuprinde vestea bună care mântuieşte!

Romanţă Cerească

Eu sunt o fereastră deschisă
Pentru zborul gândurilor tale
Dar mi-a îngheţat geamurile
În ierni reci de aşteptare…

Gândurile mele zboară spre cer
Ca nişte păsări măiestre,
Fâlfâind cu aripile uşor,
Te caut printre stele
Cu suflet frânt de dor!

Eu te iubesc ca pe zorile
Unei dimineţi noi, de vară!
Eu te iubesc cum soarele
Iubeşte florile, le sărută,
Le colorează cu farmec
Şi le face mai frumoase!

Eu sunt o fereastră deschisă
Spre cerul senin fără nori,
Ierusalimul nou, ceresc,
O primăvară-n veci cu flori,
De unde Te-aştept să vii
Scumpul meu Mântuitor!

Pocăinţa pocăiţilor – Liviu Olah

Ioan 3:16

Cel mai mare îndrăgostit
E Dumnezeu care ne-a iubit!
Cea mai mare iubită
Este lumea nemântuită!
Pasiunea cea mai mare,
Dragostea fără hotare!
Cel mai mare act:
Dumnezeu a dat!
Cel mai mare dar -
Fiul, adus jertfă pe altar!
Cea mai mare simplitate,
Să te-ncrezi în El în toate!
Cea mai mare oportunitate:
Oricine crede, scapă de moarte!
Cea mai mare atracţie,
,,În El’’ – continuă fascinaţie!
Cea mai mare făgăduinţă,
Viaţa veşnică prin credinţă!
Cea mai mare salvare:
Să fii eliberat din închisoare!
Cea mai mare pedepsire
E să refuzi această mare mântuire!
Cel mai mare păcătos
Poate fi salvat prin Isus Christos!

I can Only Imagine, so inspirational

I can Only Imagine, so inspirational.

Believe it

CHEMARE

Omule,
Scoală-te,
Răsare soarele!
Lasă visele,
Şi nopţile
Cu stelele,
Şi romanţele…

Omule,
Scoală-te,
Se ivesc zorile,
Vine soarele
Să sărute florile!
Lasă umbrele,
Primeşte razele!

Omule,
Scoală-te,
Întindeţi braţele
Spre Soare
Să primeşti
Din ceruri
Lumină, căldură,
Binecuvântare…

IOAN 3:16

Dumnezeu nu poate să facă 5 lucruri:

1)  Nu poate să iubească mai mult!
“Atât de mult a iubit” – superlativul dragostei divine!
2)  Nu poate să dăruiască un dar mai mare!
“că a dat pe Singurul Lui Fiu” – tot ce-a avut mai scump!
3)  Nu poate să ceară mai puţin!
“pentruca oricine crede în El” – simplitatea credinţei!
4)  Nu poate să facă o promisiune mai mare!
“să nu piară ci să aibă viaţa eternă” – cea mai mare promisiune!
5)  Nu poate să ofere o salvare mai mare!
“Cum putem să scăpăm noi, dacă stăm nepăsători
faţă de o salvare aşa de mare?”

Forgiveness of sins

This is the work of God through Jesus Christ on the cross for sinners like me and you

ROMANTIC

Ai aruncat în univers
Cu pathos de frumos,
Atâta farmec şi sublim,
Culoare şi splendoare!
Ai scris cu slove arzătoare,
Tainic, profund, duios,
Ca un romantic, în vers,
Pe cerul Tău imens -
Un canvas pitoresc:
Iubirea Ta cea mare!

Astăzi, eu ştiu, cunosc,
Prin harul Tău ceresc,
Iubirea-Ţi grandioasă,
Ca cerul luminoasă!
E scris pe cer cu stele
Şi pe inima mea,
În gândurile mele:
Că Tu, mă iubeşti!
Mă vrei, mă doreşti,
Cu Tine-n părtăşie,
Aici şi-n veşnicie!
Aceasta-mi umple
Inima de bucurie!

A Prayer of Forgiveness

A Prayer of Forgiveness.

MY KING

Check out this amazing video set to the words of the late S.M. Lockridge. It’s one of the best descriptions of the Almighty God I have ever heart. It gives me goosebumps every time! I hope it blesses you like it blessed me.

Cum să-L fac cunoscut pe Christos?

Departe de mine gândul să filozofez.
Mai degrabă aş vrea în mod practic să îndrumez.
Adică să ajut pe cineva să cunoască pe Domnul Isus Christos.

Şi cum aş putea, să-L fac cunoscut, mai bine?

În primul rând, să-L prezint.  Să vorbesc despre El.
Să spun oamenilor CINE este El pentru mine.  Persoana Lui slăvită, caracterul Lui frumos, atributele Lui divine, viaţa Lui sfântă şi curată, moartea Lui tragică, jertfa Lui perfectă, învierea Lui triumfătoare!

Apoi CE a făcut El pentru mine, personal.  Cum a avut milă de mine!  Da, a avut milă, pentrucă eram la faliment.  Nu puteam să mă salvez singur.  Şi atunci El m-a salvat.  Slăvit să fie numele Lui!
Cuvântul lui Dumnezeu spune aşa de frumos şi poetic:  „M-a scos din groapa pierii (pierzării), din fundul mocirlei (păcatului); mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.”(Ps.40:2,3a)

În al doilea rând, să-L ofer, să-L dăruiesc.  Îl prezint – aceasta implică să-L cunosc mai întâi, şi să-L ofer – aceasta implică să-L am.  Şi, sigur, ca să-L am trebuie să-L fi primit.
În privinţa aceasta, Duhul Sfânt spune despre evanghelistul Filip, că el „a predicat pe Christos”.  Filip a oferit Samaritenilor ceeace ei nu posedau dar în schimb el avea: „pe Christos” – Domnul şi Mântuitorul lui, personal!
Este una să vorbeşti unui flămând despre pâine şi alta este să pui în mâna lui, pâinea vieţii care este Domnul Isus Christos!

Este trist că unii, nu-L au pe Domnul Isus, nu-L cunosc personal şi deci, nu au ce oferi, decât gânduri şi vorbe frumoase care nu-i pot opri pe oameni de la iad!  Aceasta aduce un prejudiciu grav, Evangheliei, Bisericii.
„Fiecare dă ce are!” Noi trebuie să oferim lumii, ceeace noi avem şi ea nu are!

În al treilea rând, eu pot să-L fac cunoscut mai bine pe Domnul Isus prin cuvintele Lui. Să învăţ şi să spun oamenilor, fraţilor mei, cuvintele Domnului Isus.  Cuvintele Lui sunt „duh şi viaţă” (In.6:63), şi au putere ca să învieze din morţi, să elibereze din păcat şi piezare.
Învăţătura Domnului Isus – iată ce trebuie să-i învăţăm pe oameni!  Spune Cuvântul că El învăţa pe oameni „ca Unul care avea putere”, nu în stilul oamenilor religioşi!  Nu datini, tradiţii şi rânduieli (porunci) omeneşti ci lucruri de esenţă, de bază, vitale!
Dacă numai cuvintele Domnului Isus Christos vor rămânea pentru eternitate, atunci de ce folosim în vorbirea noastră, altceva, cum ar fi glume, bancuri?

Este timpul să ne trezim din somn, că vremea s-a scurtat!
De aceea, să-L facem cunoscut pe Domnul Isus, prezentându-L, oferindu-L, şi vorbind cuvintele Lui.
Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Călătorie în neant

Am intrat
Pe Poarta sărutului
La cruce,
Unde am primit
Îmbrăţişarea dulce,
Sărutul iubirii lui Isus.
Apoi am pornit
Pe Calea credinţei,
Drumul cu sens unic
Spre Coloana infinitului!
Pe geana răsăritului,
În zare, strălucind frumos,
Văd zorile, culorile,
Viitoru-mi luminos!
Acolo, eternitatea,
În toată splendoarea,
Îşi va deschide poarta,
Şi mă va primi
Oferindu-mi galant,
Valorile, comorile,
Pe care le-am iubit,
Pe care le-am visat…
Aici, pe Pământul
Plin de lacrimi şi păcat…
Atunci îmi voi sfârşi
Călătoria în neant,
Şi îmbrăcat în alb imaculat,
La Tronul plin de Har,
Voi sta în faţa
Celui Prea Înalt!

Gospel tracts

Every Sunday afternoon, after the morning service at the church, the Pastor and his eleven year old son would go out into their town and hand out Gospel Tracts.
This particular Sunday afternoon, as it came time for the Pastor and his son to go to the streets with their tracts, it was very cold outside, as well as pouring rain.
The boy bundled up in his warmest and driest clothes and said, ‘OK, dad, I’m ready.’

His Pastor dad asked, ‘Ready for what?’
‘Dad, it’s time we gather our tracts together and go out.’
Dad responds, ‘Son, it’s very cold outside and it’s pouring rain.’

The boy gives his dad a surprised look, asking, ‘But Dad, aren’t people still going to Hell, even though it’s raining?’
Dad answers, ‘Son, I am not going out in this weather.’
Despondently, the boy asks, ‘Dad, can I go? Please?’
His father hesitated for a moment then said, ‘Son, you can go. Here are the tracts, be careful son..’
Thanks Dad!’

And with that, he was off and out into the rain.. This eleven year old boy walked the streets of the town going door to door and handing everybody he met in the street a Gospel Tract .
After two hours of walking in the rain, he was soaking, bone-chilled wet and down to his VERY LAST TRACT. He stopped on a corner and looked for someone to hand a tract to, but the streets were totally deserted.

Then he turned toward the first home he saw and started up the sidewalk to the front door and rang the door bell. He rang the bell, but nobody answered He rang it again and again, but still no one answered. He waited but still no answer. Finally, this eleven year old trooper turned to leave, but something stopped him.  Again, he turned to the door and rang the bell and knocked loudly on the door with his fist. He waited, something holding him there on the front porch! He rang again and this time the door slowly opened.

Standing in the doorway was a very sad-looking elderly lady. She softly asked, ‘What can I do for you, son?’ With radiant eyes and a smile that lit up her world, this little boy said, ‘Ma’am, I’m sorry if I disturbed you, but I just want to tell you that * JESUS REALLY DOES LOVE YOU * and I came to give you my very last Gospel Tract which will tell you all about JESUS and His great LOVE.’
With that, he handed her his last tract and turned to leave.
She called to him as he departed. ‘Thank you, son! And God Bless You!’

Well, the following Sunday morning in church Pastor Dad was in the pulpit. As the service began, he asked, ‘Does anybody have testimony or want to say anything?’
Slowly, in the back row of the church, an elderly lady stood to her feet.
As she began to speak, a look of glorious radiance came from her face, ‘No one in this church knows me. I’ve never been here before. You see, before last Sunday I was not a Christian. My husband passed on some time ago, leaving me totally alone in this world.
Last Sunday, being a particularly cold and rainy day, it was even more so in my heart that I came to the end of the line where I no longer had any hope or will to live.
So I took a rope and a chair and ascended the stairway into the attic of my home. I fastened the rope securely to a rafter in the roof, then stood on the chair and fastened the other end of the rope around my neck. Standing on that chair, so lonely and broken-hearted I was about to leap off, when suddenly the loud ringing of my doorbell downstairs startled me. I thought, ‘I’ll wait a minute, and whoever it is will go away.’
I waited and waited, but the ringing doorbell seemed to get louder and more insistent, and then the person ringing also started knocking loudly…
I thought to myself again, ‘Who on earth could this be? Nobody ever rings my bell or comes to see me.’ I loosened the rope from my neck and started for the front door, all the while the bell rang louder and louder.
When I opened the door and looked I could hardly believe my eyes, for there on my front porch was the most radiant and angelic little boy I had ever seen in my life. His SMILE, oh, I could never describe it to you!
The words that came from his mouth caused my heart that had long been dead, TO LEAP TO LIFE as he exclaimed with a cherub-like voice, ‘Ma’am, I just came to tell you that JESUS REALLY DOES LOVE YOU .’ Then he gave me this Gospel Tract that I now hold in my hand..
As the little angel disappeared back out into the cold and rain, I closed my door and read slowly every word of this Gospel Tract. Then I went up to my attic to get my rope and chair. I wouldn’t be needing them any more.
You see– -I am now a Happy Child of the KING. Since the address of your church was on the back of this Gospel Tract, I have come here to personally say THANK YOU to God’s little angel who came just in the nick of time and by so doing, spared my soul from an eternity in hell..’
There was not a dry eye in the church. And as shouts of praise and honor to THE KING resounded off the very rafters of the building, Pastor Dad descended from the pulpit to the front pew where the little angel was seated….
He took his son in his arms and sobbed uncontrollably.
Probably no church has had a more glorious moment, and probably this universe has never seen a Papa that was more filled with love & honor for his son…. Except for One.
Blessed are your eyes for reading this message.
Remember, God’s message CAN make the difference in the life of someone close to you.
Please share this wonderful message…If you love JESUS, please forward this message.
Spread His word, and share His goodness and faithfulness.

Predare

Din genele ostenite
Ale stelelor albastre,
Cerul îmi trimite
Prin tainice ferestre,
Lacrima-i dulce –
Roua binecuvântată,
Iubirea de la cruce,
Sfântă şi curată!
Iubirea de Tată
Cu dor m-aşteaptă
Să vin acasă,
Să stau la masă,
Să celebrăm
În părtăşie,
Cu bucurie
O veşnicie…
Copleşit de dor,
De-al dragostei fior,
Primesc chemarea Ta
Şi-ţi dăruiesc inima mea!

Domnul vine de Nicolae Moldovan

The optic of heaven


One of the most wonderful thing about Jesus
Is that He is able to see us not as we are
But as we could become in the future!
He is able to change us
From what we are
Into what He sees us
Capable of becoming,
He is looking at our potential,
As a sculptor looking at a rock
Seeing a masterpiece in becoming!

Figură de stil

Cum soarele cu razele blânde
Sărută cu dragoste pământul,
Aşa Tu mi-ai aprins inima
Cu al dragostei jar,
La Cruce, la Calvar,
Dăruindu-mi cerul!

Cum mirele, dulce, galant
Sărută cu pasiune mireasa,
Aşa Tu m-ai copleşit
Cu sărutari,
Şi îmbrăţişări,
Dăruindu-mi iubirea!

Cum crinul îşi desface petalele
Arătându-şi inocenţa frumuseţii,
Aşa eu îmi deschid inima
Să Te primesc,
Să Te iubesc,
Isuse, Domnul vieţii!

AWESOME for Thursday Poets Rally

I am awesome!
Made by the hand of God,
An extraordinary masterpiece
Wonderfully created,
The jewel of all creation
Beautifully formed
With exquisite taste,
In the very image of God!

I am a complete person:
Spirit, soul, body and mind!
My flawless features
Springs from inside,
Where the perfect Architect
Built a citadel, an altar,
With a candle burning day and night
Kindled by the spirit of God!

I am awesome!
Able to love and do good,
To create and reproduce
Things from heaven!
Uniquely talented,
Generously gifted,
Happy and satisfied,
At peace with myself,
At peace with the universe,
I am a child of God!

http://jingleyanqiu.wordpress.com/2010/06/30/thursday-poets-rally-week-24-july-1-7-2010/

Nemărginire dulce

Frumoasă eşti dar rece
Departe eşti de mine,
Iubirea mea cea caldă
O-năbuşi în suspine…

Doar visul tainic, dulce -
Dorul sufletului meu,
Mă ţine şi-mi aduce
Aievea chipul tău…

Ca pe o stea, departe,
Te-admir de la distanţă,
Pe cerul vieţii mele
Răsari tu cu speranţă!

Şi îmi aprinzi în suflet
Iubirea, ce te cere,
Apoi dispari în noapte;
Eu rămân cu durere…

Mă-nalţ, m-arunc spre tine
Dar nu te pot cuprinde
În braţele-mi întinse,
În inima-mi fierbinte…

Eu te iubesc-nainte
Visând şi aşteptând,
Nemărginire dulce,
Să vii jos pe pământ…

4 Evanghelii

În Cuvântul lui Dumnezeu, respectiv, Noul Testament, avem 4 evanghelii care ni-L zugrăvesc pe Domnul Isus Christos în 4 imagini:
Evanghelia după Matei ca Împărat — El a venit ca să ofere Împărăţia lui Dumnezeu.
Evanghelia după Marcu ca Rob, Slujitor — El a venit să facă numai voia Tatălui, să execute planul Lui.
Evanghelia după Luca ca Fiul Omului — deşi titlu Mesianic, expresia arată umanitatea Domnului Isus – 100% Om.
Evanghelia după Ioan ca Fiul lui Dumnezeu — expresia arată divinitatea Domnului Isus – 100% Dumnezeu.

De asemenea pe paginile Noului Testament găsim iarăşi 4 evanghelii:
Evanghelia Împărăţiei
Evanghelia Harului
Evanghelia Veşnică
“O altă evanghelie!”

Evanghelia Împărăţiei vesteşte că Dumnezeu va întemeia Împărăţia Lui pe pământ, peste care va domni Domnul Isus (Psalmul profetic 2).
Această evanghelie a fost vestită de Ioan Botezătorul, Domnul Isus şi ucenicii Lui (Mat. 3:2; 4:17).
După ce le-a oferit Împărăţia, Domnul Isus a fost respins, de Izrael, cu toate acestea El va veni din nou şi-şi va instaura Împărăţia pe pământ!

Evanghelia Harului (F.A.20:24) aduce la cunoştinţă că Dumnezeu iubeşte pe păcătoşi şi a dat pe Fiul Său să moară pe cruce pentru ei, pentru
mântuirea lor (In.3:16).  Oricine crede în Domnul Isus este iertat, salvat! (F.A.16:31).
Această evanghelie se mai numeşte şi Evanghelia lui Dumnezeu pentrucă îşi are originea în El (Rom.1:1).
Ea este evanghelia Harului pentrucă Harul alcătuieşte cuprinsul ei!
Se mai numeşte şi evanghelia Slavei (1Tim.1:11) pentrucă duce pe mulţi fii la slvă (Evrei 2:10).
Ea este şi evanghelia Păcii pentrucă aduce pace sufletului (Rom.5:1).
Apostolul Pavel are un alt termen pentru evanghelia harului şi anume “evanghelia mea” (Rom.16:25, F.A.26:16-18).
Evanghelia harului proclamă că Dumnezeu, acum, îşi formează un popor dintre Evrei şi Neamuri – Neamurile sunt împreună cu Evreii moştenitoare
ale aceluiaşi har, în Christos.

Evanghelia veşnică va fi vestită de un înger pe bolta cerului în timpul Necazului cel mare (Apoc.14:6-7).
Astăzi evanghelia este vestită de cei ce o cred şi trăiesc puterea ei.  Cei ne.născuţi din nou vestesc orice, numai  evanghelia n-o vestesc!
Va veni însă, vremea când uşa harului se va închide pentru cei ce nu au crezut evanghelia.  Atunci evanghelia veşnică va fi vestită de un înger,
pentrucă martorii lui Dumnezeu sunt ucişi.  Ea cere să i se dea slavă Creatorului şi vesteşte judecata.

“O altă evanghelie” (Gal.1:6-9).  Aceasta a fost în toate timpurile nu numai pe vreamea lui Pavel.  Ea este evanghelia “faptelor bune”,
că adică prin fapte şi eforturi omeneşti se obţine mântuirea.  Această evanghelie a faptelor este blestemată de apostolul Pavel – anatema.
Este scris “Cine nu crede va fi osândit!”  Prin ea nimeni nu poate fi mântuit!
Mântuirea este în exclusivitate în Domnul Isus Christos, prin credinţa în El.

Limba dulce a iubirii

Când Tu mi-ai vorbit,
Eu am auzit
Un cor îngeresc,
Şoapta: Te iubesc!
Adusă din infinit,
Sufletul mi-a liniştit,
Şi în Tine am găsit
Tot ce mi-am dorit!

Când Tu mi-ai vorbit,
Eu am descoperit
Limba dulce a iubirii,
Secretul fericirii!
Visele mi s-au suit,
Ca nişte păsări de argint,
Înspre cerul infinit -
Inima mi-ai cucerit
Şi… am iubit!

Când Tu mi-ai vorbit,
Eu am desluşit
Limba dulce-a poeziei,
Dus în lumea fanteziei,
Sufletul meu transformat
Într-un alb imaculat
Spre ceruri s-a înălţat,
Ca un porumbel curat!

Când Tu mi-ai vorbit,
Eu am pornit,
Din lume grăbit,
Spre limanul mult dorit!
Unde e doar fericire,
Eternă, sfântă iubire!
Şi deodată m-am trezit
Bucuros şi fericit!

FAITH – Acrostic

F orsaking


A
ll


I


T
rust


H
im


7 wonders of the world

S-a mai stins o stea…

… a muzicii uşoare Româneşti!

7 SECRETE ALE IUBIRII

Iartă şi vei fi iertat!
Ajută şi vei fi ajutat!
Mângâie şi vei fi mângâiat!
Încurajează şi vei fi încurajat!
Ridică şi vei fi ridicat!
Apreciază şi vei fi apreciat!

Iubeşte şi vei fi iubit!

CUM SE POATE REALIZA ACEASTA?

Iertat (de Dumnezeu) vei putea ierta (pe alţii)!
Ajutat (de Dumnezeu) vei putea ajuta (pe alţii)!
Mângâiat (de Dumnezeu) vei putea mângâia (pe alţii)!
Încurajat (de Dumnezeu) vei putea încuraja (pe alţii)!
Ridicat (de Dumnezeu) vei putea ridica (pe alţii)!
Apreciat (de Dumnezeu) vei putea aprecia (pe alţii)

Iubit (de Dumnezeu) vei putea iubi (pe alţii)!

Rimează şi-i adevărat!
Nu este un simplu joc de cuvinte!
Relaţia ta pe verticală cu Dumnezeu se va oglindi în relaţia ta pe orizontală cu oamenii!

The beauty of the Word of God

The beauty of the written Word, is that God has written through men, an extraordinary masterpiece!
Here is an example that I discover in the gospel of John ch.3 v.16
Did you know that the word GOSPEL is literally spelled in this verse?
Here you go:

“For God so loved the world, that He gave His only begotten Son,that whoever believes in Him should not perish but have eternal life”.

And that really is the gospel message in a nutshell, namely the good news that God give the gift of salvation to everyone who believes.

GOSPEL – Acrostic

G od

O ffers

S inful

P eople

E ternal

L ife

God offers sinful people eternal life!

How?

By faith in Jesus Christ.

Pasăre călătoare

Inima mea,
Pasăre călătoare,
Şi-a găsit pacea
În cerul ochilor Tăi!
Privirea Ta sublimă,
Mângâie sufletul meu,
Mă atrage la Tine,
Îmi dă valoare!
Lasă-mă, să mă scald
În imensitatea ochilor Tăi,
În albastrul lor infinit…
Să mă odihnesc
La pieptul Tău,
Să simt că sunt iubit!
Ochii Tăi sunt ca…
Două izvoare de lumină
Care-mi luminează:
Sufletul, viaţa, calea…
Zâmbetul Tău
Mă înalţă-n Soare,
Mă plimbă pe Lună,
Mă leagănă-n Stele…
Iar buzele Tale
Îmi şoptesc cuvinte calde
Care mă copleşesc
Ca nişte sărutări fierbinţi,
Strecurându-mi fior şi dor,
Dulceaţa picurului din fagur!
Ia-mă de mână
Şi hai să alergăm împreună,
Să zburdăm amândoi
Pe câmpiile Cerului,
Pe străzile de aur,
La Pomul vieţii,
La Râul vieţii,
Savurând fericirea
Părtăşiei cu Tine…

Avoiding strife

  • Love is the antidote for strife (Prov. 10:12)

  • Humbling taking advice can help us avoid strife (Prov. 13:10)

  • Being slow to anger is another antidote for strife (Prov. 15:18)

  • Being fast to listen and slow to speak can temper us (James 1:19)

  • A gentle answer turns away wrath (Prov. 15:1)

  • Where there is no gossiper, contention quiets down (Prov. 26:20)

  • Simply, refuse to argue (Prov. 17:19; Philippians 1:15)

ELIBERARE

04-17-2010

Ca o pasăre
Ce scapă
Din colivie
Şi se înalţă
În triluri
Spre ceruri…
Aşa sufletul
Scăpat din trup,
Eliberat de tot
Ce-i pământesc,
De tot ce este lut,
Îşi ia lin, zborul,
Spre ceruri…
Întorcându-se
La Cel ce l-a făcut!

(La plecarea în cer a fratelui Marinică Anghel
La Revedere, ne vom vedea, în Slava Sa)

Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu

Cât de importantă este Biblia pentru tine?

Este importantă ca…

Celularul?
Cafeaua?
Computerul?
Televizorul?
Ziarul?

Sonetul Harului

Când graţia divină,
Mi-a atins sufletul,
Am înţeles iubirea,
Am simţit fericirea,
Purtându-mă în înaltul
Cerului plin de lumină!

Când graţia divină,
Mi-a umplut inima,
Imediat, am simţit
Că sunt în adevăr iubit,
Cuvintele mi-au devenit muzica,
Cântând cu doru-mi mandolină!

Când graţia divină,
Mi-a adus cerul,
Mi s-a schimbat viaţa:
Soarele mi-a luminat faţa,
Aprinzându-mi dorul
După a Raiului grădină!

The romance of beauty

As the spheres ascended
From the earth, they held
Objects of increasing beauty:
The sun, moon, stars, planets…
Accompanied by myriad of angels…

With precise perfection,
The spheres moved,
Around the earth,
In a cosmic dance,
And as they moved,
They produced a beautiful music -
The sound of heaven,
The harmony of creation!

As I traveled
With the speed of thought,
Throughout the galaxies
Of our immense Universe,
On the alleys of warm light…
The eternal silence,
In a perfect peace,
Of infinite space,
Made me tremble in my spirit,
Giving me an awesome feeling
Of meeting the wonderful Creator!

The awareness of His presence,
Overwhelmed my whole being,
Created in me a strong attraction
And, amazingly, caused me
To bow down and worship Him!

Te-aşteaptă Isus

Te-aşteaptă Isus
Cu dragoste şi dor,
Vino la Isus,
Al tău Mântuitor!

Te-aşteaptă Isus
Cu-ale iubirii flori,
Vino la Isus,
De ce vrei să mori?

Te-aşteaptă Isus
Să-ţi dea mântuirea,
Vino la Isus,
Să afli fericirea!

Te-aşteaptă Isus
Să te ducă în Rai,
Vino la Isus,
De ce mai stai?

Printr-un simplu “da”,
Lui, să te dăruieşti,
Spune-I din toată inima
Că-L iubeşti!…

They met at Calvary

  1. The Teachers who hated Him
  2. The Priests who bought Him
  3. The Traitor who sold Him
  4. The Crowd who cried, “Crucify Him!”
  5. The Judge who sentenced Him
  6. The Thieves who died with Him
  7. The People who ministered to Him
  8. I Was There Too… and I have been saved

Have you been there?
Did you meet Him?
Are you saved?

Pray this sinner’s prayer:
“Lord, Jesus, remember me when you’ll come into your kingdom!”

Clipele de cer

Clipele de cer
petrecute
aici pe pământ,
cu sfinţii,
la Biserica Harul,
le păstrez cu nostalgie
ca pe o comoară scumpă!
Ba mai mult,
le trimit înainte,
în cerul sfânt
pentruca
până voi ajunge
şi eu acolo,
să fie păstrate
ca nişte monumente
ale harului divin
care revărsat peste noi
ne-a învăţat să ne iubim,
după modelul dumnezeiesc
al Mirelui nostru ceresc!

La masa tăcerii

La masa tăcerii
împărtăşesc cu Tine
suferinţa durerii…

Simt cum trupul
mi se descompune,
sufletu-i ca ceara
se topeşte-n mine…
inima mă doare,
oasele mă dor,
candela se stinge,
mor încet cu zile…

Aşa cum bobul de grâu
putrezeşte în pământ,
moare în pustiul iernii
şi aşteaptă primăvara,
când, miraculos,
iese din mormânt
plin de viaţă – verde
în soare surâzând…

Stau, şi eu,
la masa tăcerii,
în memorialul durerii,
aşteptând, sărbătorind
bucuria învierii!

Botez Nou Testamental

Botez la Biserica Creştină Harul, aria Seattle, WA.

O familie scumpă, răscumpărată cu sângele scump al Domnului Isus,

îl urmează pe Domnul în apa botezului, făcând legământ:

familia Covaci: soţ, soţie şi doi băieţi!

Lăudat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc care ne iubeşte!
Binecuvântările Lui nu au ajuns la capăt,
Îndurările Lui nu s-au sfârşit!
Bunătatea Lui se înnoieşte în fiecare zi faţă de noi!
Primim daruri cereşti şi har peste har!
El este credincios şi mântuieşte şi astăzi suflete din păcat!

“O, Doamne, Te rugăm, mântuieşte pe fraţii noştri Români din Seattle şi în lucrarea aceasta foloseşte-Te şi de noi!  Slăvit să fie Numele Tău! Amin”

Botez la Biserica Harul – aria Seattle

Duminică 15 August orele 18:00 am avut o mare bucurie:
Un tată credincios împreună cu soţia lui s-au rugat 18 ani
pentru fiul lor Dan Covaci, ca să se întoarcă la Dumnezeu!
Domnul a ascultat rugăciunea părinţilor, astfel că fr. Lazăr
şi sora Florica Covaci au avut o bucurie triplă: a fost botezat nu numai Dan, fiul lor dar şi soţia lui Dan, sora Luana, şi cei doi fii ai lor, Paul şi Alex – toată familia!
Nu numai fiul dar şi nora, şi nepoţii!
Aşa lucrează Dumnezeu, în felul Lui, şi peste aşteptările noastre!
Ce Dumnezeu mare şi minunat avem!
Un Dumnezeu viu şi adevărat care răspunde rugăciunilor copiilor Lui!
Slăvit să fie Numele Lui cel minunat!
Părinţi care încă aşteptaţi pe copiii voştri să se întoarcă la Domnul, continuaţi să vă rugaţi pentru ei, şi Dumnezeu va lucra!
El este credincios şi îşi ţine făgăduinţa!

Cu ocazia aceasta Biserica Harul s-a umplut de suflete care au ascultat
vestea bună a Evangheliei!

GRĂDINA VISELOR MELE

Mă plimb hoinar
Prin grădina viselor mele
Sub magicul clar de lună,
Ca un culegător de frumos,
Dornic de mister, aventură…

Fiecare floare: gingaşă, suavă,
Este un vis de-al meu
Sădit cu atâta iubire…
Udat cu lacrima jertfei,
Cultivat cu pasiune,
Purtat în suflet cu dor…

Ca un grădinar iscusit,
Îmi aleg cu grijă visele –
Aceste flori minunate
Şi le prind frumos
În buchetul iubirii,
Cununa fericirii…
Care-mi decorează viaţa,
Îmi înmiresmează cărarea,
Îmi aşează privirea pe cer,
Înflorind odată cu mine…

Superlative Cereşti


I
ubirea iubirilor
Din Cerul fericirilor,
Îmi face curte,
Mă atrage,
Mă cucereşte,
Îmi oferă gallant
Darul darurilor,
Izvorul binecuvântărilor!
Iubit extravagant,
Îndrăgostit pasionat,
Trăind intens
Romanţa romanţelor,
Cu inima plină
De dorul dorurilor
După eterna grădină
Scăldată-n lumină -
Edenul tuturor iubirilor…

Iubirea iubirilor
Prin minunea minunilor
Mă ridică, mă înalţă,
Pe aripi de credinţă,
Pe culmi de speranţă,
De-asupra norilor,
Dincolo de lumea noasră,
În sfera eternităţii,
În Slava slăvilor,
În Taina tainelor!

Învăluit
În mantia
Albă de in
A luminii luminilor,
Eliberat din cursa
Temerilor,
Inima îmi cântă
Cântarea cântărilor
Pentru Preaiubitul meu -
Îndrăgostitul îndrăgostiţilor!

Iubirea iubirilor
Mă ajută să intru
Pe Poarta porţilor
În Cerul cerurilor,
Mă îmbie să gust,
Să savurez din plin
Din cupa bucuriilor,
Al dezmierdărilor alin,
Splendoarea splendorilor,
Bogăţia bogăţiilor…
Fericirea fericirilor…

Şi acolo
În palatul palatelor,
În Sfânta sfintelor,
La Tronul harurilor
Faţă în faţă
Voi sta la masă
Cu Domnul domnilor,
Împăratul împăraţilor,
El îmi va fi Mire –
Eu îi voi fi soţie
La Nunta nunţilor,
Sărbătoarea sărbătorilor,
În eterna primăvară a florilor
Mă voi desfăta-n extaz
Împlinindu-mi dorul de azi
În Iubirea iubirilor!

ABSTRACT PAINTING

Rivers of light,
Streams of cool cobalt blue
Full of precious gem colors,
Spring from green forests
Of copper mountains,
Go down to the amber hills,
Run to the big obstacles:
Stones of marble and granite,
Bath the emerald plain of fertility,
Under the friendly light blue sky
With majestic sunrises
And dramatic sunsets,
Warmed by the kiss of golden sun,
Cooled by the caress of silver moon,
And decorated by sidereal stars
Bearing their reflections…

Rivers of light,
Streams of cool cobalt blue
Full of precious gem colors,
Run their long trips
Throughout the course of life
That changes its form and color,
Finally find their destiny
When they meet together
Dripping in the opal sea of eternity
With crystal clear water,
The sweet water of eternal life!
My dream of a life time…

Superlative cereşti – predică

superlative ceresti/predici

Tatăl ceresc către Fiul pierdut

Fiul Meu drag,
de când încă, nici nu existai tu,
înainte să te fi născut,
să fi făcut bine sau rău,
Eu te-am iubit şi te-am ales!
Ţi-am dat viaţă şi suflare din Mine,
Te-am creat după modelul Meu,
pe o croială ingenioasă, divină!
Te-am binecuvântat şi te-am înzestrat
cu o mulţime de daruri…
Ţi-am dat har îmbelşugat: har după har…
În repetate rânduri te-am vizitat din cer
şi te-am chemat să vii, să te întorci la Mine!

Dar tu ai rezistat şi nu M-ai ascultat!!!

Fiul Meu, să ştii, că răbdarea Mea are un sfârşit!
Dacă nu te întorci la Mine, tu vei pieri!

“Întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat!
Pentru ce vrei să mori în păcat?”

Iată, îţi mai dau o şansă, încă un dar – ultimul dar:
o lacrimă a tatălui tău, care se roagă pentru tine!
Dacă el plânge după tine, cu cât mai mult plâng Eu după tine!
Aceasta este o mostră a dragostei Mele pentru tine!

Semnătura
Tatăl tău

Un om…

Am văzut un om
Care plângea
Pentru dragoste,

Am văzut un om
Care se ruga
Pentru dragoste,

Am văzut un om
Care ierta
Pentru dragoste,

Am văzut un om
Care suferea
Pentru dragoste,

Am văzut un om
Care murea
Pentru dragoste…

Profund, mişcat,
M-am întrebat:
De ce?

Târziu, am aflat
Câ el era…
Însuşi Dragostea!

O Fiinţă Minunată

În ochii tăi
Se vede zarea
Unindu-se cu marea,
Se deschide cerul
Aducând misterul,
Paradisul…
Tu eşti
O finţă minunată!
O, cât simt
Că mă iubeşti!
Privirea ta
Plină de farmec
Îmi străbate
Fiinţa toată…
Iubirea ta
Îmi aprinde
În suflet lumina,
Ca şi  grădina
Sunt inundat de soare,
Deodată,
Viaţa mea prinde
Farmec şi culoare!
Surîsul tău,
Faţa ta,
Imaginea ta
Sunt aevea
În mintea mea,
Simt iubirea ta
Umplând inima mea!
Glasul tău
Trezeşte în mine
O lume de doruri,
Un dor de ceruri,
Un cer de iubiri,
Un noian de fericiri…
Sufletul şi fiinţa mea
Le păstrez doar pentru tine,

Tu eşti viaţa mea –
Tu eşti totul pentru mine!

A Beautiful Song

http://www.tangle.com/view_video.php?viewkey=c455e06ebd06647fc4de&sp=2

Un simplu zâmbet

Un simplu zâmbet,
Inocent, tandru, discret…
Poate însenina
O faţă tristă,
Poate înviora
O inimă mâhnită,
Poate ridica
Pe cineva
Din ţărână,
Pe cărări de dor,
Sus în Paradis,
Pe aleea stelelor…

Un simplu zâmbet,
Suav, senin, sincer…
Este gratis,
Nu te costă nimic!
Nu vrei să-l dăruieşti
Semenilor tăi,
Arătând că-i iubeşti,
Îndreptându-i spre cer?

Wonder of Creation

7 Măsuri de prevenire a gripei

Mai ales în anotimpul rece, trebuie să stăm departe de răceala, de gripă.  De aceea cel mai bine este să  luăm măsuri de prevenire, pentru a nu fi nevoiţi să ajungem să tratăm.
Gripele de sezon iţi pot aduce destule neplăceri. Evită-le urmând aceste sfaturi întelepte, care niciodată nu se vor „demoda”:

1. Spală-te des pe mâini

În cele mai multe cazuri, răcelile şi gripele se transmit prin contact direct. Printr-o simplă atingere te poţi alege cu o viroză.  Aşadar spala-ţi mâinile cât mai des cu apă şi săpun.

2. Nu pune mâna la gură când strănuţi

Nu-ţi acoperi gura cu mâna când strănuţi, ci foloseşte şerveţele de unică folosinţă, deoarece de pe mâini viroza poate reveni în organismul tău.
Făcând aşa nici nu vei transmite virusul la alţii şi nici nu vei menţine viroza în organism.

3. Bea cât mai multe lichide

Cu ajutorul lichidelor vei elimina substanţele nefolositoare din organism. Cu cât mai multe lichide consumi, cu atât vor sta viruşii mai departe de tine.

4. Fă sauna

Se pare că persoanele care vizitează sauna, au o rată de îmbolnăvire înjumatăţită. Aşa că, fă-ţi un abonament la sauna iar şedintele te vor ajuta să nu răceşti, în ciuda temperaturilor reduse din sezonul rece.

5. Aeriseşte camerele

Pentru a preveni gripa trebuie să respiri mereu aer proaspăt. Aşa că nu uita să aeriseşti încăperile şi să laşi lumina să pătrundă.

6. Consumă iaurt

Nutriţioniştii afirmă că un iaurt consumat zilnic scade riscul apariţiei virozelor cu pană la 25%.  Lactatele întaresc sistemul imunitar, conţinând substanţe hrănitoare pentru organism.

7. Elimină consumul de ţigari şi alcool

Consumatorii de alcool şi fumătorii sunt mult mai predispuşi gripei decât cei ce nu au aceste vicii.

(după un articol din RoPortal)

Wonder of Creation (2)

Dacă nu ar fi…

Această lume,
Cu tot ce poate oferi ea,
Este imperfectă,
Nu poate realiza,
Toate idealurile, aspiraţiile,
Visurile şi dorinţele tale…
Cât de bine ar fi aici,
Eşti limitat, ai doar,

Din toate, câte puţin…
În viaţa aceasta trecătoare,
Nimic nu-i nou
Şi nu durează, sub soare!

Dacă nu ar fi… nădejdea vie,
Speranţa că odată va veni
Lumea viitoare – Eternitatea,
Lumea perfectă în care
Vom realiza tot
Ce nu am putut realiza
Aici, jos, pe pământ…
Am fi cei mai nenorociţi oameni
Şi viaţa noastră – o tragedie!
Totul ar fi de ordinul întâmplării
Dacă nu ar fi un cer…
Dacă nu ar exista o veşnicie…

Wonder of Creation (3)

He is doing wonders in the Universe created by Him!
Blessed be His wonderful Name!

Din imensitate spre eternitate

În această mare imensitate
Eu nu sunt o simplă nulitate,
Nu sunt doar un atom
Ci sunt un adevărat om!
Care deşi mic,
Totuşi sunt unic!
Deşi sunt limitat,
Totuşi sunt creat
De mâna lui Dumnezeu,
După chipul Său:
Coroana creaţiunii,
Culmea perfecţiunii,
Obiectul iubirii
Cu scopul fericirii…
Aici sunt plin de dor
Spre ceruri, călător!
Mâine voi zbura
În patria mea…
În această mare imensitate,
Voiajez spre eternitate!

Wonder of Creation (4)

Natural sculpture – Cabos San Lucas by The Only Creator

Beautiful Venezzia

Rising from the waters
As a sun of Venetian lagoon,
Like a living mirage,
The city of canals and gondolas
Is unlike any other city…
In a romantic maze
Of alleys and waterways,
Tiny squares and bridges
Plays hide and seek with each other,
Like children in a fantasy world!
Beautiful Venezzia,
The envy of all Europe,
With magic sinking palaces,
The home of vivacious Vivaldi,
Great adventurer Marco Polo,
And Saint Mark’s Basilica…
The city of art and music
With statues and columns,
Paintings and frescos,
The cradle of lovers
With exotic places,
Cozy restaurants,
Great food and wine
And beautiful people…
Beautiful Venezia,
You mesmerize my eyes,
Engage my imagination,
And fill my heart and soul
With ecstasy and romance!

Efectele muzicii asupra minţii

Când suntem deprimaţi, mintea şi sufletul ni se umplu de tristeţe, ne simţim neadaptaţi si ne e greu să ducem la îndeplinire activitaţile de zi cu zi.
Depresia reduce activitatea cerebrală şi îngreunează capacitatea minţii de a planifica şi executa sarcini.
Lipsa serotoninei duce la o stare de depresie, iar notele muzicale calmante contribuie la creşterea nivelului de serotonină din creier,
atenuând astfel depresia.

Anxietatea este asociată cu un eveniment viitor care are un rezultat necunoscut şi duce la insomnie şi alte tulburări ale stărilor psihice.
Muzica joaca un rol vital
în calmarea nervilor şi a minţii. Notele muzicale plate induc somnul, iar notele naturale fac mintea vigilentă.

S-a dovedit că muzica afectează procesul de învaţare şi de gândire. Dacă munca este însoţită de muzica liniştitoare în surdină,
îl ajută pe ascultător să gândească, să analizeze şi să lucreze mai repede într-un mod mai eficient.
Muzica dezvoltă o atitudine pozitivă
şi dezvoltă motivaţia.
Studiile au demonstrat că muzica îmbunătăţeşte abilitaţile academice ale studenţilor,
care ascultă anumite tipuri de muzică în timp ce studiază sau când lucrează în laboratoare.
Ascultând muzică placută în timp ce vă ocupaţi de o sarcină dificilă, aceasta vă poate părea mai uşoară.

Muzica are un efect pozitiv asupra abilităţilor interpersonale ale unui individ.
Eşecurile cu care ne confruntăm în viată sunt adesea rezultatul lipsei de încredere şi a lipsei dorinţei de a învaţa.
Elevii care iau note mici, nu sunt neaparat lipsiţi de inteligenţă. Rezultatele lor slabe sunt adesea un rezultat al lipsei de motivaţie şi a dezinteresului lor.
Orele de muzică din timpul şcolii îi pot ajuta să lupte împotriva blocajului lor mintal.
Muzica e utilă pentru încurajarea copiilor mici să se aventureze în noi domenii,
deoarece le dezvoltă încrederea necesară pentru a atinge succesul în viată.

(după un articol din Roport)

Wonder of Creation (5)

Without words

Plâng după iubire


Copilul plânge după mămică,
Soldatul plânge de frică,
Bolnavul plânge de durere,
Eu plâng după iubire…

În sufletu-mi ars de dor
Simt cum se-nfiripă
Focul mistuitor al visurilor,
Chinul speranţelor ce nu mor…

Aş vrea dac-aş putea,
Să prind iar dragostea,
Să mă ridic peste lumea noastră
La a cerului fereastră…

Măcar pentru o clipă
Să Te regăsesc…
Şi pe-a visului aripă
Iar să Te iubesc…

Dar Tu nu te mai arăţi,
Nu mai vii ca alte dăţi,
Să mă vezi…

Iar eu plâng după iubire,
Însetat de fericire…
Cu sufletul ars de dor
În al speranţei pridvor,
Ies şi Te aştept pe Tine,
Să mă duci în slăvi divine!

Wonder of Creation (6)

O, Lord, wonderful are the works of Your hand!

Siguranţa Iubirii

Eu sunt singur…
Mă rog, visez şi plâng
Dar sunt sigur
Că din orice lacrimă
Care cade pe pământ,
Se naşte o floare
Frumos mirositoare,
Şi de pe ea
Un fluture frumos,
În spirală va zbura
Spre cerul luminos!

Eu stau singur…
Visez şi sper şi cânt
Dar sunt sigur
Că cineva mă iubeşte
În pribegia mea pe pământ,
În această mare imensitate
Eu merg spre eternitate,
Călăuzit de-un dor:
Cerul meu prea scump,
L-al meu Mântuitor
Unde voi ajunge în curând!

Wonders of Creation (7)

Dumnezeu este dragoste!  El îţi spune: “Te iubesc!”

Splendidul Apus de Soare

Când amurgul întârziat
Îşi închide pleoapele,
Lăsându-şi încet genele lungi
Peste splendidul apus de soare
Sub cerul roşu catifelat…

Ziua se ascunde obosită
După cortina cerului
Ducându-se la culcare,
Lăsând loc nopţii
Ce se întronează
Ca o regină plină de mister,
Înconjurată de suita regală
De stele strălucitoare,
Ca nişte sfinte fecioare
Care ies din scăldătoare…

Luna: plină, blândă, senină,
Revarsă fluvii de argint,
Peste întreaga lume,
Veghează ca un candelabru sfânt
Cu razele-i divine
Luminând cărarea noastră
Singuratică pe pământ…

Atunci pe cărări tainice de dor,
Animat de feeria stelelor,
Mângâiat de razele lunii,
Inundat de fluviul duios al nopţii,
Mă înalţ până la stele,
Mă plimb pe lună,
O apuc pe Calea Lactee,
Străbat o Spirală de lumină,
Intru pe Poarta Eternităţii,
Pe Aleea Infinitului,
La Tronul Harului,
Să mă întâlnesc cu Tine!

Dumnezeu este dragoste

Dumnezeu este mai mare decât păcatul tău!
EL TE IUBEŞTE NECONDIŢIONAT

Iată ce-ţi spune El

Eu îţi ofer:
1)  Mai mult CER decât poţi să doreşti
2)  Mai mult SOARE decât poţi să priveşti
3)  Mai multe STELE decât poţi să numeri
4)  Mai mult AIER decât poţi să respiri
5)  Mai mult HAR decât poţi să cuprinzi
6)  Mai multă RĂSPLĂTIRE decât poţi să investeşti
7)  Mai multă IUBIRE decât poţi să înţelegi

Unde mai găseşti o ofertă ca aceasta?
Primeşte DRAGOSTEA EXTRAVAGANTĂ a lui Dumnezeu!

ORIGINALITATE

Ca vulturul aproape de Cer
Am ales să zbor la înălţimi
Pentru o vedere necunoscută
Majorităţii oamenilor…
Am ales să fiu o persoană
Neobişnuită, extraordinară,
Să caut nu securitatea vieţii
Ci oportunitatea vieţii,
Am îndrăznit să risc,
Să visez şi să creez,
Să cad şi să mă ridic…
Prefer provocările vieţii
În locul unei existenţe asigurate,
Travaliul asiduu al împlinirii
Decât calmul utopiei,
Sunt un realist optimist
Pendulând sus şi jos,
De la faliment la success
Şi invers…
În orice caz niciodată
Nu-mi voi vinde libertatea,
Nu-mi voi compromite demnitatea,
Nu mă voi pleca niciodată
În faţa niciunui stăpân,
Nu voi ceda vreunei ameninţări!
Frica, laşitatea, falsitatea, ura,
Vor fi întotdeauna duşmanii mei.
Este moştenirea mea cerească:
Să stau drept, în picioare,
Să am şira spinării tare,
Să gâdesc şi să acţionez original,
Să mă bucur de creaţia divină,
Să privesc lumea cu îndrăzneală,
Şi să zic: “Tot ce am făcut,
Am realizat cu ajutorul lui Dumnezeu!”

Say this Prayer from all your heart:

Lord Jesus,

I come before You, just as I am,

I am sorry for my sins, I repent of my sins, please forgive me.

In Your Name, I forgive all others for what they have done against me.

I renounce Satan, the evil spirits and all their works.

I give You my entire self, Lord Jesus, I accept You as my Lord, God, and Savior.

Heal me, change me, strengthen me in body, soul, and spirit.

Come Lord Jesus, cover me with Your Precious Blood,

and fill me with Your Holy Spirit,

I love You Lord Jesus, I praise You Lord Jesus, I thank You Jesus, I shall follow You every day of my life. Amen.

GREETING CARD

TO KNOW JESUS CHRIST,

CELEBRATE HIM AS YOUR SAVIOR,

HAVE HIM AS YOUR BROTHER,

TRUST HIM AS YOUR FRIEND,

WORSHIP HIM AS YOUR KING,

AND LIVE EVERY DAY TO HIS GLORY.

THESE ARE THE GREATEST GIFTS YOU COULD EVER BE GIVEN!

De ziua Ta

De ziua Ta
Isuse sfânt,
Noi Te slăvim
Prin trai şi cânt!
Îţi mulţumim
Că ai venit,
Din sânul
Tatălui slăvit!
Te-ai întrupat
Şi Te-ai jertfit,
Prin crucea grea
Ne-ai mântuit,
Venind din glorii
În noroi…
Adus-ai Cerul
Jos la noi…
………………………………….
Pe veci fii Doamne lăudat,
Pentru harul Tău bogat!

Urare de Anul Nou

Doresc tuturor cititorilor mei

UN AN NOU FERICIT     LA MULŢI ANI    CU DOMNUL ISUS

IATĂ EU VIN CURÂND    VINO DOAMNE ISUSE    MARANATA

2010 in review

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

Healthy blog!

The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow.

Crunchy numbers

Featured image

A Boeing 747-400 passenger jet can hold 416 passengers. This blog was viewed about 2,400 times in 2010. That’s about 6 full 747s.

 

In 2010, there were 101 new posts, not bad for the first year! There were 191 pictures uploaded, taking up a total of 19mb. That’s about 4 pictures per week.

The busiest day of the year was September 3rd with 103 views. The most popular post that day was Iubirea dulce.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were inalbvorbim.blogspot.com, blog.punctul.com, search.conduit.com, jingleyanqiu.wordpress.com, and dorupope.com.

Some visitors came searching, mostly for romantza iubirii eterne, scrisoare de la isus, romanta iubirii eterne, romantza, and imagini din lumea de dincolo de noi ,eternitate.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

Iubirea dulce May 2010

2

Exploring beauty May 2010
44 comments and 1 Like on WordPress.com,

3

AWESOME for Thursday Poets Rally July 2010
24 comments

4

About May 2010
2 comments

5

Scrisoare de la Isus May 2010
2 comments

Lucruri noi la Biserica Harul

Cu ajutorul lui Dumnezeu ne-am propus pe 2011, noi studii biblice:

Ianuarie — Cinci scopuri ale existenţei tale (reluare cu al 3-lea scop)
Definirea unei strategii
Februarie — Familia: Colţ de Rai
Martie — Predica de pe Munte
Aprilie — Florii, Paştele, Învierea
Mai — Ziua Mamei, Cele 7 Biserici din Apocalipsa
Iunie — Ziua Tatălui, Cele 7 Biserici (continuare)
Iulie – Noiembrie — Expunerea Evangheliei după Ioan
Decembrie — Visurile Nativităţii

+ Prima Duminică din lună vom avea Cina Domnului

Retrospectivă

S-a mai scurs
Un an
Din viaţa mea,
An frumos
Dar deja uitat,
Nici nu pot
Să mă laud
Cu el,
Că-i trecut
Şi este demodat!

Un an nou
M-aşteptă
După colţ,
Să-mi ureze
De departe,
“Numai bine!”
Eu m-arunc spre el
Dar fără rost,
Că doar după el,
Ştiu de-a fost bine!

Şi-uite-aşa
Anii îmi trec
Pe rând…
Iar eu, rămân,
Doar cu amintirea,
Cu visul şi speranţa
Într-un mâine
Care va fi ieri…
Şi fericirea,
Unde-i fericirea?

Psalm 23


Face it, God loves you !

FLOWER OF LOVE de Tudor Grădinaru

Nostalgie

Afară plouă
şi e toamnă,
Şi frunzele
în pomi
foşnesc…
un dor
mă cheamă,
mă îndeamnă,
deodată,
sar la geam,
privesc…

Şi în amurgul
înserării,
când luna
iar
coboară lin…
mi-apare
parcă
din vedenii,
chipul tău
dulce şi senin…

Şi te admir
ca pe-o icoană,
ca pe-un
Luceafăr
din poveşti,
te strâng la piept
ca pe-o comoară,
şi te iubesc,
ce drag îmi eşti…

Timpul Învierii

Era sfârşitul unei toamne târzii
Şi începutul unei ierni nedorite,
Amânată de toţi, în planurile noastre,
Frigul reuşise să alunge căldura
Cu care ne obişnuisem aşa de bine…
Ploaia bogată se rărea, dispărea,
Condensându-se în fulgi albi…
Casele s-au îmbrăcat
Cu căciuli albe de nea,
Speriate de vitregia vremii…
Soarele părea plecat în vacanţă
Iar noi ne refugiasem în case
Ca în nişte cetăţi legendare,
Lăsând străzile goale…
Cartierul era cufundat
În linişte adâncă,
Din când în când
Câte o pasăre răzleaţă
Îşi făcea auzit
Glasul ei răguşit,
Plângând parcă melancolic
Împreună cu noi, după vara
Care a trecut aşa de repede…
Dar deodată, Cerul,
Îşi deschide puţin, fereastra,
Şi de sus un mănunchi de raze aurii
Ca o blândă înduioşare divină,
Străpunge perdeaua de nori,
Mângâie frunţile noastre încreţite,
Aducând toamnei reci, târzii, mute,
Fiorul sfânt al primăverii,
Şi-n pragul morţii prevestite
Ne picură din infinit
Un strop din timpul învierii!

Provocare de Anul Nou

Suntem în pragul Anului Nou şi la acest hotar de vremi, în timp ce gustul amar al nerealizării de anul trecut, se stinge, încet… noi visuri, speranţe, dorinţi, strălucesc la orizont, bătând la
poarta împlinirii.
Ce vom face anul acesta?
Vom face ce nu am făcut anul trecut?
Ne vom ridica, noi, deasupra banalului, rutinei vieţii?
Vom avea anul acesta îndrăzneala să gândim mai larg, mai înalt, mai nobil, mai altruist ?
Vom avea înţelepciunea să depăşim carenţele pe care le-am avut anul trecut sau pe care le repetăm de mai mulţi ani la rând?
Ne vom lărgi, noi, orizontul viziunilor-acţiunilor noastre, ori ne vom pierde, în continuare, în comfortul “cercului nostru strâmt şi rece”, în anonimatul egocentrismului: „casa mea”, „biserica mea”, „organizaţia mea”, „împărăţia mea”?
Un lider creştin ar trebui să gândească „global”, sigur, „începând din Ierusalim”.  Să gândească în termenii „Împărăţiei lui Dumnezeu” care va veni, şi în care Biserica este doar o etapă!
Eu cred, că voia lui Dumnezeu pentru noi, anul acesta, este să fim mai buni, mai curaţi, mai sfinţi, mai smeriţi, mai iubitori, mai asemenea lui Isus Christos Domnul nostru dar şi fratele nostru mai mare.
S-a spus în vechime: „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
Domnul Isus ne învaţă: „să iubeşti pe duşmanul tău ca pe tine însuţi”!
Aceasta este norma creştină pentru noi creştinii – valoarea biblică şi legea Împărăţiei lui Dumnezeu pe care trebuie s-o practicăm încă de aici de pe pământ.
Lucrul acesta nu este greu, având în vedere faptul că, atât dragostea pentru vecinul nostru cât şi pentru duşmanul nostru trebuie să fie de origine divină.
Relaţia noastră pe verticală cu Dumnezeu, se oglindeşte pe plan orizontal cu oamenii din jurul nostru.
Altfel, totul este omenesc: „iubim numai pe cei ce ne iubesc” şi deci este făţărnicie!
Viaţa creştină adevărată este viaţa lui Dumnezeu în noi şi aceasta nu se realizează prin imitaţie ci prin locuire.  În Ioan 14:23 Domnul Isus, trimisul Cerului, ne asigură: „Noi (Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt) vom veni la el (credinciosul) şi vom locui împreună cu el”.
Acesta este doar începutul, finalul va fi: „Iată Cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apoc.21:3).
Ce viitor strălucit, glorios!
Vrei  să ai parte şi tu de el?
Primeşte-L pe Isus Christos ca Domn şi Mântuitor!

Iată ce-mi doresc

Un cer de culori
Şi o mare de stele,
Un pământ plin de flori,
O casă cu zorele…
Pe Calea Lactee!

O grădină de lumină,
O seară romantică,
Un asfinţit de soare,
O splendoare dramatică!

Iată ce visez,
Iată ce-mi doresc,
Să te strâng la piept
Şi să te iubesc!

Cărări de visări
Presărate cu dor,
Ce duc dincolo de zări
În ţara împlinirilor!

Eternitatea din piept
Ce mă-nalţă uşor,
Mă face să plutesc
Dincolo de nori…

Ca o barcă mângâiată
De magia valurilor,
Legănată de vânturi bune,
Înspre alte zări…
Pe catarge de dor!

Dar mai mult decât toate,
Gândul că sunt iubit,
Mă trece peste moarte
Zburând spre infinit!

CELESTIAL BEAUTY by Tudor Gradinaru

A PASTORAL VISIT – WISDOM

A member of a certain church, who previously had been attending services regularly, stopped going. After a few weeks, the preacher decided to visit him. 

It was a chilly evening. The pastor found the man at home alone, sitting before a blazing fire. Guessing the reason for his preacher’s visit, the man welcomed him, led him to a comfortable chair near the fireplace…and waited.

The preacher made himself at home but said nothing. In the grave silence, he contemplated the dance of the flames around the burning logs. After some minutes, the preacher took the fire tongs, carefully picked up a brightly burning ember and placed it to one side of the hearth all alone, then he sat back in his chair, still silent.

The host watched all this in quiet contemplation. As the one lone ember’s flame flickered and diminished, there was a momentary glow and then its fire was no more. Soon it was cold and dead.

Not a word had been spoken since the initial greeting. The preacher glanced at his watch and realized it was time to leave. He slowly stood up, picked up the cold, dead ember and placed it back in the middle of the fire. Immediately it began to glow, once more with the light and warmth of the burning coals around it.

As the preacher reached the door to leave, his host said with a tear running down his cheek, ‘Thank you so much for your visit and especially for the fire sermon. I will be back in church next Sunday.’

We live in a world today, which tries to say too much with too little. Consequently, few listen. Sometimes the best sermons are the ones left unspoken.

Din memoriile unui călător

La îndemnul Evanghelistului, am plecat din Oraşul Pierzării, fugind de mânia viitoare cu cea mai mare viteză spre Noul Ierusalim, spre Cer.
În drumul meu spre Cer, am întâlnit Fericirea şi i-am spus: Ia şi Iubirea şi Bucuria şi Pacea şi du-te la… şi le-am trimis la tine.
Când am fost bolnav şi m-am rugat pentru sănătate, nu te-am uitat nici pe tine.
Atunci când am căzut şi n-a fost nimeni să mă ajute, după ce am fost ridicat, am cerut Domnului Puterea şi Ajutorul şi le-am trimis la tine.
Mai târziu, când eram pe Muntele Dificultăţilor am cunoscut Răbdarea, pe care ţi-am trimis-o şi ţie, gândindu-mă că şi tu ai nevoie de ea.
Apoi, când am trecut prin Valea Umbrelor Morţii, însuşi Domnul Isus, Păstorul Cel Bun, m-a însoţit, m-a sprijinit, m-a luat de mână şi m-a scos la limanul dorit.
I-am mulţumit, şi vezi, că L-am trimis şi la tine, spre casa ta, te rog primeşte-L cu bucurie.  El te iubeşte şi vrea binele tău etern – să te salveze, să te ducă în Cer.
Părăseşte Oraşul Pierzării, porneşte cu El spre Cer şi… să ne vedem în Noul Ierusalim, patria noastră cerească!

Prietenul tău

Mi-e sete

Mi-e sete
De iubirea
Ce mi-o dai,
De simţirea
Pură, sinceră
Ce pentru mine
Tu o ai.

Mi-e sete
De fericirea
Ce mi-o dai,
De frumuseţea,
De slava eternă
De la tine
Din rai.

Mi-e sete
De sărutarea
Iubirii din rai,
De mângâierea
Pe care numai tu
Eşti în stare
Să mi-o dai.

Sunt însetat
După tine,
De cine eşti tu,
Nu de ce ai!
Să fiu cu tine
E mult mai bine
Decât să am
Tot ce tu-mi dai!

Frica

O fabulă zice că Ciuma, în drum spre Bagdad, s-a întâlnit cu o caravană.
“Unde mergi aşa grăbit?”, întreabă liderul caravanei.
“Mă duc la Bagdad să iau 5,000 de vieţi”, răspunde Ciuma.
Câteva zile mai târziu, Ciuma, întorcându-se de la Bagdad, întâlneşte din nou, caravana.
“Tu ai minţit” – strigă liderul caravanei – “ai luat, nu, 5,000 de vieţi dar 50,000 de vieţi”.
“Nu, nu”, a insistat Ciuma, “eu am luat numai 5,000 de vieţi, nici un suflet mai mult – Frica i-a ucis pe ceilalţi!
Frica este mai gravă decât Ciuma – Boala, Îngrijorarea!
Ea merge mai adânc decât acestea şi te paralizează!
Frica este cea mai periculoasă şi distrugătoare emoţie!
Ea este prima consecinţă a păcatului, însoţită de Ruşine şi Vinovăţie.
Adam le-a experimentat din plin atunci când a spus: “…mi-a fost frică pentru că eram gol şi m-am ascuns!”
Frica este opusul Dragostei, “În dragoste nu este frică!”
Şi “dragostea desăvârşită alungă frica!”
Parafrazat, “Cine iubeşte cu adevărat, nu se teme!”

Minciună, Adevăr, Fericire!

Diavolul te minte, că dacă vei comite păcatul, vei fi fericit!
Dar tu, fratele meu, sora mea, ca şi copil al lui Dumnezeu, eşti deja fericit.
Numai că Biblia defineşte fericirea altfel.
În Ps.1:1 şi Mat 5:9 fericirea este să te abţii, să nu te murdăreşti, să fii curat!
Gândeşte-te, fericirea este să fii liber, să nu fii rob!
Dar libertatea nu înseamnă să faci ce vrei dar să faci ce trebuie!
De exemplu, un tren este liber să alerge cu cea mai mare viteză, atâta timp cât este pe cele două şine; altfel, deraiază.
Dumnezeu este numit în Scriptură “singurul fericit” şi fericirea adevărată este să fii în prezenţa Lui, în părtăşie cu El.
“Fericirea mea este să mă apropii cât mai mult de Dumnezeu”, spune psalmistul David.
Fericirea pe care ţi-o promite diavolul, ca să păcătuieşti, este o minciună, pentru că după ce ai păcătuit, consecinţele sunt: frică, ruşine şi vină.
Iată trei emoţii puternice care vor traumatiza sufletul tău şi te vor face prizonier, în închisoarea robiei!
Frica – te paralizează
Ruşinea – te limitează
Vina – te închide
Soluţia este dragostea adevărată alungă frica, învinge ruşinea, iartă vina!
Dragostea lui Dumnezeu iartă păcatul, vindecă consecinţele păcatului: frica, ruşinea şi vina, şi dă: curaj, îndrăzneală, nevinovăţie, într-un cuvânt, siguranţa mântuirii!
Ai tu siguranţa mântuirii?

Do your best

Dance
Like no one watches you!

Love
Like you’ve never been hurt!

Sing
Like no one hears you!

Live
Like heaven is on earth!

Sonza

Pe Răbojul Vremii

Când pe răbojul vremii
Mai însemnăm un an,
Ce l-am scăpat din mână
Ca pe un gologan,
Rămâne jos pe glie
A lumii sărăcie,
Iar noi cu nostalgie
Intrăm în noul an!

Săraci de ieri,
Bogaţi de mîine,
Între trecut şi viitor,
Ne aruncăm iar înainte,
Ne-aventurăm
Pe căi de dor,
Şi sub feeria stelelor
Împărtăşim aceeaşi pâine
Din truda suferinţelor!

Azi în răcoarea serii
Pe brazdă şi la plug,
Ne aruncăm spre mâine,
Ne înjugăm la jug…
Ne înoim cu anul
Privind spre veşnicie,
Culegem snopi cu carul
Şi plini de bucurie,
Te aşteptăm să vii,
Mută-ne-n veşnicie!

FOR LOVE

I will do anything
To win your love…
I’ll bring the moon from above
To put on your head as a crown,
I’ll catch a shooting star
From sky-lite far East
To put at your feet, in your fist…
I’ll pick the white lilies from green field,
Fire-red roses from my secret garden,
The freshness of spring
And the summer delight,
Beauty of the day
And magic of the night,
And… I will make a bed
Of grass, petals and scent,
And there, in our love nest,
I will give you my heart
In the sanctuary of love!

For the one I love
On Valentine Day!
Doru

Sărutul Iubirii

Îţi sărut
cerul
din ochi
şi raiul
ce-mi aduci
aproape,
când cu buze
calde, moi,
sărut lumina-ţi
de pe pleoape…

Şi faţa ta,
dulce, senină,
ce îmi aduce
ca un soare:
speranţă, viaţă,
cald, lumină…
mă mângâie
cu un surâs,
şi-mi fură
dulce-o
sărutare…

Sărută-mi
cerul
din privire,
prin care
noaptea-n somn
te chem…
stâmpără-mi
dorul din piept,
şi-adu-mi
iubirea
dulce Domn!

Sărută-mi
ruga
de pe buze,
când dulce
gura
îmi rosteşte,
ce tainic
inima
de-o viaţă,
în ode slăvite
iubeşte…

Sărută-mă
când te sărut,
iubeşte-mă
când mi te-nchin,
şi lasă-mă
să te găsesc
pe-aleile
de trandafiri,
sub stele, lună,
cer senin!

FLOWER OF ROMANCE

 

 

Romance is…

a delicate flower of love

that grows

in the beautiful garden

of a tender heart

conquered by the person you love!

The beauty of the Word of God (II)

The Bible is a masterpiece of universal literature — a wonderful, rich, beautiful, supernatural book, full of revelation, wonders, divine knowledge.

On its pages we find, “poetry, prose, prophecy, narration, history, drama, acrostics, parables, symbols, art, science, images, figurative speech…”

Bible is the only book that, although, dates from millenniums, its author is still alive, lives and will live eternally!

God wrote the Bible, a full library of 66 books, through 44 human writers, during 1,500 years.  All these co-authors had different professions, from shepherd to king and lived in different times but one can marvel at the harmony and the unity of the Word of God!

The Bible is a unique book, the book of books which contain the message of God to the fallen human kind: the love letter of our heavenly Father to sinful man!

Simply put it, in this book we can discover major truths regarding God, man, sin, salvation, holiness, end of times, the way to heaven…

From start to finish, the Bible shows clearly the person and work of Jesus Christ, the only Son of God, who came from heaven to earth, to reveal God the Father to us, having done the work of salvation on the cross of Calvary for sinners.

The salvation provided by God is exclusively through the person of Jesus Christ, namely believing in His sacrificial death on the cross and his resurrection from the dead.

Have you trusted Him?

Poarta Cerurilor

Poarta cerurilor
Este acolo
Unde
Se înalţă
Pasărea dorurilor!

Poarta cerurilor
Este acolo
Unde
Se sărută
Cerul cu pământul!

Poarta cerurilor
Este la Golgota
Unde
Dumnzeu
Sărută omul păcătos
Prin Isus Christos!

Prin poarta cerurilor
Intri în grădina grădinilor
Cu palatul luminilor,
Unde
Florile iubirii,
Dau extazul fericirii!

Iar pomul vieţii
Îşi dă rodul,
În răcoarea dimineţii
Unde
Dumnezeu şi omul,
Se întâlnesc cu bucurie,
În sfântă părtăşie!

Maxime

Diamantele pot fi foarte preţioase dar nimic nu atinge inima mai mult decât o scrisoare de dragoste!

Romanţa este floarea gingaşă a dragostei.  Ea nu poate supravieţui acolo unde este ignorată sau tratată cu indiferenţă. Fără dăruire şi imaginaţie, încet se va usca şi va muri.  Romanţa cere sensibilitate, creativitate, timp şi atenţie!

Dragostea nu este o vărbă-n vânt, un simplu sentiment, un simplu principiu de etică… dragostea adevărată este o persoană — Dumnezeu este dragoste!

Dragostea înseamnă să te pui în locul altuia (identificare) şi de acolo să te lupţi pentru interesele altora (compasiune).

Bunătate înseamnă să iubeşti pe alţii mai mult decât ei o merit!

Dragostea este inima căsătoriei, parfumul, mireasma care rămâne, decorându-ţi viaţa!

Sărutul este focul iubirii care încălzeşte şi hrăneşte sufletul, ridicându-l pe culmi cereşti! Buzele cântă doar atunci când nu pot să sărute!

Când dragostea şi priceperea lucrează împreună, trebuie să te aştepţi la o capodoperă!

Fericirea este ca un parfum pe care turnându-l asupra altora se va răsfrânge asupra ta!


Poveste de Iubire

Ea nu ştia nimic,
El ştia totul.
Ea căutase mult…
El avea totul!

El dorea s-o dăruiască,
Ea, să fie dăruită!
El dorea s-o iubească,
Ea, să fie iubită!

El părăsise Gloria
Venind pe Pământ!
Ea venea din Samaria,
Tristă, tot căutând…

Şi iată-i pe amândoi
Întâlnindu-se faţă în faţă
Lângă antica fântână,
Târziu, după amiază.

Ea îl studiază:
Cine-i acest Străin?
Cu alură cerească
Şi de mistere plin!

El i se descoperă
Vorbindu-i duios,
Sufletu-i alină
Cu glas drăgăstos!

Plin de Bunătate
Îi dă ce-i lipsea,
Copleşindu-i dulce
Toată inima…

Atunci, El a iertat-o,
Ea, mult L-a iubit!
Pe loc a salvat-o,
Ea i-a mulţumit!

Povestea lor de iubire
Pe veci i-a unit
Ca Mireasă – Mire
Ei s-au logodit!

Iubit şi iubită
Ei au devenit,
Pregătind o Nuntă
În Raiul slăvit!

Fermecat de Dorul…

Fermecat de dorul
Dulcelui meu vis,
Pe poteci de har
Sufletu-mi ridic,
Şi atras de Tine,
Domnul meu iubit
Mă înalţ la tine,
Spre cerul slăvit!

Fermecat de dorul
Dulcelui Tău chip,
Sus, pe culmi de har
Sufletu-mi ridic,
Şi uimit de-atâta
Sfântă frumuseţe,
Mă închin ‘naintea
Sfintei Tale feţe!

Fermecat de dorul
Dulcelui Tău glas,
La Tronul de har
Sufletu-mi înalţ,
Şi Te-ador prin Duhul,
Ce mult Te iubesc!
Nu-i ca Tine altul
Scump Mire ceresc!

STORMING SKY

Artist
Tudor Gradinaru

A spectacular style of abstract painting

www.tudorgradinaru.artspan.com

CONVERSION

God made man
In His own image
And man had chosen
To reject Him,
For God made man
Free to do so…
Yet, a simple prayer,
A simple act of faith,
And man would be
Full of the love of God,
That he mistakenly shout out!
It’s easy as opening a door,
Yet, it’s difficult
As finding the humility
To return to first love!

Mirajul Neamului Meu Românesc

Mirajul neamului meu Românesc
Cu limba şi cultura lui frumoasă
Care m-a legat, chiar şi aici în America,
Se destramă încet, în conştiinţa mea,
Din cauza duşmăniilor religioase
Din sânul comunităţii Româneşti!
Lovit în demnitate de cei pe care i-am iubit
Cel mai mult şi i-am ajutat…
Mă retrag umil în bojdeuca sufletului meu
Unde îmi petrec anii în singurătate…
Durerea, plânsul, îmi sunt tovarăşi
Pe drumul meu stingher…
Uitat de prieteni, necunoscut de oameni,
Amân dorinţi neâmplinite,
Dezgustat de pământ – privesc cu dor spre cer!
Coborând împreună cu Biblicul Iov
Treptele istovitoare ale suferinţei,
Cu strigătul Homeric în gând,
Mă arunc în braţele Iubirii,
Şi-o strâng la pieptu-mi bolnav de dor
Ca lucrul cel mai sfânt, de pe pământ!

Famous Wise Sayings

To exist is to change,
To change is to mature,
To mature is to become,
To become is to perfect,
To perfect is to glorify!

He is wise man who does not grieve for the things that he has not but rejoices for those that he has!

God gave us our memories so that we might have roses in December!

A ship in a harbor is safe but that is not what ships are built for!

Where there is great love there are always miracles!

If Columbus had an advisory commitee he would probably still be at the deck!

The person who says it cannot be done, should not intrerupt the person who is doing it!

The day the child realizes that all adults are imperfect, he becomes an adolescent; the day he forgives them, he becomes an adult; the day he forgives himself, he becomes wise!

What we have done for ourselves alone dies with us but what we have done for others remains and is immortal!

Identitate – Valori – Priorităţi

Iată 3 lucruri de care avem atâta nevoie: identitate – cine sunt, valori – ce am, şi priorităţi – ce fac mai întâi.
Identitatea determină activitatea, acţiunea. Cine eşti tu, întotdeauna va determina ce faci, ce practici!
Cine eşti tu?
Un animal superior care a evoluat?  Atunci te vei comporta conform naturii tale!
Eşti un produs al întâmplării, al şansei?  Atunci viaţa ta va fi trăită în haos iar tu vei fi o victimă a circumstanţelor, a oamenilor!
Dacă mă vei întreba pe mine, cine sunt?  Eu îţi voi răspunde: sunt un om creat în imaginea lui Dumnezeu – cununa creaţiunii, capodopera mâinilor Lui!
Apoi sunt un copil al lui Dumnezeu, pentru că deşi m-am depărtat de El prin păcat, Domnul Isus m-a căutat, m-a găsit şi m-a adus înapoi, acasă, la Tata.
Acum, ca şi copiii ai lui Dumnezeu, noi trebuie să semănăm cu Tatăl nostru ceresc, să reflectăm caracterul Lui, gloria Lui.
Iată, deci un scop înalt, care dă valoare vieţii noastre!
Cum pot eu să realizez lucrul acesta?
Acceptând planul lui Dumnezeu cu privire la viaţa mea.
Dumnezeu mă iubeşte şi are un plan binecuvântat cu viaţa mea.  Eu trebuie să agreez cu planul Lui, să primesc planul Lui pentru mine.
Planul Tatălui în viaţa mea e împiedicat de păcat.  De aceea eu trebuie să scap de problema păcatului.
Cum se poate lucrul acesta?
Isus a luat păcatul meu, asupra Lui, pe cruce la Golgota.  Eu trebuie să cred, să primesc ce-a făcut El pentru mine la Calvar.
În felul aceste eu sunt iertat de păcat şi planul Tatălui meu ceresc se poate desfăşura în viaţa mea.
Aceasta este prioritatea nr. 1 în viaţa mea!  Acesta este secretul fericirii!
Identitate – valori – priorităţi.

Dramatic Maui Sunset by Tudor Gradinaru

Întorcându-ne din larg,
în timp ce vaporaşul nostru se apropia de ţărm,
am capturat în imaginaţia mea,
3 delfini care săreau in acest splendid spectacol de culori,
dând viaţă acestui tablou pitoresc.

IUBIREA MEA ADÂNCĂ

Melodia romantică
A poeziei mele,
Te caută pe Tine,
Dorindu-Te
Mai mult decât
Orice pe lume…

Dorul meu din suflet
Se urcă în triluri
Spre ceruri…
Escaladând
Timp şi spaţiu,
Până la Tronul harului,
Înaintea Ta…

Iubirea mea adâncă
Născută din iubirea Ta,
Eliberată din pieptul meu
Plin de suspine,
Te cheamă!
Mi Te-aduce aproape
Iar eu Te privesc,
Te ador…
Nu mă satur de Tine!

TITANIC

Sailing on the world’s waters,
Carried away of good winds,
Always looking for happiness,
On the mutiny of a calm sea,
We live on the Titanic,
The ship of our dreams -
Luxurious vessel of ambitious aspirations
To the shore of opportunities…
As we go on, advance in life,
Quite at the time, when we taught
We reached stability and security,
Suddenly, disaster  hits us
With a ferocity of an iceberg
And our strong Titanic
Full of dreams and hopes,
Sinks under the world’s waters,
And we are lost in the deep…
Salvation is our need!

Romanţă de primăvară

Vine primăvara, totul e verde şi frumos, plin de anticipaţie! 
Pomii înmuguresc, florile înfloresc, fluturii zboară din foare în floare, din pom în pom.  În aer pluteşte o mireasmă aromată, adusă parcă din depărtare de anotimpul nou.
Totul se pregăteşte în aşteptarea… iubirii!
Natura trezită la viaţă, se deşteaptă din somnul morţii, gonind iarna tristă şi rece.
Vreau, să ies afară, în grădina mea, să mă las mângâiat de soare, să simt adierea suavă a vântului, să văd minunăţia florilor, să aud măiestria păsărilor, să simt în nări mirosul reavăn al pământului!
Şi în cadrul acesta pitoresc, să te întâlnesc… pe tine, care mă iubeşti, şi te iubesc.
Te voi privi, venind spre mine, aproape de inima mea.  Te voi strânge la piept, îţi voi cânta.  Apoi te voi lua de mână şi ne vom plimba, printre straturile de zambile, brânduşe, ghiocei…  Sub cireşii în floare, zburdând ca doi copii, ne vom afirma iubirea noastră!  Ne vom bucura unul de altul în acest aer sărbătoresc de primăvară, natura fiind martoră romanţei noastre!

Iubirea Dulce şi Curată

 

Iubirea dulce şi curată
Este cel mai nobil,
Cel mai sfânt,
Sentiment
Pe care-l poţi trăi
Aici pe pământ,
Este roada cerului
În inima, în sufletul
Unui muritor de rând!
Atunci când iubeşti,
Tu simţi că trăieşti!
Îţi împlineşti
Visul… destinul…
Un porumbel alb
Coboară din ceruri,
Peste tine… te copleşeşte,
Şi un fior sfânt,
Un dor de ceruri,
Se naşte, clocoteşte
În inima, în sufletul tău…

ATUNCI şi ACUM – CONTRAST

Biserica primară se ruga pentru putere şi îndrăzneală pentru a vesti Cuvântul
Noi ne rugăm pentru comfort şi securitate

Biserica primară se ruga pentru ca oamenii să vină la Christos
Noi ne rugăm ca oamenii să vină la biserică

Biserica primară se ruga pentru expansiunea bisericii şi avansarea împărăţiei lui Dumnezeu
Noi ne rugăm pentru ca Domnul să ne ţină  biserica noastră, mică dar sigură

Biserica primară se ruga pentru călăuzirea Duhului Sfânt ca să discearnă voia lui Dumnezeu
Noi ne rugăm pentru ca tradiţia şi rânduielile noastre omeneşti să fie respectate

Haideţi să ne rugăm pentru lucruri mari, inexplicabile, care să se întâmple în biserică şi aceasta spre slava lui Dumnezeu

TAINA CALVARULUI

poster_taina_calvarului02

Love

Love is enough
to handle
trouble,

Love is enough
to handle
any situation,

Love is enough
to handle
the truth,

Love is enough
to be…
satisfied
!

Via Doloroza


Pe lespezi de piatră
Se-nşiră convoiul
Şi urcă sus pe colină,
Isus e în frunte
În urmă puhoiul,
De larmă şi ură
Au inima plină.

 Îl duc pe Golgota
Ca să-L omoare,
Pe El, Mielul sfânt,
Fără vină,
I-au pregătit
Spini, tortură, piroane…
Iar Domnul umil
Sub cruce suspină!

 Mai face un pas
Şi povara din spate
Îl face să cadă-n ţărână,
Şi urme de sânge
Încep să se-arate,
Pe drumul de gloate,
Dar ei îl lovesc
Ne-ncetat, fără milă!

 Şi iată-i ajunşi în sfârşit
Acolo, sus pe colină,
Întins e pe cruce
Cu brutalitate,
Noroadele întărâtate,
Ostaşii, cărturarii, bătrânii,
Şi toată batjocora lumii,
Nu au putut să-I răpească
Privirea-I senină,
Caldă, de milă plină!

 Ciocanele urlă, hidos,
Se-ntrec în bătăi sacadate
Iar oameni schimbaţi în fiare,
Cu diabolică răutate
Îi bat cuie-n mâini
Şi-n picioare;
Un zgomot sarcastic
Se-nalţă spre Cer,
Pe Tatăl inima-L doare!

 Cruzimea în inimi
Se-aprinde la culme
Şi crucea se-nalţă în soare,
Creatura încearcă s-omoare
Pe al ei Creator –
Pământul se clatină,
Lumina se-ascunde
Dar Domnul cu dor,
Iubeşte mai tare!

 Pe cruce-n dureri,
În chinuri de nespus,
Domnul Isus
Îşi dă viaţa, moare!
Ca noi să fim iertaţi,
Primiţi de Tatăl în Cer,
El a executat Mântuirea,
Ce iubire mare!

……………………………….

 Crede în El, în Jertfa Sa
Adusă şi  pentru tine,
El îţi dă viaţă din viaţa Sa,
Şi glorii divine!

THE POWER OF RESURRECTION

MAY THE POWER OF THE RESURRECTION OF LORD JESUS CHRIST
BRING DELIVERANCE AND FREEDOM FROM SIN IN YOUR LIFE

FOR CHRIST – OUR PASSOVER LAMB WAS SACRIFIED

HE DIED FOR OUR SINS AND ROSE AGAIN FOR OUR RIGHTEOUSNESS

CELEBRATING CHRIST MEANS YOU ARE ALIVE WITH AND IN HIM

HAPPY EASTER TO ALL OF YOU

—————————————————————————————

FIE CA PUTEREA  ÎNVIERII DOMNULUI ISUS CHRISTOS SĂ ADUCĂ
ELIBERARE ŞI LIBERTATE DIN PĂCAT ÎN VIAŢA TA

CHRISTOS – MIELUL NOSTRU PASCAL A FOST SACRIFICAT

EL A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE ŞI A ÎNVIAT PENTRU
JUSTIFICAREA NOASTRĂ

SĂRBĂTORINDU-L PE EL ÎNSEAMNĂ SĂ TRĂIEŞTI CU ŞI ÎN EL

VĂ DORESC LA TOŢI UN PAŞTE FERICIT

ÎNVIEREA

Când zorile-şi revarsă
Roua din cer pe flori,
Iar Soarele-şi arată
Multiplele-i splendori,
Scântei de diamante
Reflectă pe petale
Şi stropi – şirag de perle
Zâmbesc şi râd în soare!

 Se naşte dimineaţa
Şi umbra nopţii piere,
Domnul îţi dă iar viaţa
Şi-ţi mai ia din durere,
Când soarele se-nalţă
Pe bolta cerului,
Toată natura cântă
Laudă Domnului!

 Atuncea Domnul vieţii
Din morţi a înviat,
În zorii dimineţii
Viaţa a triumfat,
Isus Christos Biruitorul
Zdrobind capul Şarpelui,
A învins moartea, iadul
Aducând gloria cerului!

CHRISTOS A ÎNVIAT!

MORMÂNTUL A ERUPT CU PUTEREA LUI DUMNEZEU.
FIUL LUI DUMNEZEU, ISUS CHRISTOS CEL RĂSTIGNIT A ÎNVIAT TRIUMFĂTOR CUCERIND MOARTEA ŞI ADUCÂND VIAŢA VEŞNICĂ UNEI LUMI ROBITĂ DE DIAVOLUL PRIN PĂCAT!

Învierea lui Isus Christos este CAPODOPERA CERULUI, este DEMONSTRAREA PUTERII EXTRAORDINARE A LUI DUMNEZEU – DINAMITĂ DIVINĂ!  BIRUINŢA LUI DUMNEZEU ASUPRA DIAVOLULUI!  CUCERIREA ÎNTUNERICULUI DE CĂTRE LUMINĂ!  ÎNGHIŢIREA MORŢII DE CĂTRE VIAŢĂ!

ÎNVIEREA ESTE ESENŢIALUL CREŞTINISMULUI!

CHRISTOS A ÎNVIAT ESTE STRIGĂTUL DE BIRUINŢĂ A CĂRUI IMENSITATE A UMPLUT TIMPUL, VEACURILE, VEŞNICIA!

De aceea aş vrea să ne întrebăm:
<Ce are a face învierea lui Isus Christos cu viaţa mea?>
<Ce îmi aduce mie învierea lui Isus?>
<Ce a produs în viaţa ta, învierea lui Isus?>

ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS ESTE CEL MAI PROFUND EVENIMENT ISTORIC CARE AFECTEAZĂ ISTORIA OMENIRII ŞI DESTINUL ORICĂRUI OM CARE A TRĂIT VREODATĂ PE PĂMÂNT.

Ai experimentat tu acest eveniment istoric în viaţa ta?

Cel mai puternic argument al apostolului Paul este EXPERIENŢA LUI PERSONALĂ.  După ce ne dă o listă întreagă cu arătările Domnului Isus după înviere, Paul spune:
< În urmă mi s-a arătat şi mie>.

Ai avut şi tu o astfel de experienţă?
Te-ai întâlnit, tu, cu Christosul înviat?
A schimbat El viaţa ta?
Te-a înviat El şi pe tine la o viaţă nouă?
Trăieşti tu o viaţă nouă?

Invită-L pe Domnul Isus în inima ta.  Primeşte viaţa de înviere, Mântuirea, Iertarea, Salvarea, Viaţa veşnică, slava eternă; bucură-te şi fii un Martor al Învierii!


Ca şi Maria…

Ca şi Maria, altădată,
Cu inima îndurerată,
Stăteam şi eu cu suflet trist,
Lângă mormântul Lui deschis!
Doream enorm pe cineva,
Pe Domnul meu, ce îmi lipsea,
Căci fără El, toată viaţa mea,
Nici un sens nu mai avea…
Nimic nu mă mai interesa,
Doar un singur lucru conta:
Să-L mai văd odată!
Măcar ultima dată…
Pe Cel ce a murit, răstignit,
În locul meu pe crucea grea!
Răpus de gândurile conştiinţei,
Căzut în abisurile suferinţei,
Lovit crunt de biciul disperării,
Plângeam cu inima zdrobită,
Contemplând prăpastia adâncă
Cu stânci ascuţite a singurătăţii!
Când, deodată, apare în faţa mea,
Chiar El – pe care-L doream…
Aşa de mult…
La început, nu L-am cunoscut
Dar El, s-a apropiat cu gingăşie
De sufletul meu neâmpăcat,
Atingându-mi inima zdrobită…
M-a întrebat, „De ce plâng”,
Eu I-am spus, „pe cine caut”!
Atunci El m-a chemat pe nume!
Cu câtă tandreţe şi candoare
Mi-a rostit intim, numele!
Câtă mângâiere şi alinare,
Mi-a picurat în suflet
Duioasa Lui chemare…
Deodată, ca printr-o minune,
Dorul sufletului meu s-a potolit!
Iubirea Lui a inundat fiinţa mea!
Am realizat, că sunt iubit!
Atunci El mi s-a descoperit:
Era El, iubitul sufletului meu,
Mirele me drag şi dorit!
De-abia am putut rosti:
„Domnul meu iubit!”
Şi sufletul meu copleşit,
S-a aşternut la picioarele Lui
Închinându-mă cu adorare,
Pierdut în adâncă contemplare!
Atunci inimile noastre s-au contopit
În miracolul sfânt al iubirii,
În taina descoperirii,
După nopţi lungi de căutare,
De vise, doruri, aşteptare…
Şi pentru prima dată în viaţă,
Am simţit că sunt fericit!

Femeia care plânge

Femeia care plânge

De ziua Mamei, dedic această predică mamei mele, soţiei mele, fiicei mele, surorilor din Biserica Harul şi tuturor femeilor din lume: să-L iubească pe Domnul Isus!

Take it to the Bank

GOD THE FATHER                                                                         CHECK #1000000

Date Today is the day of salvation

Pay to the order of_____________________________________$  THE GIFT

OF SALVATION  _______________________________________________

THE BANK OF HEAVEN
IN ETERNAL GLORY

Memo BELIEVE IT                                        Signature               JESUS CHRIST______

PUT YOUR NAME, CASH IT, RECEIVE GOD’S GIFT, ENJOY IT!

ICOANA MAMEI

O, mamă, dulce mamă!
Prin vălul vremii şters,
Zărind sfânta-ţi icoană,
De tine-mi amintesc…
Şi dorul mi se-aprinde
De chipul tău cel blând,
Ochii-mi se luminează,
Te cheamă lăcrimând!

Un gând… şi bucuria
În suflet îmi pătrunde,
Revăd copilăria-mi…
Sufletul mi se umple
De-o lume de fantazme,
De jocuri de copil…
De şotii şi de bazme…
De glasul tău docil…

Te văd aievea-n noapte
În faţa vetrei stând,
Veghind cu bunătate
Şi focul aţâţând…
Şi-n licărul luminii
Ce radia în casă,
Doi ochi – privirea-ţi dulce,
Caldă şi drăgăstoasă!

Ţi-aud şi-acuma ruga
Ce-n taină o rosteai,
Căci ţi-am ales credinţa
Ce-adesea mă-nvăţai…
Iubirea ta mămică
Şi traiul tău frumos
M-au urmărit în viaţă
Şi-atras către Christos!

*De ziua Mamei: Mamei mele care a plecat înaintea mea în Cer!

A fi Creştin

A fi creştin
înseamnă
să fii în lume
ca o barcă:
o barcă în apă
face valuri
dar apa în barcă
face ravagiu,
produce naufragiu!
Noi trebuie să fim
în lume
dar
nu din lume,
să trăim în ea
dar
nu să-i aparţinem,
ci să fim
guvernaţi de legile
Împărăţiei lui Dumnezeu
ai cărei cetăţeni suntem!

Artists Gallery in Seattle

Some of my work on the wall behind me

Memorial Day

De Memorial Day, noi Românii din America, ne aducem aminte, plătim tributul nostru, îi recunoaştem şi onorăm pe eroii noştri naţionali.  Au fost oameni înaintea noastră care au avut convingeri, idealuri, speranţă, pentru o lume mai bună!  Şi pentru aceasta, ei au fost gata să-şi dea chiar viaţa!  Oamenii aceştia au luptat şi au murit pentru noi!   Astăzi, noi ne bucurăm de libertate şi de alte drepturi, datorită sacrificiului lor.  Să nu uităm lucrul acesta!  Cu recunoştinţă, mulţumim lui Dumnezeu pentru ei!
Dar avem şi alţi eroi, spirituali.  În epistola către Evrei, la cap.11 citim despre eroii credinţei, înaintaşii credinţei noastre, mai marii noştri, care au făcut fapte de vitejie “prin credinţă”.  Lista aceasta continuă cu cei ce ne-au condus la Christos, ne-au crescut spiritual, s-au rugat pentru noi, cei ce ne-au purtat pe umerii lor.  Unii au plecat “acasă”, în cer, alţii mai sunt cu noi.  Să-i preţuim şi să învăţăm de la ei!  Să călcăm şi noi pe urmele lor!
Dar lista aceasta din Mausoleul credinţei nu ar fi completă dacă nu L-am sărbători pe… Marele nostru erou: Domnul Isus Christos care a murit pentru noi, şi-a dat viaţa pentru salvarea noastră!  El a murit pentru noi şi în locul nostru – Mântuitorul dar nu numai atât, a înviat şi s-a înălţat în slavă – Mijlocitorul!  Mai mult decât atât, El este şi Prietenul nostru care ne însoţeşte în viaţă şi nu ne părăseşte nicioadată!  Cum?  El este Dumnezeul omniprezent, omnipotent, omniscient, prezent prin Duhul Sfânt în viaţa noastră.  Iată o făgăduinţă scumpă care ne face părtaşi firii Lui divine: “Nicidecum n-amsă te las, cu niciun chip, nu te voi părăsi!”
Mai cunoaşteţi un aşa prieten?  Vă mai iubeşte cineva ca Domnul Isus?  De aceea să zicem şi noi ca ucenicii: “La cine să ne ducem?  Tu ai cuvintele vieţii veşnice!  Rămânem cu Tine!”
Lui ne închinăm cu reverenţă, pe El îl glorificăm, sărbătorim, pentru cine este El pentru noi şi pentru ce a făcut El pentru noi!  Călcăm pe urmele Lui, mergând victorioşi spre cer, unde îl vom adora la superlativ!  Până atunci facem antrenament!
Tu care încă nu L-ai primit, nu vrei să-L primeşti pe Isus Christos ca Domn şi Salvator?
Cum?  Printr-o invitaţie: invită-L în inima ta!
Când?  Astăzi, acum!  Mâine poate fi prea târziu!
Unde?  Acolo unde eşti.  Lasă tot, şi vino la Domnul Isus, întâlneşte-te cu El, primeşte-L pe El!
La El te chem, vino, cum am venit şi eu!

Dragostea mea

Dragostea mea
Născută la cruce
Din iubirea Ta…
Spălată de rouă,
Curată ca zorile,
Izvorâtă spontan
Dintr-o inimă nouă,
Frumoasă ca florile,
Mângâiată de soare,
Cu toate splendorile…
Crescută de ploaie,
Purtată de vânt,
Răspândind mireasmă
Plăcută pe pământ…
O păstrez, doar pentru Tine,
Mirele meu scump!
Ca darul cel mai preţios
De-aici, de pe pământ!

How to come out from debts

1) Don’t spend more than you make
2) Cut off your credit cards & send them back
3) Stop spending & start saving
4) Tithe regularly & God will bless you
5) Trust God: He will take care of you ( Ps.37:25)
6) God is the Provider, “Jehova Jire” – “The Lord will provide”
7) Work, don’t sit & wait

* A golden rule:
Make money as much as you can, save as much as you can & give as much as you can!

EXCELENŢA DRAGOSTEI

Dragostea le surclasează pe toate!

          Munca fără dragoste te face sclav!

          Bogăţia fără dragoste te face avar!

          Inteligenţa fără dragoste te face perfid!

          Darul fără dragoste te face egoist!

          Slujba fără dragoste te face servitor!

          Autoritatea fără dragoste te face tiran!

          Disciplina fără dragoste te face rebel!

          Credinţa fără dragoste te face fanatic!

          Dreptatea fără dragoste te face judecător!

Dacă ai toate darurile (ceeace e imposibil) şi nu ai dragoste eşti NIMIC (1 Cor.13:1-3)

CE-MI FACE IUBIREA

Iubirea Ta
dulce, divină,
mereu nouă,
ca o zi senină…
Trezeşte în mine
o lume de doruri,
un dor de ceruri,
un cer de iubiri,
o iubire de vis…
O, vis frumos,
de nedescris…
Rai glorios,
sublim Paradis!

Anotimp

Ploua mărunt,
Norii ca de plumb,
Cerneau discret,
Transparent, fluent,
Rime de poet…

 Udat de ploaie,
Cu apă-n ochi,
Cu apă-n pantofi,
Cu ardoare
Doream soarele…

 Plin de melancolie,
Ca pasărea în colivie,
Eu aşteptam cu dor
Din cer o melodie…

 Când vara nu venea,
Sus la fereastra mea,
Doar eu şi vreamea rea,
Aşteptam… toamna!

HE IS YOUR LIFE

IN…

Happy moments, PRAISE GOD

Difficult moments, SEEK GOD

Quiet moments, WORSHIP GOD

Painful moments, TRUST GOD

Every moment, THANK GOD .

Din perspectiva Miresei

Iubitul meu, eu te doresc pe tine
Cum soarele apare dup-un nor!
Atâta îmi lipseşti – mi-e dor de Tine,
M-ai cucerit, mi-e inima plină de dor!

Pe roata vremii, fusu-i se-nvârteşte
Şi timpul trece-n şir de veşnicii
Iar inima mea, mai mult te iubeşte!
Te chem şi Te doresc, Te-aştept să vii…

Când vei veni ca să-mi aduci iubirea,
Pe care mi-am dorit-o de când sunt,
Atunci, eu, voi trăi nemărginirea…
Şi mă voi împlini în Tine, Mire scump!

The Beauty of the Book

John 3:16

For God
Love’s original source
so loved
Love’s infinite measure
the world
Love’s unworthy object
that He gave
Love’s ultimate proof
His only begotten Son
Love’s priceless sacrifice
that whosoever
Love’s impartial offer
believe in Him
Love’s greatest desire
should not perish
Love’s unfailing promise
but have everlasting life
Love’s eternal provision

Frumuseţea Bibliei

Ioan 3:16

Dumnezeu – Domnul cerului şi al pământului
a iubit – pasiunea Lui de a ierta,
atât de mult – imensitatea iubirii Lui -
lumea – robită de păcat, vinovată, rea,
încât a dat – cel mai mare dar
pe singurul Lui Fiu – ca jertfă pe altar,
pentru ca oricine – o, ce mare har!
crede – simplu, primeşte
în El – singurul care mântuieşte,
să nu piară – pierdut în păcat
ci să aibă – iertarea de păcat,
viaţa eternă – un loc în cer asigurat!

Din perspectiva Mirelui

Te iubesc, crăiasă din poveşti!
Tu răsari, ca o stea,
În sufletul meu creşti!
De chipul tău măreţ
Privesc şi nu mă satur…
Şi tot mai mult te îndrăgesc!

Te declar, aleasa inimii!
Pe altar, ţi-aduc jertfa iubirii,
Te iubesc mai mult
Decât toată lumea!
De dragul tău
Îţi dau chiar veşnicia!

Te doresc, vin curând la tine,
Să te înalţ din lumea de suspine,
Să te-aduc în cer lângă Mine !
Şi ne vom iubi, perfect,
Pe veci de veşnicii,
Îmi vei fi mireasa inimii !

Regele meu

Biblia spune despre Împăratul meu:

El este Regele Iudeilor,
Regele lui Izrael,
Regele neprihănirii,
Regele tuturor timpurilor,
Regele gloriei,
Regele cerului,
Regele regilor,
Domnul domnilor!

Îl cunoşti şi tu?

Regele meu este Suveran,
Nu există măsură să definească dragostea Lui nelimitată!
El e Atotputernic, Atotştiutor şi Omniprezent!
El e bogat în bunătate, îndurare, dragoste!
Lui nu-i pare rău de darurile făcute şi nu oboseşte iertând!
El e plin de har şi de adevăr!
El e calea, adevărul şi viaţa!
El are putere imperială şi milă imparţială!
El e Salvatorul păcătoşilor!

Îl cunoşti şi tu?

El este cel mai mare fenomen care s-a ridicat vreodată la orizontul lumii noastre!
El este centrul civilizaţiei!
El este cea mai liberă idee din Literatură!
El este cea mai înaltă personalitate în Filozofie!
El este doctrina fundamentală în Theologie!
El este singurul şi suficientul Salvator!

Numele lui e Isus Christos!

Nu vrei să-L cunoşti şi tu, astăzi?

Prima Dragoste

Ştiu slujba, jertfa, răbdarea,
Suferinţa, activitatea ta…
Dar unde este pasiunea ta pentru Mine?
Am împotriva ta, că ţi-ai pierdut dragostea:
Tu nu mă mai iubeşti
Cu aceeaşi intensitate,
Cu aceeaşi puritate…

Evoc cu nostalgie iubirea ta,
Când te-ai logodit cu Mine…
Întâlnirile, plimbările noastre,
Unirea, părtăşia noastră,
Timpul petrecut împreună…
Când mă urmai în a lumii pustie,
Închinându-te cu atâta bucurie!

Ţi-aduci aminte?
De nerăbdarea întâlnirii…
De fiorul sfânt al atingerii…
Când puneai mâna ta în Mâna Mea
Şi zburdam amândoi ca doi copii
Pe dealuri şi câmpii…

Nici o jertfă nu era prea grea!
Nici un drum prea lung!
Dar acum, tu M-ai uitat:
Nu mă mai priveşti,
Nu îmi mai vorbeşti
Ca altădat… sunt neglijat!

Totuşi, Eu te iubesc!
Ce mult te doresc!
Vreau să te-ntâlnesc!
Întoarce-te, la dragostea dintâi
Şi-ndrăgostiţi să retrăim “luna de miere”!
Pocăieşte-te: Repetă faptele dintâi,
Re-aprindeţi focul, dorul ce s-a stins,
Găseşte dragostea şi-n ea rămâi!

Regele meu (2)

El este cheia cunoştinţei!
El e izvorul înţelepciunii!
El e singura poartă de scăpare!
El e poteca păcii!
El e drumul neprihănirii!
El e şoseaua sfinţeniei!
El e uşa cerului!
El e calea care duce la slavă!
Numele Lui e Isus Christos!

Îl cunoşti tu pe El?

El eliberează captivii!
El apără pe cei apăsaţi!
El binecuvintează copiii!
El respectă bătrânii!
El întăreşte pe cei slabi!
El ajută pe cei fără ajutor!
El e cu cel ispitit!
El vindecă pe bolnavi!
El înviază morţii!
El iartă pe datornici!
El mântuieşte pe păcătoşi!

Te întreb dacă-L cunoşti?

Viaţa Lui e neegalabilă!
Bunătatea Lui e nelimitată!
Mila Lui e infinită!
Dragostea Lui e neschimbată!
Cuvântul Lui e etern!
Harul lui e suficient!
Împărăţia Lui e neprihănirea!
Jugul Lui e bun!
Sarcina Lui e uşoară!
Toiagul Lui mângâie!
Mâna Lui e puternică!
Faţa Lui e frumoasă, prezenţa Lui glorioasă!
Toată fiinţa Lui e plină de farmec!

O, cât de mult doresc să ţi-L descriu!

Dar El e de nedescris!
El e de neimaginat!
El este invicibil!
El este irezistibil!

Rugăciunea mea e să-L cunoşti personal!

Ce este dragostea?

Dragostea este lacrima
Care îţi udă obrazul
Şi pe care, tu, o ascunzi
Ca să nu fie văzută,
O topeşti în inima ta
Care deşi, rănită,
Iartă, sărută…

Dragostea este undelemnul
Ungerii, alegerii divine
Care turnat pe cap
Se prelinge pe faţă,
Pe barba lui Aaron,
Pe tot trupul lui,
Răspândind mireasma cerului!

Dragostea este atingerea,
Mângâierea divină…
Îmbrăţişarea, sărutarea
Sufletului pierdut,
Primirea din nou acasă,
Restaurarea părtăşiei cu Tatăl -
Dreptul de a fi iar fiu,
De a sta cu El la masă!

Dragostea este iertarea
Nemeritată – fără fapte,
Primită în dar, prin milă,
Anularea condamnării la moarte,
Dăruirea cerului prin har,
Moştenirea sfinţilor în lumină
Prin graţia divină!

Trei suspine ale Iubirii

(După Romani 8:18-27)

Trei suspine,
Unul mai real decât altul,
Unul mai profund decât altul,
Unul mai grăitor decât altul…

Trei suspine,
Reale, profunde, grăitoare,
Care reprezintă toată Creaţia…

Primul suspin,
Al naturii care geme,
Suferă durerile naşterii
Şi aşteaptă cu nerăbdare
Descoperirea fiilor lui Dumnezeu!

Al doilea suspin,
Omul credincios suferă
Împreună cu natura
Din pricina robiei păcatului
Şi aşteaptă eliberarea trupului!

Al treilea suspin,
Duhul Sfânt mijloceşte
Cu suspine negrăite şi lacrimi,
Simpatizează cu noi, se roagă
Pentru sfinţi, după voia lui Dumnezeu!

Wise saying

If you let your dreams die, your life is…
like a bird with broken wings!

Dacă lași visele să moară,
viața este ca o pasăre cu aripile rupte!

What money can do!

Money can buy you a house but not a home!
Money can buy you a bed but not sleep!
Money can buy you a clock but not time!
Money can buy you a book but not knowledge!
Money can buy you a position but not respect!
Money can buy you medicine but not health!
Money can buy you a spouse but not love!
Money can buy you pounds of blood but not life!
Money can buy you riches but not happiness!
Money can buy you a place to be buried but not a place in heaven!

Money is not everything in life!
We need love, true love!
We need to love and be loved!
I would do and give anything for love!

DORINŢA IUBIRII


Eu Te doresc
cum primăvara
doreşte soarele
pentru a-I dărui
în cânt de viori
flori, culori…

Eu Te doresc
cum floarea
dorește fluturele
pentru a-i dărui
sărutarea…

Eu Te doresc
cum barca
doreşte marea
pentru a fi
purtată, legănată
de valurile ei…

Eu Te doresc
cu o dorinţă
nouă, fierbinte,
ce în fiecare zi
înflăcărează
inima mea…

Să vii în faţa mea,
să-Ţi întâlnesc privirea,
să-Ţi savurez iubirea,
şi cucerit de ea,
să mă las purtat
spre ţara Ta…

Un cântec de dragoste


Astăzi, Ţi-am cântat
un cântec de dragoste,
pentru că mi-e dor
de bucuria părtăşiei cu Tine…
Atunci când suntem
numai noi amândoi,
Tu îmi aduci cerul
jos pe pământ…

Am nevoie de iubirea Ta,
să-mi întărească inima!
Vreau să aud iar
glasul Tău, şoapta Ta
care mi-aduce alinarea…
Doresc atingerea Ta,
cauzată de prezenţa Ta,
fără de care nu pot
să fac nimic
în viaţa mea…
———————-
Astăzi, Ţi-am cântat
un cântec de dragoste!
Mâine, Te aştept să vii,
mi-e dor de Tine!

A RARE TULIP…

Five points of Jean Calvin shaped in a TULIP:


T
otal depravity of man

U nconditional election of God

L imited atonment for all the elect

I rezistable grace of God

P erseverence of saints until the end

IUBIREA TA


I
ubirea Ta

dulce, divină,
mereu nouă,
ca o zi senină…
Trezeşte în mine
o lume de doruri,
un dor de ceruri,
un cer de iubiri,
o iubire de vis,
un vis frumos,
de nedescris…
Rai glorios,
sublim Paradis!

Transformation of Love

I was nobody,
I had nothing,
I got no hero,
My life was zero…

Until one day,
When I met Somebody
Who loved me
Just the way I was!
He turned me into somebody
And gave me something!

Now, I have something
To tell everybody
About Somebody
Who changed me
From nobody to somebody
And gave me everything!

* That Somebody is Jesus Christ
and I have everything in Him!

O IUBIRE…

O iubire ca o rouă,
O iubire veșnic nouă,
Așa e iubirea ta
Ce mi-a umplut inima!

 Ca o zână din povești
Iubire, frumoasă ești,
Tu îmi mângâi inima,
Tu ești desfătarea mea!

 Mă cuprinzi cu dulci visări,
Mă porți dincolo de zări,
Copleșit de-mbrățișări
Îți răspund cu sărutări!

 Ca un soare-n asfințit,
Iubire din infinit,
La mine tu ai venit
Ca să mă faci fericit!

 

My Love for Art

Showing my work in Bellevue Square Mall

Identitatea dragostei

Cine ești tu?

Te-ai gândit vreodată la întrebarea aceasta?
„To be or not to be” – that’s the question!
Cine ești determină cine vei fi.
Cine ești determină ce faci! Identitatea determină activitatea ta!
De pildă, lucrătorul lucrează; studentul studiază; slujitorul slujește; împăratul împărățește…
De asemenea „spune-mi cu cine te aduni ca să-ți spun cine ești”!
Un fiu de împărat nu va sta cu slugile și măgarii la poalele muntelui ci va urca pe munte
îmreună cu tatăl său să se închine (vezi Isaac cu Avraam pe muntele Moria).
Este foarte important pentru noi cei credincioși să știm cine suntem în Christos, și să
acționăm potrivit cu identitatea noastră!
Noi nu suntem cerșetori ci suntem bogați -  fii și fiice de împărat!
Noi nu suntem bolnavi ci suntem luptători puternici în Christos!
Noi nu supraviețuim ci suntem mai mult decât biruitori în Christos!
Dacă cineva te întreabă: „Cine ești?” și tu vei răspunde: „Sunt un păcătos mântuit”,
aceasta va fi o scuză ca să păcătuiești. Pentru că simplu, păcătosul păcătuiește!
Dar dacă cineva mă întreabă pe mine „Cine ești”, eu voi răspunde fără ezitare:
eu sunt un copil al lui Dumnezeu, pentru că L-am primit pe Domnul Isus (In.1:12).
Și ce face un copil?
Copilul ascultă de tatăl lui.
Și mai frumos, un copil seamănă cu tatăl lui la chip și caracter!
Un alt răspuns biblic ar fi: eu sunt un sfânt prin jertfa Domnului Isus (Evrei 10:10).
Și ce face un sfânt?
Un sfânt se sfințește și mai mult!
Asta nu înseamnă că sunt fără păcat. Eu sunt un sfânt care din când în când, în mod accidental,
mai păcătuiește dar nu mai practic păcatul ci sfințenia este caracteristica de bază a vieții mele.
Apoi Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că noi cei credincioși suntem „moștenitori ai lui Dumnezeu
împreună cu Christos” (Rom.8:17)!
Dacă ai moșteni $ 1,ooo ooo, ce bucuros ai fi!
Biblia spune că noi avem „o moștenire eternă păstrată în ceruri pentru noi” (1Pet.1:4).
Cât de mult ar trebui să ne bucurăm noi!
Iată doar câteva motive dar mai sunt și altele, descoperiți-le singuri.
Trăind o viață de bucurie, nu vei mai avea timp pentru… certuri și lupte între frați!
Nu uitați: Identitatea determină activitatea și deci menirea nostră!

Din zestrea unui poet

Imaginația, visarea, romanța, iubirea, singurătatea…

Viitorul aparține celor ce cred în frumusețea visurilor lor!

Eu trăiesc
să visez…
un vis frumos
în HD și 3D
în care visez
că trăiesc
o viață frumoasă,
cerească…

Când tu încetezi să visezi vei muri: nu mai ai pentru ce să trăiești!

Atât timp cât visele tale nu rănesc pe nimeni, continuă să visezi.
Într-o zi, Dumnezeu îți va împlini visele și ele vor deveni realitate!

Tu Ești Prima Iubire

Tu eşti
prima iubire
păstrată-n amintire
în albumul timpului,
în grădina sufletului
primelor iubiri…
Unde pe aripa visului,
plutim…
spre pierdutele fericiri!

Tu eşti
prima floare
păstrată cu candoare
în albumul timpului,
în grădina sufletului
primelor flori…
Unde pe vers de melodii
zburăm…
spre eternele zări!

Tu eşti
prima comoară,
singura perlă rară
ascunsă în ţarină,
în a inimii grădină,
a primelor valori…
Unde târziu, spre seară,
găsim…
împlinirea tuturor speranţelor!

BEHOLD, THE LAMB OF GOD!

“Behold, the Lamb of God who takes away the sin of the world” (John 1:29)

The greatest question of the Old Testament is Isaak’s question, “Where is the Lamb?”
The New Testament in the gospel of John gives the answer through John the Baptist, “Behold the Lamb!”
And in the book of Revelation John says, “Worthy is the Lamb…”
The greatest need of the world is redemption.
The world needs somebody to remove her sin, and as the Bible points out, only Jesus, the perfect Lamb of God can do that. This redemption is possible through His perfect sacrifice, His blood shed on the cross, His death and resurrection  for you.
Do you still, have your burden of sin on you or has been removed by Jesus?
Did you receive Jesus as personal Lord and Savior?
Invite Him in your life, today.

Life…

Life must be understood seeing backwards
And must be lived looking forward!

Viața trebuie înțeleasă privind înapoi
Și trebuie trăită privind înainte!

Excelsior

Când sus pe cer
Se-aprind și pier
Rubine…
Iar luna minunată
Cu fața ca de fată
Se uită la mine,
Mirată…

Privesc în sus
Și mă las dus
Spre tine…
Ca pasărea în zbor
Mă-nalț peste nori
În zări senine
Cu dor…

Stele pe cer ard,
Se sting și cad
Peste mine…
Tu răsari ca o stea
În inima mea,
Altar din ruine
Face dragostea…

MENIRE

Ne irosim
Puterea,
Menirea,
Inutil…
Pentru că
Nu ştim,
Să ne iubim!
În schimb,
Noi preţuim
Argumente,
Lupte, competiţii,
Jocuri de copil…
În timp
Ce am putea,
Cu toată inima,
Matur, vibrant,
Determinant,
Extravagant,
Să ne iubim !

If…

If you look at yourself, you will be distressed!
If you look at others, you will be depressed!
If you look at Jesus, you will be blessed!

It’s your choice.

Cartea Vieții

La Biserica Creștină Harul

Culegem spice din Evanghelia după Ioan și am ajuns la cap. 2:  Nunta din Cana.
După ce am văzut Mărturia prietenilor, vom vedea în continuare Mărturia lucrărilor Lui.
Domnul Isus este un profet puternic în „fapte” și „cuvinte”.
În cele 4 evanghelii sunt recordate 35 minuni ale Domnului Isus!
Din toate faptele, minunile Domnului Isus, apostolul Ioan alege 7 și le folosește ca semne, să arate Dumnezeirea lui Christos.

Acestea sunt: 1) Schimbarea apei în vin; 2) Vindecarea fiului unui nobil; 3) Vindecarea paraliticului de 38 ani; 4) Înmulțirea pâinilor; 5) Umblarea pe mare; 6) Vindecarea orbului din naștere; 7) Învierea lui Lazăr.  
De aceea cartea Ioan se mai numește și Cartea celor 7 semne.

Duminica aceasta vom studia Triumful Domnului Isus și cu ocazia aceasta vom vedea cum El și-a revelat: gloria, râvna, atotștiința.

Pentru detalii vă puteți referi la www.bcharul.org click on predici și vizionează.


LUCEAFĂR BLÂND

(după Eminescu)

Cobori pe nori Luceafăr blând
Cu-a Ta sublimă rază,
Pătrunde-n viaţa mea şi-n gând,
M-atrage cu-a Ta vrajă!

Alungă chinul şi-al meu dor,
Adu-mi lumină-n casă;
Nu mă lăsa singur că mor,
Rămâi cu min-la masă!

Mă umple de iubirea Ta,
De slava Ta aleasă;
S-aştept cu drag venirea Ta,
Să fiu a Ta mireasă!

Legat de Tin-prin jurământ
O, Doamne, pe vecie,
Să-ţi port iubirea pe pământ,
Fidel ca o soţie!

Căci numai Tu eşti credincios
În lumea de păcate…
Prieten bun, Isus Christos
Din vechea, sfânta Carte!

Domnul Isus este numit în Scriptură şi… Luceafărul strălucitor de dimineaţă! Pe El îl aşteptăm să revină, să ne ducă acasă în slavă eternă! El este fericita noastră nădejde!
Îl aştepţi şi tu?  Este El nădejdea ta?

Pe aripile dorului spre cer

Mi-e dor de Isus, mi-e tare dor!

Hawthorne a scris despre un popor care a fost guvernat atât de bine de regele lor, încât supuşii săi, au cerut ca faţa regelui, să fie dăltuită într-o stâncă a muntelui, ce se afla la marginea capitalei lor. Când regele a murit, au numit o comisie care să caute în toată ţara, un bărbat care să se asemene cu regele mort, şi acela să fie făcut rege!  Au căutat mult, dar nu au găsit un aşa om.  Când s-au întors acasă, la o căsuţă sărăcăcioasă de la margine, care era aproape de stânca pe care era chipul fostului rege, au zărit un tânăr, ce avea în totul trăsăturile fostului rege.
Ce se întâmplase?  Timp de ani de zile, el a privit mereu la chipul regelui, şi trăsăturile lui au ajuns să se imprime pe faţa tânărului.  El a fost luat şi făcut rege.
Apostolul Pavel a scris:
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului,
şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului

(2 Corinteni 3.18).

Ai ales şi tu aceasta?

Eu trăiesc pentru a ajunge intr-o zi… să-L văd pe El!
Până atunci privesc la chipul Lui prin credință!
Când îl voi vedea, voi fi ca El!
Atunci voi trăi cerul!

(Culeasă de la alți sfinți)

De ziua mea…

Astăzi, când împlinesc atâția ani… pe fondul nostalgic al toamnei târzii, mă uit înapoi și-mi văd filmul vieții…
Parc-a fost ieri: eram copil, lipsit de griji… apoi adolescent plin de vise… mai târziu m-am căsătorit, am devenit familist, au venit copiii… după un timp (scurt) au zburat și ei la cuibul lor… am rămas iarăși, noi doi, ca la-nceput…
Acum, evoc cu melancolie, aceste scene duioase ale dramei vieții mele, și recunoscător, îl glorific pe Dumnezeul care mi-a purtat de grijă.
Îi mulțumesc, și cu același nesaț după cer, dau drumul dorurilor mele, ca unor porumbei, să zboare mai sus de stele.
Odată cu ele, mă înalț și eu spre țara obârșiei mele pe care o aștept cu speranță – Raiul luminos, unde voi fi în glorii cu Domnul meu Christos!
Până atunci… a mai trecut un an de călătorie…

DUMNEZEU IUBEȘTE ROMÂNIA

Iubirea Ta, Doamne
Este lungă ca Dunărea,
Pe unde trece, potoleşte setea
Şi aduce belşugul…

Iubirea Ta, Doamne
Este înaltă cât Carpaţii
Care înlănţuiţi ca fraţii
Sunt mândria României!

Iubirea Ta, Doamne
Este adâncă ca Marea Neagră,
Pe ea barca vieţii navighează
Spre portul gloriei cereşti!

Iubirea Ta, Doamne
Este măreaţă ca vârful Omul,
De-acolo îmi înalţ dorul
Şi inima spre Tine!

Iubirea Ta, Doamne
Este întinsă ca Bărăganul,
Pe ea creşte, se face grâul,
Pâinea pentru suflet…

Iubirea Ta, Doamne
Este tainică ca Cheile Bicazului,
Mă ascunde în vremea necazului
Şi pentru cer mă păstrează!

Iubirea Ta, Doamne
Este nemărginită ca cerul!
Iar eu, mărginit ca pământul,
Doar în cer o voi înţelege…

Maui – Un Colţ de Paradis

În goană după soare, am lăsat Seattle şi am ajuns în Maui – un colţ de paradis, unde am descoperit Haleakala – Casa soarelui. Aici, mă bucur de creaţia lui Dumnezeu specific acestei regiuni tropicale, care cuplată cu prezenţa Creatorului divin mă face să experimentez raiul pe pământ!
Combinaţia soare, ocean, plaja aurită, vegetaţie luxuriantă: palmieri, finici, bananieri, plumeria, ginger şi o varietate de flori exotice, rară, nu numai că îţi linişteşte mintea şi bucură inima dar îţi deschide poarta imaginaţiei făcându-te să apreciezi şi să doreşti mai mult ”the real thing” – cerul glorios, infinit!
La toate acestea, dacă mai adăugăm şi nuanţa romantică a apusului de soare care colorează cerul cu ”râuri de lumină” sau aerul nocturn al ”lunei pline” care ca o regină îşi aruncă poala lungă  a rochiei, revărsând argintul selenic peste pământ, învăluindu-l în mister…
Imaginile acestea de o estetică artistică sublimă le voi duce cu mine acasă, în Seattle, ca pe un dar preţios şi le voi captura pe canvas pentru a reda frumuseţea creaţiei – maiestatea Creatorului, cel puţin în miniatură.
Până atunci vă salut pe toţi din frumoasa vacanţă din Maui!

Acasă în Paradis

După o săptămână de vacanță, pot să spun că tot mai bine-i acasă!
Acasă, este acolo unde te simți bine, locul tău familiar, decorat după gustul tău,
unde îți desfășori activitatea, îți petreci majoritatea timpului, îți trăiești viața.
Acasă este locul intimității, al părtășiei din sânul familiei, locul râsului și-al veseliei,
locul jocului și plăcerii.
Cele mai mari lecții teologice le-am predat acasă, la masa din bucătărie, având copiii
mei adunați în jurul meu și privindu-mi cu drag soția gătind o mâncare bună,
românească așa cum numai ea știe!
Aici la Seattle, acasă, pentru noi, este locul unde îi primim pe sfinți – frații noștri de credință
în Domnul Isus Christos, într-o atmosferă de dragoste, părtășie.
În felul acesta deseori am găzduit pe îngeri!
În adevăr, nicăieri nu este ca acasă!
Dar dacă așa de bine este acasă, cu mult mai bine va fi în casa cerească pe care Domnul Isus, Mântuitorul nostru, ne-o pregătește în cer și în care ne vom muta în curând!
Casa aceea nu este făcută de mână ci arfitectul ei este însuși Dumnezeu.  Ea este eternă și glorioasă.
Acolo aurul, diamantele, pietrele nestemate și tot ce este mai de preț aici pe pământ,
se folosește la pavarea drumurior, la construcția zidurilor și la porți.
Acolo nu este noapte, plâns, moarte ci lumină, har și fericire!

În curând viața ți se va sfârși.  Unde vei merge?  Ai asigurarea că vei merge în Rai, în Paradis?
Biletul de intrare în cer este Domnul Isus Christos.  Primește-l prin credință și să ne-ntâlnim în cer!

Visul iubirii

Visez…
E ca și cum aș fi
cu Tine-n veșnicii,
plimbându-ne de mânăhigher
pe sub măr…
Privesc și mă uimesc:
e ceru-n sărbătoare,
Tu-mi ești lună și soare,
îmbrăcat în splendoare,
eu Te ador…

Realizez…
că tot ce îți pot da,
modest, din viața mea,
e-a mulțumirii floare…
al inimii dor…
cuprins de-un sfânt fior…

Ce aș putea să spun
într-un simplu vers,
despre Tine, Domn mare
ce-ai creat un imens univers?
Nu sunt pe lume flori,
nici strune în viori,
să spună pasiunea,
cât de mult Te iubesc!

Cum aș putea să-mi arăt
din toată inima,
recunoștința mea,
față de iubirea Ta?

Dac-aș avea… o mie de vieți,
și zeci de mii de frumuseți,
n-ar fi deajuns să-Ți mulțumesc…
și totuși Tu știi: Te iubesc,
Isuse Mire drag, ceresc!

Viziunea dragostei

Dacă viziunea ta este pentru un an, plantează grâu!

Dacă viziunea ta este pentru zece ani, plantează pomi!

Dacă viziunea ta este pentru o viață, plantează oameni!

Rugăciunea iubirii

Sărută-mi ochii visători,
Să nu mai plângă de dor…
Sărută-mi gura însetată,
Și fața mea de vânt uscată!

Atinge-mi sufletul și duhul
Și dă-le drumul ca să zboare,
Aș vrea să părăsesc pământul,
Dă-mi aripi în loc de picioare!

Și conectează-mă cu cerul,
Acolo este țara mea…
Fă să-i pătrund taina, misterul,
Ajută-mă s-ajung în ea!

Viitorul Dragostei

Când dragostea va-ntrece-orice măsură,
Pământul nostru va scăpa de ură,
Noi vom fi iarăși ca niște copii
Dar fără egoism și jucării.

 Vom fi la minte oameni mari – maturi,
La inimă – copii nevinovați, sinceri,
Împărăția cerurilor va veni,
Domnia cerului ne va copleși.

 Iubirea veșnică se va-ntrona,
Lumea toată o va guverna!
Iar noi vom adora iubirea
Fascinați de prezența Sa!

Love is…

Love is…

not controlling,
not manipulating,
not dominating,

not taking but giving,
not angry but joyful,
not rude but gentle,
not arrogant but humble!

Love is…
Unconditional,
Unlimited,
Unmerited!

Love is…
Immeasurable,
Immense,
Infinite!

Love is…
Extraordinary,
Excellent,
Extravagant,
Eternal!

LOVE IS A PERSON – GOD IS LOVE!

Dragostea… mulțumește!

Dragostea este atentă, manierată, bine crescută… și mulțumește!

În Psalmul 116 găsim „întrebarea dragostei” care ar trebuie să fie preocuparea inimii noastre:
„Cum voi răsplăti (răspunde la) toate binefacerile (tot harul)  DOMNULUI față de mine?”

Răspunsul este „Voi înălța paharul izbăvirilor (paharul mântuirii) în cinstea DOMNULUI și
voi chema NUMELE DOMNULUI, îmi voi împlini juruințele făcute DOMNULUI, în fața
ÎNTREGULUI LUI POPOR!”

Iată cum „dragostea mulțumește” mai ales acum de „ZIUA MULȚUMIRII”!

Sigur că lucrul acesta este posibil numai dacă ai primit MÂNTUIREA prin Domnul ISUS CHRISTOS!
Primește-o chiar acum.

Maui 2010

Stau la soare
cu ochii deschiși
privind cerul senin
de un albastru infinit,
blând, mângâietor…
sufletul mi se-nalță,
inima mi se umple de dor…
Atunci plin de odihnă,
închid ochii și… privesc…
deodată, pătrund dincolo – înlăntru!
Intru pe porțile de perle
pășind pe aurul curat
al străzilor ce duce la palat.
Unde de har și lumină,
curcubee, spirale multicolore,
frumuseți de neimaginat,
Râul și Pomul vieții,
pajiști cu iarbă verde,
flori gingașe de taină,
alei spațiale – cărări de dor împlinit,
vile – una mai frumoasă ca alta
construite cu gust din pietre nestemate…
mă încântau pe rând
desfășurând un spectacol glorios
al splendorilor divine
pregătite în cer pentru mine!

Dar nimic din toate acestea
nu putea fi comparat
cu gloria prezenței Lui,
splendoarea cerului: Domnul Isus Christos!
Când L-am văzut pe El
în toată măreția Lui,
Pe loc m-am împlinit
și… aevea fericit,
în chip desăvârșit,
L-am adorat și L-am iubit
La superlativul infinit!

2011 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2011 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

A San Francisco cable car holds 60 people. This blog was viewed about 3,300 times in 2011. If it were a cable car, it would take about 55 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.