Ea nu ştia nimic.
Doar venea la fântână să scoată apă.
Venea dezamăgită, mânată însă, de dorinţa, că în sfârşit, într-o zi, va găsi ceeace căuta de-o viaţă…
El ştia tot, o aştepta acolo, lângă fântână, obosit, flămând, însetat dar nerăbdător, dornic să-i dăruriască dragostea pe care ea o căuta de mult.
Şi iată-i, s-au întâlnit.
Era un „randevouz ceresc” aranjat providenţial de Tatăl lor ceresc, încă din eternitate, realizat acum în timp.
Se întâlneau două persoane diferite dar şi două lumi diferite: Cerul – pe de-o parte, reprezentat de ce avea mai bun, mai frumos, mai sublim, şi Pământul – pe de altă parte, reprezentat de un suflet căutător de fericire dar înşelat, întinat, dezamăzit!
El dorea să dăruiască! 
Ea dorea să fie dăruită!
El dorea să iubească!
Ea dorea să fie iubită!
Şi iată-i pe amândoi întâlniţi, în sfârşit împreună: darul şi dorinţa, dragostea şi obiectul ei, iubitul şi iubita, Creatorul şi creatura, Dumnezeu şi omul!
El o cunoştea bine, ştia de ce sufletul ei are atâta nevoie, şi chiar pentru aceasta a venit acum, ca să i se ofere.
Ea nu-l cunoştea încă, dar dorinţa să-L cunoască o înflăcăra din ce în ce mai mult, până când această dorinţă i-a aprins inima.
Inima ei copleşită de nobleţea iubirii Lui, îi spunea cumva că în El, se vor întâlni toate dorinţele şi căutările sufletului ei!
Mai întâi, El a privit-o atent, apoi fin, delicat, manierat i s-a adresat personal, iniţiind o discuţie intimă – un dialog viu, interesant, care avea să deschidă o serie de subiecte foarte importante pentru ea.
Animată de acest dialog, iniţiat de acest „străin minunat”, ea se deschide şi răspunde tot de atâtea ori de câte ori El îi face declaraţii uimitoare.
Adâncindu-se în această discuţie intimă, personală, dăruindu-se pe Sine cu dragoste, El nu numai că i se revelează dar o înalţă şi o poartă de la trup la suflet, de la suflet la duh, din timp în eternitate, de la pământ la cer!
Astfel, ea, cunoscându-L pe El, se cunoaşte pe sine, realizează nevoia ei stridentă după El, după darul Lui, după lumea Lui – Cerul Lui slăvit!
Dezvăluindu-i iubirea, El o poartă în continuare din adevăr în adevăr, pe trepte de glorii până în prezenţa Tatălui ceresc, la Tronul Harului, în aşa fel încât ea în cele din urmă întreabă:
„Cum trebuie să mă închin?”
Împărtăşind cu ea inima plină de dragoste a Tatălui ceresc, El i se face cunoscut în toată splendoarea Lui!
Atunci ea cunoscându-L, îl iubi cum n-a mai iubit pe nimeni, niciodată!
Da, L-a iubit mult pentrucă i s-a iertat mult, dar toată dragostea ei, era doar… răspunsul slab la iubirea Lui infinită!
Apoi ea i s-a închinat şi a intrat în slujba Lui: prima misionară creştină. A lăsat găleata la fântână şi s-a dus să vestească concetăţenilor pe Mesia: veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut!
Cu dragostea Lui desăvârşită, El a dezbrăcat-o de hainele ei murdare, a spălat-o cu Sângele Lui curs la Calvar, a îmbrăcat-o în haina albă de nuntă a neprihănirii Lui, a primit-o la Sine şi ea a devenit Mireasa Lui slăvită!
Nu cumva este aceasta şi povestea ta de dragoste?
Nu te identifici şi tu cu acest suflet căutător, de fericire?
Nu însetează sufletul tău după fericirea adevărată?
Primeşte-L pe Domnul Isus Christos, Mirele tău ceresc.
El îţi oferă astăzi iubirea Lui necondiţionată, puterea Lui, cerul Lui, salvarea Lui eternă!
Deschide-ţi inima, invită-L să intre-n ea, să te ierte de păcate, să te elibereze de păcate, să te lumineze, să te fericească!
Spune-I: „Doamne Isuse, de azi înainte eu sunt al Tău şi Tu eşti al meu, vreau să trăiesc cu Tine. Amin”
Bucură-te şi să ne vedem la Ospăţul Nunţii Mielului în cer!
(Adaptare după Ioan 4:1-42)
.
